E pacat sa vezi cum presa noastra, bolnava de provincialism, se dedica - aproape maniacal - subiectelor de asa-zisa "politica interna". Paginile de hartie, site-urile publicatiilor, televiziunile si radiourile FM sunt coplesite de teme romano-romane. Ni se arunca zilnic in ochi si urechi valuri de vorbarie goala, ca infinite variatiuni pe marginea indemnului stramosesc: "Si da-i, si lupta"...
Personal, nu pot scapa de banuiala paranoida potrivit careia supra-abundenta productiei mediatice are mai multe legaturi cu spalarea de bani decat cu exigenta crescanda a unui public diversificat, insetat de informatie si dornic de cunoastere. Cand vezi chioscuri gata sa explodeze de atatea titluri, cand vezi ca noi produse apar intruna, fara sa stratifice oferta si fara sa elimine de pe piata rebuturile, intri la cea mai neagra fandacsie.
Fapt este ca mediocritatea jurnalismului autohton, camuflata intr-un narcisism imun la autocritica, este una dintre cele mai putin respectabile cauze ale stagnarii sociale. In acest peisaj, cautatura exoftalmica, gatlejul ragusit si fata tumefiata de ura fac figura exemplara. Si asta nu doar pentru ca acest gen de mercenariat al isteriei comandate primeste cel mai bun salariu, ci si pentru ca noi, "publicul", nu putem sanctiona confuzia dintre valoare si tapaj decat printr-un ineficient boicot individual.
Am sperat mereu (mai ales dupa 1996) ca trivialitatea presei de mahala va lasa treptat locul unei oferte mai sobre, mai documentate, mai responsabile. Ma trezesc acum, desi tara a intrat intre timp in UE, la cota de zgomot a primilor ani 90, de parca jurnalistii nostri n-ar fi invatat nimic in toti acesti ani de zbucium cand steril, cand artificial. Si cum sa invete? Clanurile profesionale actioneaza ca niste sindicate supuse celor mai infricosate legi ale tacerii. CNA aplica duble masuri si se multumeste, adesea, cu reactii palide, in contratimp. Iar societatea civila, structurata in ONG-uri, si-a pierdut, la randul ei, inocenta originara. Vocea sa rasuna in pustiu si e oricum anulata prin acuzatia standard de "partizanat". Asa ca: "Stam rau, monser!" Stam rau, desi layout-urile evolueaza, structura pe rubrici a publicatiilor pare sa acopere marile capitole de interes comunitar, iar meseria de gazetar hraneste noi promotii venite de nicaieri si ajunse pretutindeni. Mi se va spune ca daca lumea cumpara, daca patronul nu da faliment, e OK. Pentru mine nu este. Daca as observa, bunaoara, succesul constant al vanzarii de rahat intr-un club de scatofagi, asta nu m-ar determina sa indragesc materia acestei invidiabile realizari comerciale. Dimpotriva. As deveni insa membru al clubului pomenit, macar pentru a face un pic de contrabanda cu Armagnac, in speranta legitima ca gustul clientelei are oricand sansa (daca nu cumva dreptul) de a se rafina. Sunt stropi si stropi...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
