A fost odată ca niciodată, a fost o vreme, dragi copii, când oul şi benzina costau 1,50 lei. Produse româneşti, naturale, ieftine, pe buzunarul orşicui, dar care lipseau aproape cu desăvârşire. Ca să le procuri aveai nevoie de o tenacitate, un eroism tactic cum ar fi zis Cristian Ţopescu, o şiretenie cu totul excepţionale. Toată lumea are amintiri despre ouă şi benzină (ca şi despre unt, măsline, cafea, muşchi de porc, etc.) în afară de tinerii sub 35 de ani pentru care poveştile cu extraterestrii par, încă, mai credibile.
Iată câteva din experienţele mele:
Plimbam cu maşina pe prietenul meu drag Dr. Crângu Broniţki, un demn urmaş al panilor polonezi, vârstnic, înalt, cu ochii albaştri şi barbişon, strălucind de stil şi elganţă spirituală. Trecând pe strada Pangratti vedem în faţa alimentarei de lângă TVR o stivă de cartoane cu ouă urmată de o lungă coadă disciplinată, care dădea colţul pe Dorobanţi şi ajungea până în Piaţa Aviatorilor.
- Opreşte aici! comandă Crângu. Coboară din maşină, înţepeneşte un picior şi taversează strada ridicându-l până la orizontală ca pe unul de lemn, se înstalează în faţa cozii şi se întoarce după trei minute cu două cartoane de ouă în braţe. Avea acasă un trib numeros de hrănit...
Vărul nostru, Nicu Smigelschi, jurist la o instituţie, pe care-l vedeam, da şi nu, o dată pe an la serbările de familie, a sunat într-o dimineaţă la uşă cu faţa iluminată de satisfacţie şi cu un carton de ouă în braţe. Le cumpărase, între două drumuri de servici, fiindcă se dădeau la Triumf şi cum nu se putea duce la tribunal cu ele ni le-a adus nouă în dar.
Era în ajunul paştilor când, după ce am umplut portbagajul cu valuri de pânză la fabrica Dunăreana din Giurgiu (materia primă pentru rochiţele demiresă culori pastel pe care le desfăceam prin galeriile Fondului Plastic) m-am gândit să dau şi o raită prin oraş.
Dintr-o greşeală condamnabilă de planificare, după ce cumpăraseră toţi giurgiuvenii, mai rămăseseră nevântute o mulţime de ouă pe trotuar la Gostat. Crezând că visez, în transă, am luat zece cartoane, 300 de ouă (pentru noi, pentru Mami, pentru Mămăiţa, pentru Mario...) şi le-am clădit în spate, la geam. Mă întorceam, într-o stare de euforie fără seamăn, când, în faţă la Teatrul Nottara, întorc capul pentru o miime de secundă ca să văd ce au pus în vitrină la Fondul Plastic, intru în maşina din faţă şi toate cele trei sute de ouă se rostogolesc pe jos. A trebuit să trag maşina pe Jules Michelet că se îndoise ventilatorul iar, a doua zi când am adus-o acasă, cei 22 de cm. de omletă de pe podeaua Olt-citului începuseră să se coaguleze exalând un odor indescriptibil, căci „lăcomia pierde omenia”...
Dar cu benzina, ce tandre amintiri...! Mă sculam la două noaptea, trăgeam pe mine un trening, goneam la benzinăria non stop de la Băneasa, făceam plinul şi mă băgam la loc în pat.
- De ce eşti în trening, mă întreba Marele Maestru când venea cu cafeaua, pe la nouă.
- Am luat benzină!
- Doamne fereşte şi apără! Şi-şi făcea o cruce mare şi pravoslavnică.
Deşi se scumpise între timp la 2,50 lei, procuratul benzinei rămăsese o preocupare continuă pentru amatorii de turism auto, cozile nemişcate lungi de kilometri erau un element stabil în peisajul urban. Industria metaliferă propăşea prin cererea uriaşă de canistre, de 20 litri, de 5 litri cu cioc, de pâlnii cu filtru, de rezervoare suplimentare la maşini. Balcoanele erau burduşite de bidoane pline şi s-au înâmplat cazuri dramatice cu pocnitori de anul nou picate în plin. Nu puteai porni în vacanţă fără necesarul de combustibil pentru tot traseul, pe drumurile patriei circulau adevărate bombe incendiare cu portbagajul ticsit de canistre pline. S-au desvoltat procuratorii de benzină, a apărut o nouă specie de cerşetori ce-ţi aţineau calea cu o mutră disperată agitând o sticlă goală.
- De ce le dai? eram mustrată.
- Păi, poate că-s de adevărat... Gândindu-mă cum ar fi să rămân, eu, în pana prostului.
Furtunul de clistir supt cu gura a fost înlocuit cu nişte unelte geniale din plastic cu pompă aspirator respingătoare cu care puteai mânui cu uşurinţă benzina din canistră în rezervor şi invers. Într-o excursie la Crimeea peste mare cu artiştii am găsit într-un ferometal din Batumi o astfel de pompă. Când am apărut cu ea pe vapor s-a produs un asemenea entuziasm, toţi membrii Uniunii Artiştilor Plastici s-au năpustit să cumpere câte două, trei sau zece, pentru ei, pentru familie, pentru prieteni, pentru doctor...
Aceasta era situaţia când dumnezeu mi-a scos-o în cale pe Coca, benzinăreasa de la Mogoşoaia, cu care am avut o lungă şi fructuasă colaborare. O sunam la o cârciumă din apropiere, că n-avea telefon, şi aflam cum e cu benzina, când vine, dacă a venit câtă mai are, etc. Mă duceam şi-mi dădea prin faţă. Dar fiindcă mi-era frică, pe bună dreptate, de cei ce stăteau cuminţi la coadă de ore bune, mi-am făcut o şapcă din doc albastru cu galben care semăna leit cu una de uniformă, dar în loc de PECO mi-am pus cu obrăznicie, în frunte, monogramul: AS. O ţineam în torpedo, când ajungeam la Mogoşoaia o puneam în cap şi băgam, ca o nemernică, maşina la pompă. N-a protestat nimeni, niciodată.
Am păstrat multă vreme şapca aia, am vândut-o cu Olt-citul mecanicului meu care a dispărut în ceaţă fără să-l plătească, cred că o mai fi şi acum în torpedo la vreun cimitir de maşini.
Timpul a trecut, căci timpul trece, acum pentru 1,50 lei iei două ouă şi jumate, benzinăriile sunt câte două, faţă în faţă, pe toate drumurile şi benzină berechet, două plinuri - salariul minim pe economie.
Te întrebi, vorba ardeleanului:
Când o fo rău, n-ofo bine, da amu că-i bine, bine-i ?
Anamaria Smigelschi, născută în 1938, al patrulea copil dintr-o familie specială, tatăl, arhitect, fiul pictorului ardelean de origină poloneză Octavian Smigelschi şi mama, italiancă venită în Romania prin căsătorie, soţia lui Ion Alin Gheorghiu, este artist plastic-grafician, posesoare a numeroase premii naţionale şi internaţionale, autoare a opt cărţi pentru copii şi ilustratoare a nenumărate altele. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
