Acest "stat" este ceva foarte nebulos in mintea multora dintre noi. Pâna mai ieri blamat, creditat drept piedica in progres, sufocant pentru economia de piata si deci pentru libera initiativa, statul a devenit peste noapte (peste noaptea prelungita a crizei) o manta de vreme rea. Nu doar atât, ci si o manta obligatorie: bancile vor sa fie ajutate de stat, constructorii de masini vor interventia (ajutorul) statului, producatorii de ace de cusut, masini de dat gauri si accesorii absolut necesare avântului tehnologic apeleaza acum la stat. Domnul Mircea Lucescu transmite din Ucraina mesaje disperate ca Rapidul sa fie ajutat de stat (recte Ministerul Transporturilor sau Primaria Generala a Capitalei), pentru ca un asa club-fanion al sportului românesc sa nu falimenteze ajungând in Divzia B, pe unde de altfel a mai fost chiar si fara falimente.
Inainte de a va spune ce stiu eu ca este statul, sa va mai aduc aminte cateva maruntisuri din trecutul nu foarte indepartat: ani de zile, bancile au "camatarit" banii, oferind deponentilor dobânzi chiar sub rata inflatiei si creditând, cu aceiasi bani, pe niste dobânzi exorbitante. Uitati-va un pic peste raportarile bancilor din anii trecuti si veti observa ce sume colosale erau trecute in contul profitului net. Nici viata zilnica nu se sustragea legilor economiei de piata (cererea si oferta dicteaza pretul): taxiurile afisau un sfidator tarif de 3,5 lei/km, iar boierasii de la volan isi arogau dreptul sa refuze curse care nu erau suficient de lungi, nu includeau doar drumuri asfaltate si curate si nu ii duceau si pe ei acasa ori la intâlniri cu amicii. Ca sa nu mai vorbesc de domnul Copos, pentru care Rapiduletul era farmecul vietii (vietii sale, desigur) atunci când ii crestea imaginea ca voinicul din poveste. Acum, si unii, si altii vor interventia statului. Dar statul asta nu are nici livezi de pruni, nici combinate de facut bani, nu are lanuri de grâne si nici nu am vazut crescând in spatele cladirii Guvernului manoase câmpuri de rapita. N-are! Are in schimb pârghii prin care face bani: deocamdata, in România, aceste pârghii se numesc taxe, impozite, accize (platite de cetatean) si imprumuturi interne sau externe (platite in anii urmatori tot de cetatean). Deja am fost anuntati ca accizele la cafea, alcool, benzina se vor mari. Si inca substantial! Nu-i nimic, imi veti spune, astea nu-s produse de prima necesitate si viciosii nu au decât sa plateasca in plus. Numai ca preturile au mereu tendinta de a se tine unele de altele: daca un produs a apucat sa se scumpeasca, apoi, printr-o reactie in lant, se vor scumpi si celelalte, fara interventia statului.
Asadar, toata lumea vrea sa treaca aceasta criza pe seama cetateanului, a contribuabilului, a platitorului de taxe: si bancile, si domnul Copos cu Rapiduletul lui, iar acum si editurile (si câti altii nu se vor mai ivi sa ceara interventia statului). Asta intr-o economie de piata, intr-un capitalism in care pentru bogati (dar si pentru saraci) exista si faliment, si pierderi de averi. Cu atât mai mult, in vremuri de criza, rezista numai cei puternici, cei care au facut afaceri sanatoase, cei care au mai invatat si din filosofia ursului care consuma, in vremea hibernarii, din ceea ce a acumulat ast-vara. Daca profitul tau de ani de zile a mers in masini de lux, vacante in tinuturi exotice si multe blonde de intretinut, in sedii impozante, lefuri imperiale si prime exorbitante, nu ai de ce a te vaita acum, n-ai de ce sa apelezi la stat.
Rafturile goale din libarrii au fost o proasta gaselnita, proasta si proovcatoare. Ni se arata pisica inculturii in absenta tiparirii de carte. Ce fel de carte? vin sa intreb. Cartea româneasca a fost o Cenusareasa in viziunea editurilor noastre: tiraje aproape nesemnificative, drepturi de autor invizibile. Ba sunt multe edituri care care nu fac decât prestari de servicii: contra cost ofera sigla, ISBN-ul, duc discheta la tipografii si-i pun autorului exemplarele in brate. Si pe acestea sa le sustina statul?
Criza ar trebui sa ascuta mintea si sa indemne la cumpatare si la bun-simt, nu sa stimuleze lenea in gândire si filosofia paternalista. Nu poti cere mereu numai omului de rând sa strânga cureaua. In numele acestei crize se fac deja destule abuzuri, pentru ca bogatii nu vor sa piarda o centima din ce-au strâns când economia libera de piata le era favorabila, iar statul inexistent. Cu totii si-au insusit rapid tipuritura aia din Maramures "Doamne, da-i cui i-ai mai dat/ Cine n-are e-nvatat". Cu mult respect atrag atentia ca versurile nu trebuie intelese ad-litteram, ci in registrul lor adevarat – cel ironic!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
