Poezia este un semn de prietenie faţă de spirit, încercând, pe ocale esenţializată, prin trăire lirică, să aducă ce-i mai adânc dininima pe buzele omului. "Mă simt prieten cu frescele estrusce dinTarquinia de acum aproape trei mii de ani", a spus poetul austriacBernhard Widder. El relua afirmaţia prozatorului gălăţean DimitrieLupu - care dorea să lărgească dezbaterea despre poezie şiprietenie, afirmând că el se simte prieten cu Michelangelo,chiar dacă sculptorul nu mai trăieşte. Aşa că arta şi prietenia nuse rezumă la o relaţie in praesentia, în timpul existenţei adoi prieteni - cum a fost prietenia între Schiller şi Goethe -, cipoate însemna legătura peste timp, în spirit a oamenilor.
Aristotel spunea că " prietenia este un spirit în două trupuri".Chiar acest lucru ni l-a amintit Paul Spirescu, când a pomenitdespre La Chute, povestirea lui Albert Camus, unde prieteniaînsemna că, atunci când unul dintre prieteni a ajuns la închisoare,celălalt a hotărât să zacă cu pieptul gol pe podeaua rece, ca săsimtă şi el suferinţa celui închis. Prietenia înseamnă, spunea unuldintre interlocutori, că un prieten poate să-şi dea viaţa pentrucelălalt, la fel cum soldatul la datorie face sacrificiul suprempentru patrie. Numai că prietenul adevărat nu este obligat de nicio uniformă să facă acest lucru, de nici un jurământ să sesacrifice, ci o face, pur şi simplu, din prietenie.
Profesorul de filosofie şi poetul gălăţean Iulian Grigoriu amoderat discuţia cu chipul îndreptat către Dunăre şi vecheaBiserică Sfânta Precista din Galaţi. Aşa a început "FestivalInternaţional de Literatură ale Revistei Antares",ediţia a 12-a,gândit şi coordonat de către poetul gălăţean Corneliu Antoniu. Esteunul dintre aceia care, cu bani puţini, dar cu suflet mult,însufleţeşte de peste un deceniu, pentru câteva zile, apele Dunăriicare dau ultimul lor cot spre Marea Neagră.
Cu mulţi poeţi români, printre care îl amintim pe Liviu IoanStoiciu, Corneliu Antoniu, Sterian Vicol, Ruxandra Anton, peprozatorea Doina Popa, gălăţenii Dimitrie Lupu, tinerii AdrianHaidu şi Nicoleta Onofrei, Stela Iorga, Aurel Rău, traducătorulPetru Iamandi, ca şi scriitori brăileni, dar şi invitaţi dinstrăinătate, Triin Soomets şi Jaan Malin din Estonia, Helen Dwyer -Republica Irlanda, Hanane Aad - Liban, Bernhard Widder - Austria,Peter Waugh - Marea Britanie, Petar Chuhov -Bulgaria şi Gaal Aron -Ungaria, festivalul nu a fost punctat doar de inspirate recitaluripoetice ale participanţilor străini - în lecturi bilingve - şiromâni, ci şi de o necesară aplecare asupra poeziei şi prieteniei,ca şi a limitelor literaturii. Am avut privilegiul de a asculta unadin cele mai vechi limbi încă vorbite, limba celţilor,gaelic, dar şi estoniana. Cea din urmă a trezit vii reacţiidin partea poetului maghiar Gaal Aron. Am aflat că estoniana faceparte dintre limbile fino-ugrice. Aron a descoperit nebănuitesimilitudini cu maghiara, minunându-se.
Am fost şi martorul unei lecturi în locuri neconvenţionale, cumar fi pe malurile umflate ale Dunării, seara târziu: Jaan a recitatcu picioarele goale în apa Dunării, poate că şi pentru că şi-adorit foarte mult să facă baie în Dunăre, ceea ce n-a izbutit,fiindcă plaja din Galaţi a fost înghiţită, provizoriu, de ape.Fiecare dintre poeţii de pe malul Dunării a recitat din poeziaaltui poet, dând o notă aparte de interpretare creaţiei celuilalt,Petar şi Triin, Jaan şi cu mine, Adrian şi Nicoleta, Stela Iorga,fiecare am încercat să ne desluşim nu numai prind gând, ci şi printimbru şi mimică poeziile celuilalt. Nu rară a fost mirareapoeţilor, găsind o notă neaşteptată în lectura celuilalt. Frumos săvezi zâmbetul de satisfacţie al autorului, redescoperindu-se.Poezie şi prietenie.
Lecturile organizate la bordul vapoarelor care ne-au purtat peundele Dunării au continuat şi după ce nava a ancorat la chei şiapa s-a liniştit. Poeţii, nu. Tot mai aveau de spus lumii ceva.Liviu Ioan Stoiciu a citit în stilul său inconfundabil - cu o forţăaparte, rărind cuvintelor cu pauze, cu gestică, purtându-nedin munţi până-n vale, ca s-o ia de-a binelea, iremediabil, peDunăre-n jos, scoborându-se iarăşi printre noi din Parnasulcreaţiei - o poezie scrisă la cald, invitându-mă s-o traducinstantaneu în limba engleză, ceea ce m-a pus la grea încercare.Poeţii tineri îşi traduceau poeziile în engleză şi le citeau,pentru ca şi oaspeţii de peste hotare să le înţeleagă. Ne-asurprins pe toţi plăcut poetul brăilean Păun Condruţ, care, întimpul croazierei pe Dunăre, a născocit mai multe epigrame mustindde umor cu adresă la participanţi, epigrame dezvăluite abia lafinal, după ce ne-a radiografiat mai bine decât medicul cu aparatulRoentgen.
Şi amfitrionul nostru, Corneliu Antoniu, stimulat de atmosferafestivalului, a scris o poezie pe care ne-a recitat-o tuturor pevasul ancorat în port. O singură recitare care ne-a tăiatrăsuflarea. Poate una dintre puţinele recompense pe care şi le-afăcut el însuşi după un efort de un an în organizareaevenimentului. Poetul gălăţean Ion Zimbru a născocit pe loc opoezie pentru Hanane, pe care ne-a intrepretat-o. Putem spune căfestivalul a însemnat şi o adevărată emulaţie pentru poeţii străinişi cei români. Triin mi-a scris că a aşternut pe hârtie un ciclu depoezii după întoarcerea în ţară. Iar Bernhard a citit din ciclulsău de poezii scrise când a fost cu alt prilej în România, în gând,poemul despre Coloana Infinitului lui Brâncuşi, pe care el onumeşte Coloana Nevăzutului. Mi-a mărturisit entuziasmat căvrea să scrie o serie de eseuri despre România, pe care a vizitat-opentru a opta oară. "E atât de frumoasă. Peter, habar n-ai în ceţară frumoasă trăieşti", mi-a zis Bernhard.
Dezbaterea Care sunt limitele poeziei a fost moderată decriticul literar Vasile Spiridon, care a făcut o incursiune în ceeace a însemnat cenzură în epoca ceauşistă şi comunistă în genere,amintind totodată că după anul 1989 s-a confundat libertatea cudreptul de a scrie orice, inclusiv ceea ce s-a numit poeziavaginului, unde sexualitatea este exacerbată. Domnul Sterian Vicola deplâns maculatura care apare pe piaţa de carte, prea mulţi poeţifără chemare fiind publicaţi de edituri necunoscute, pe propriilespeze sau pe bani unor amici. Domnul Vicol a subliniat - în afaradezbaterii - că poetul Liviu Ioan Stoiciu a împlinit o vârstărotundă, aceeaşi ca şi domnia-sa, vrând să citească o pozia încinstea lui. O intenţie care nu a fost, în final, fructificată încursul dezbaterii cu altă temă, ci pe vasul Lacul Sărat, înclipocitul Dunării dulce din cheiurile Galaţiului. Hanane ne-amărturisit că şi astăzi există un organ al cenzurii în Liban,poeţii şi intelectuali simţindu-se îngrădiţi în ceea ce scriu. Eifolosesc metafore şi parabole, pentru a scăpa de furcile caudineale cenzurii, aidoma poeţilor români înainte de 1989. Poeta HelenDwyer ne-a relatat cazul unui terorist irlandez, băgat laînchisoare, pe căre solitudinea l-a transformat în poet. S-ainsistat, din nefericire, prea puţin asupra fenomenuluiautocenzurii, mai grav şi mai profund în existenţa unui creatordecât cenzura. De asemenea, în chestiunea limitelor poeziei - adicăce este şi ce nu este poezie - ar fi putut fi amintite măcar noisorturi apărute cu timpul, cum ar fi poezia-performance, poeziasonoră sau poezia slam. În general, şi colaborarea între poezie şialte forme de artă ar fi fost interesant de supusdezbaterii.
Surpriză. Festivalul nu s-a oprit doar la Galaţi şi Brăila, ci acontinuat şi la Buzău, unde, în organizarea poetului şi istoriculuiGheorghe Petcu - o minunată şi inspirată gazdă -, am citit lavechea bibliotecă a oraşului, la cel mai vechi liceul din Buzău,"Spiru Haret", lăcaş care se străduie să menţină spiritul de maibine de un secol şi jumătate, unde liceele de renume erau şipepiniere pentru învăţători, meniţi să înveţe a răspândi lumină şiîn cel mai îndepărtat cătun al judeţului. Nu înainte ca unspectacol de ţinută al elevilor de la liceu să ne fie prezentat -muzică uşoară, dans. "Ce multe talente sunt în România", exclama cusatisfacţie Liviu Ioan Stoiciu. Iar noi nu le ştim, asediaţicontinuu de prost-gust. Tot acest festin de Buzău s-a încheiatprintr-un remarcabil concert la o pensiune ascunsă sub fagiidealurilor din localitatea Sărata Monteoru: a cântat pentru noiBianca, una dintre cele patru soliste ale lui Ovi şi Paulei Seling- o voce remarcabilă din Buzău, imediat invitată de către poetulIon Dumitru la München, ca să cânte!!! -, o formaţie de lăutari,voci minunate de muzică populară, dar şi Nemuritorii,această formaţie de haiduci ai muzicii populare şi rock, ce-aapărut în sală cu măşti şi în straie de cioban, gata să ia de labogaţi, ca să dea la săraci. Având în vedere că noi nu eram bogaţi,nu au avut de lua, dar fiind bogaţi sufleteşte, au avut ce să nedea. Să fie primit.
Sentimentul de prietenie a crescut între poeţii români şistrăini de la festivalul acesta prelungit spre inima României, şinu din întâmplare, ci şi admirând o mică parte din Tabăra desculptură de la Măgura, unde Jaan a început să îşi cânte o poezie,sprijinindu-se de o roată a norocului sculptată în piatră, subprivirile atente ale vacilor, care păşteau netulburate de apariţiaintempestivă a poeţilor, cât mai rămăsese din iarba şi sufletulsculptorilor de deal. Da sculptură cu vaci, iarbă cu suflet. Aşa amgăsit noi Măgura de pe colinele buzoiene, pierdută pe o coamăîmpădurită de deal. Cu poieni cât să dea grai sculpturilor. Măgurade pe un spate de deal, înverzită de pomi şi gri-albă de sculpturi,privind spre crucea Mânăstirii Ciolanu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
