Cel de-al doilea volum al uneia dintre cele mai tulburătoare capodopere ale secolului al XX-lea, „Povestiri din Kolîma”, de Varlam Şalamov, va fi publicat, în această săptămână, la editura Polirom. Cartea „Povestiri din Kolîma (II)”, în care apar oameni fără trecut şi fără viitor, la Polirom. Volumul al doilea al „Povestirilor din Kolîma” cuprinde ciclurile de povestiri „Schiţe din lumea crimei”, „Renaşterea zadei” şi „Mănuşa sau PK-2”, în traducerea Magdei Achim şi Alexandrei Fenoghen, informează editura Polirom. Editura a lansat la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia 2015, primul volum al „Povestirilor din Kolîma”, care cuprinde ciclurile „Povestiri din Kolîma”, „Malul stîng” şi „Un maestru al lopeţii”, traducerea din limba rusă şi notele fiind semnate de Ana Maria Brezuleanu şi Magda Achim.
Prima ediţie în limba rusă a „Povestirilor din Kolîma” a apărut la Londra, în 1978. În Rusia, ediţia integrală a „Povestirilor” a fost publicată abia 11 ani mai târziu.
„Când sunt întrebat ce scriu, răspund: nu scriu amintiri. Nu există nici un fel de amintiri în «Povestiri din Kolîma». Nu scriu nici povestiri, mai precis, mă străduiesc să nu scriu povestiri, ci o proză care să nu poată fi considerată literatură. Nu o proză a documentului, ci o proză încărcată de suferinţă ca un document”, a declarat Varlam Şalamov.
Varlam Şalamov s-a născut pe 18 iunie 1907, în Vologda, Rusia, în familia unui preot. După terminarea şcolii, în 1924, s-a angajat ca tăbăcar într-o fabrică de pielărie, iar, în 1926, a fost admis la Facultatea de Drept a Universităţii din Moscova. În 1929, a fost arestat şi condamnat pentru editarea clandestină a „Testamentului lui Lenin”. În 1931, a fost eliberat şi repus în drepturi, dar, şase ani mai târziu, a primit o a doua condamnare, de cinci ani, pentru „activitate contrarevoluţionară troţkistă” şi a fost trimis în Kolîma, unde a muncit în minele de aur.
În 1943, la anii de condamnare i-au fost adăugaţi alţi zece pentru afirmaţia că scriitorul Ivan Bunin „este un clasic rus”. Absolvirea cursurilor de felcer, în 1946, i-a salvat viaţa, Şalamov executând restul detenţiei ca angajat al unor spitale pentru deţinuţi. A fost eliberat în 1951, dar a părăsit Kolîma abia în 1953.
Perioada dintre anii 1954 şi 1973 a dedicat-o reconstituirii experienţelor din lagărele staliniste, pe care le-a reluat în „Povestiri din Kolîma”.
Şalamov a fost reabilitat în 1956 şi s-a mutat la Moscova. Grav bolnav, în 1979 a fost internat într-un azil de bătrâni, apoi transferat într-un spital de psihiatrie moscovit, unde a murit la 17 ianuarie 1982.
*
* *
În ştiinţa vieţii există o expresie binecunoscută : „perioadă norocoasă“. Norocul poate fi mic sau mare. Se spune că o nenorocire nu vine niciodată singură. Nici ghinionul nu vine singur. A doua zi, chibzuind cum să ajung pe şalupă, m‑am întîlnit tot pe stradă cu Iaroţki, fostul contabil‑şef al spitalului. Iaroţki lucra în golful Vesiolaia şi soţia lui mi‑a permis să‑mi spăl ceva rufe în apartamentul lor. Toată ziua am spălat cu plăcere hainele murdare, care se adunaseră în timpul călătoriei mele sub paza locotenent‑colonelului Fraghin. Tot noroc era şi acesta. Iaroţki mi‑a dat un bileţel pentru dispecer. Şalupa circula o dată pe zi, mi‑am cărat la bord cele două geamantane – umblam cu şiretlicuri, ca blatarii – unul din geamantane era gol, iar în celălalt aveam singurul meu costum albastru, unul ieftin, cumpărat pe Malul Stîng încă pe vremea cînd eram deţinut, şi caietele cu versuri, caieţele subţiri, care nu mai erau făcute cu hîrtia lui Barkan. Fără voia mea, caieţelul se umplea treptat cu versuri rimate şi nu trebuia să trezească bănuielile celui care l‑ar fi furat. Dar nu l‑a furat nimeni. La ora stabilită, şalupa a pornit şi m‑a dus la Ola, la spitalul TBC pentru localnici. În baraca‑hotel se afla şi Secţia sanitară a raionului, condusă de un medic tînăr. Şeful era în delegaţie şi aveam de aşteptat două‑trei zile. Am făcut cunoştinţă cu Ola.
Aşezarea era pustie şi tăcută. Era perioada migraţiei inverse a somonului keta şi a celui roz din locurile de depunere a icrelor spre mare, însoţită de graba şi dorinţa lor nestăvilită de a străbate cît mai repede defileul. Aceiaşi vînători aşteptau în aceleaşi locuri de pîndă. În aceste zile de recoltare a peştelui, toată lumea din aşezare – bărbaţi, femei, copii, şefi şi subalterni – era la rîu. Fabricile de conserve, afumătoarele, locurile pentru săratul peştelui lucrau zi şi noapte. În spital rămîneau doar cei de gardă, toţi convalescenţii erau şi ei la peşte. Din vreme în vreme, prin satul prăfuit trecea cîte o căruţă în care, într‑o cutie imensă din scînduri lungi de doi metri, plescăia o grămadă imensă, argintie, de ketă şi de somon roz. Cineva striga cu o voce disperată : „Senka, Senka !“. Oare cine putea să strige în această zi bezmetică de recoltat ? Un trîntor ? Un sabotor ? Cineva grav bolnav ?
– Senka, dă‑mi un peşte !
Şi Senka, fără a opri căruţa, lăsă pentru o clipă hăţurile şi aruncă în praf o ketă uriaşă sclipind în soare. Cînd am făcut aluzia că n‑ar fi rău să îmbuc ceva, dacă s‑ar găsi la gospodari, un bătrînel localnic, paznic de noapte şi felcer de gardă, mi‑a zis:
– D‑apăi ce să‑ţi dau ? Avem supă de ketă, de ieri, dar keta nu‑i somon. S‑a făcut piftie. Ia şi încălzeşte‑o. Da’ ştiu că n‑o s‑o mănînci. Noi, de pildă, nu mîncăm supă de ieri.
După ce‑am mîncat o jumătate de castron din keta de ieri şi m‑am odihnit, m‑am dus pe ţărm să mă scald. Ştiam că Marea Ohotsk era murdară, rece şi sărată, dar tot am înotat puţin ca să văd cum e.
Satul Ola era prăfuit. Cînd trecea o căruţă, se ridicau munţi de praf. Arşiţa dura de mult timp, şi n‑am aflat niciodată dacă praful avea să se transforme într‑o argilă tare ca piatra, cum se întîmpla, de exemplu, în regiunea Kalinin. Ziua petrecută în Ola m‑a ajutat să remarc două particularităţi ale acestui rai nordic.
Îţi atrăgea atenţia numărul neobişnuit de găini de rasă italiană, Leghorn, cu aripi albe ; toţi gospodarii ţineau numai găini din această rasă, probabil pentru că erau ouătoare. În perioada aceea, în piaţa din Magadan un ou costa o sută de ruble. Şi cum toate păsările seamănă între ele, fiecare gospodar însemna cu vopsea aripile găinilor sale. Sărea în ochi combinaţia coloristică : dacă nu ajungeau şapte culori, găinile erau pictate precum fotbaliştii la reprezentaţiile de masă şi‑ţi aminteau de o paradă a steagurilor de stat sau de o hartă geografică. Într‑un cuvînt, semănau cu orice altceva, dar nu cu un cîrd de găini.
A doua particularitate erau gardurile identice ale căsuţelor. Gardul era foarte aproape de locuinţă, curtea era minusculă, dar era curte. Gardurile compacte din scînduri sau din sîrmă ghimpată sînt privilegiul statului, iar zăplazul rusesc de zăbrele nu‑i o împrejmuire sigură pentru un gospodar, de aceea, pe gardurile tuturor caselor din Ola atîrnau năvoade vechi. Se crea astfel şi frumuseţe, şi colorit, ca şi cum întregul univers din Ola era amplasat pe hîrtie milimetrică, pentru un studiu amănunţit : năvoadele de pescuit păzeau găinile.
Aveam foaie de drum pentru insula Siglan din Marea Ohotsk, dar şefa secţiei raionale nu m‑a acceptat din motive „de biografie“ şi mi‑a propus să mă întorc la Magadan. N‑am simţit cine ştie ce pierdere şi mi‑am luat documentele. Întîmplător am păstrat aceste foi de drum. Trebuia să ajung în Magadan, să mă întorc cu aceeaşi şalupă cu care venisem. N‑a fost deloc uşor, dar nu pentru că eram un vagabond fără buletin sau un fost zek.
Timonierul de pe şalupă locuia în Ola, şi n‑a fost deloc uşor să fie înghiontit pînă la vas, la munca lui. După trei zile de beţie, în care şalupa nu plecase nicăieri, timonierul a fost în sfîrşit scos din izba lui dragă şi cărat încet de subţiori – ba lăsat la pămînt, ba ridicat – cale de vreo doi kilometri pînă la debarcader. Acolo era şalupa şi se adunase un grup mare de pasageri – vreo zece oameni. Oamenii l‑au cărat cel puţin o oră, dacă nu chiar două. Matahala s‑a apropiat, s‑a vîrît în cabina timonei şi a pornit motorul Kawasaki. Şalupa a vibrat, dar pînă la plecare mai era încă foarte mult. După ce şi‑a frecat şi şi‑a lovit mîinile una de alta, timonierul şi‑a ocupat locul la cîrmă. Nouă pasageri din zece (cel de‑al zecelea eram eu) s‑au repezit spre cabina timonei, implorîndu‑l pe timonier să oprească motorul şi să se întoarcă acasă. Momentul refluxului fusese ratat, nu se putea ajunge la timp la Magadan. Oricum va trebui să se întoarcă sau să navigheze în derivă în largul mării. Drept răspuns, timonierul a răcnit că îi... în gură şi‑n nas pe toţi pasagerii, şi că el nu va rata fluxul. Kawasaki a pornit‑o spre largul mării, iar soţia timonierului a trecut cu căciula în mînă pe la toţi pasagerii, adunînd „pentru dres“ – i‑am dat o hîrtie de cinci. Apoi am ieşit pe punte să privesc cum se joacă focile siberiene, balenele, cum se apropie Magadanul. Magadanul nu era acolo, ci doar ţărmul stîncos, spre care mergeam întruna şi nu ne puteam apropia.
– Sari, sari, am auzit pe neaşteptate sfatul unei femei care nu călătorea pentru prima oară pe mare pe ruta Ola‑Magadan, sari, îţi arunc eu geamantanele, aici mai că atingi fundul.
Femeia a sărit şi a ridicat mîinile. Apa îi ajungea pînă la brîu. Înţelegeam că fluxul nu aşteaptă, aşa că mi‑am aruncat geamantanele în mare – atunci i‑am binecuvîntat pe blatari pentru sfatul lor înţelept – şi am sărit şi eu, simţind fundul alunecos, dar solid şi de nădejde al oceanului. Mi‑am prins pe valuri geamantanele, asupra cărora acţiona nu numai sarea marină, ci şi legea lui Arhimede, şi‑am pornit‑o spre ţărm în urma tovarăşilor mei de drum care, cu geamantanele ridicate deasupra capului, se apropiau de ţărm, întrecînd valurile fluxului. Am ajuns la cheiul golfului Vesiolaia, i‑am făcut semn de rămas bun Olei şi timonierului pentru totdeauna. După ce‑a văzut că toţi pasagerii au ajuns cu bine la debarcader, timonierul şi‑a întors Kawasaki‑ul şi a pornit‑o spre Ola, să termine de băut ce‑a mai rămas.
Fragment din Varlam Şalamov –Povestiri din Kolîma (vol. II). Traducere din limba rusă şi note de Magda Achim şi Alexandra Fenoghen. În pregătire la Editura Polirom, seria Esenţial
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
