Ziarul de Duminică

Reteta celebritatii

28.07.2006, 14:54 42

Sanda Marin era barbat si a ajuns celebru gratie unei carti de bucate pe care au consultat-o toate femeile din Romania vreme de jumatate de secol. Azi, reteta e pe dos: numai daca devii celebru poti (si chiar trebuie) sa scrii o astfel de carte.
Ce au in comun cea mai faimoasa moderatoare de talk-show din istoria televiziunii americane, fostul sef de stat major al armatei americane, regele rock'n'roll-ului, actrita cu cei mai renumiti ochi violeti din lume, starul din Febra de sambata seara si Miss Piggy (da, e vorba de purcelusa din Muppets)? E la fel de simplu cum ai zice "vinegreta"! Toti apar pe coperta sau in interiorul unor carti de bucate care au devenit bestseller-uri. Lumea se da in vant dupa retetele lor culinare, care suna cam asa: "Homar cu trei sosuri ? la John Travolta", "Pui picant in maniera lui Liz Taylor", "Placinta cu piersici si smantana tip general Norman Schwarzkopf" sau "Meringue de lamaie ca la mama lui... Elvis Presley" (vorba cantecului/ titlului unei carti: Are You Hungry Tonight?). Am aflat, cu nedisimulata satisfactie, si ca pentru Sophia Loren viata a fost o bucatarie senzuala, ca atare ea intitulandu-si autobiografia Retete si amintiri. In aceeasi savuroasa ordine de idei, cartea fundamentala pentru intelegerea grupului de playboys Rat Pack (feat. Dean Martin, Sammy Davis, Jr) este The Sinatra Celebrity Cookbook, un fel de Fiziologia gustului a anilor '50-'60. Cooking with the Stars de Richard Ameil inventariaza felurile de mancare pe care obisnuiesc sa le pregateasca senatorul Hilary Rodham Clinton, muzicianul Billy Joel, campionul olimpic Bruce Jenner, actrita Angelica Houston sau designerul vestimentar Tommy Hilfiger. Uneori, acest soi de celebritate cu ecouri gastronomice este generata nu de o vedeta sau de un grup de vedete, ci de un produs cultural in sine. Astfel, numai Forrest Gump a dat nastere deja doua carti de bucate de mare succes: Chocolate Recipes si The Bubba Gump Shrimp Co. Cookbook (evident, axata pe creveti si alte fructe de mare).
Intotdeauna va exista, insa, si reversul platoului. In The Observer, Nigel Slater evoca un Top 10 al celor mai proaste carti de bucate scrise de celebritati. Pentru retete plicticoase - precum "Sandvis din trei felii de branza si doua felii de paine" sau "Paste italienesti in stilul Tom Cruise (linguine)" ori "...Nicole Kidman (orechiette)" - in ambele cazuri indicatiile fiind "1. se fierb pastele; 2. se distribuie in sase boluri; 3. se adauga branza" - sunt incriminati Paul Newman, Elvis Presley (cu doua titluri), eroii din serialul Star Trek, rocker-ul Lou Reed sau politicianul conservator britanic Michael Heseltine. Totusi, un om ca Paul Newman, care a creat "Towering Inferno Creole Posole" (nu stiu ce inseamna dar suna... gustos) poate da gres in bucatarie, poate fi nu neaparat pedant - ca Julian Barnes - in acest spatiu sacru, ci de-a dreptul ridicol?!? Eu, unul, ma cam indoiesc, dar sunt gata sa recunosc ca reteta celebritatii poate fi, intr-adevar, o reteta culinara. Si invers, oricand. Mi-e foame!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO