Ziarul de Duminică

Prima ediţie a Festivalului „Hänsel şi Gretel”/ de Dorina Călin

Prima ediţie a Festivalului „Hänsel şi Gretel”/ de...
02.04.2015, 23:39 32

Prima ediţie a Festivalului „Hänsel şi Gretel”, în care vor fi prezentate peste 22 de spectacole, se va desfăşura în perioada 3 - 10 aprilie, la Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. Cu o diversitate de genuri, care cuprind opera, musicalul, baletul, concertele lecţie şi teatrul, seria manifestărilor se adresează tinerei generaţii şi se desfăşoară în cadrul programului naţional „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Invitaţii acestei ediţii sunt Opera Română din Craiova, Teatrul de Stat din Constanţa, Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti, Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, Şcoala de Balet Educa şi Smart Art Association, care vor prezenta câte un spectacol-eveniment în faţa publicului reunit în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii.

Tot la festival, în Salonul Alb, vor avea loc concerte-lecţie, susţinute de artişti ai scenei româneşti şi internaţionale, care vor oferi publicului demonstraţii de măiestrie: Ion Ivan Roncea – harpă, Miltiade Nenoiu – fagot, Marin Cazacu – violoncel, Ionuţ Bogdan Ştefănescu – flaut, Bogdan Mihăilescu – chitară şi Raluca Oprea – soprană.

„Acest festival poate fi asemănat cu un examen de maturitate al instituţiei. Deşi se află la prima ediţie, el este rezultatul unui obiectiv ambiţios, la care vom clădi an de an câte o treaptă: familiarizarea tinerei generaţii cu o multitudine de genuri de spectacol şi promovarea actului artistic de calitate. Mulţumesc astfel tuturor dascălilor şi artiştilor cu har care au aderat la acest deziderat şi invit publicul să ia parte la o poveste la fel de năzdrăvană precum protagoniştii care au inspirat numele acestui eveniment”, a declarat Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

Programul Festivalului „Hänsel şi Gretel” poate fi consultat pe site-ul instituţiei organizatoare, www.operacomica.ro, iar biletele au fost puse deja în vânzare, prin reţeaua bilete.ro. Anul acesta, Opera Comică pentru Copii pregăteşte alte trei noi producţii: „Flautul fermecat”, de W. A. Mozart (operă, premiera pe 24 aprilie), „Fetiţa cu chibrituri” (balet, premiera pe 5 iunie) şi „Münchhausen”, de Dan Dediu (operă, premiera are loc la Festivalului Internaţional „George Enescu”).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO