Teii ne-ar putea tine interminabile lectii de conduita. Stiu bine asta. In teiul din fata blocului, acum o vreme, cineva intai a asezat o franghie, apoi cu mai mare grija s-a asezat pe el insusi si a ales sa se legene.
Insa teiul a stiut sa ascunda bine asta. Colocatarii sarbatoreau o zi. I-am intrebat ce zi sarbatoreau si mi-au spus ca nu mai tin minte ce anume - si ca nici nu trebuie sa-ti pese prea mult ce sarbatoresti. Insa au organizat un picnic reusit, in fata blocului, admirand pe rand racoarea si mirosul desavarsit al florilor de tei - si ca parca nicicand teiul nu a mirosit mai frumos.
Toti locatarii tineau minte zacusca doamnei de la trei si vocea linistita a administratorului: uite ca nu suntem singuri, e cineva care spanzura deasupra noastra. Doamna de la zece a intrebat cum poate sa atarne cineva chiar deasupra noastra si cum poate fi asa spanzurat. Stau langa acelasi tei. In noptile care se intorc de demult, e bine sa fie numai miezul noptii. Imi privesc mainile si ele atarna de corp si corpul ar vrea sa atarne de ele. Altcineva, intr-o carte mai expresionista decat expresionimul insusi, se duce la un mort pe care il ura mai mult decat orice, face doua gropi in mormantul lui, isi taie venele, pentru ca sangele lui sa se verse peste cel mort, sa il umple, sa il inece. Mainile mele ar vrea si ele asta. Le simt pulsand. Vrand sa intre adanc in mine, sa sape in mine si sa isi verse sangele lor in mine. Insa eu le rup ca pe doua paini calde si le duc cat mai departe. Acolo le las sa rugineasca, sa se acopere de cata sarma ghimpata vor. Cand degetele mele se intorc din alte lumi si eu nu pot simti cum lumile acelea isi varsa tesutul, mi se face greata. Insa fac bine si aleg incremenirea si ranjetul. Si in tot acest timp, teii imi tin interminabile lectii de conduita. Ma port admirabil. Zambesc, sunt respectuos, stiu sa iau metroul. Incolo, bunele maniere ale ranjetului si batjocurei, serile in care ne prefacem ca radem, serile pe care nimeni nu si le va mai aminti.
Atarn de mine cu o exactitate desavarsita. Organizez picnicuri langa mine, cu vin negru, discutii placute si usoare. In tot acest timp atarn de mine. Ma bucur cand vine vantul de miazanoapte. Ma leagana si asa mai vad si putin din lume. Atarnat de tine, toti par ca umbla inveliti in celofane, sa nu se sparga, sa nu se verse in afara lor. Au o piele subtire si stravezie. Si ca sa fie siguri ca nimic din ce-i afara nu o sa intre inauntru, umbla inveliti in celofane. Si simt ca respira fara grija inveliti asa in celofane. Nimic nu ii impiedica. Atarn de cei inveliti in celofane si nimic nu ma impiedica.
Si cand mainile atarna, marginile corpului dor. Aproape ca iti simti corpul ca pe o adunatura de margini. Si asta este grozav. Si e neinchipuit de bine ca dupa ce petreci toata noaptea cu groaza, ziua sa iti potrivesti un chip care sa semene cat de cat cu al oamenilor si sa fii politicos si amabil si sa iti imblanzesti greata. Si pentru asta, ore in sir, iau interminabile lectii de conduita de la tei.
Acum, imi zic, gata, ai terminat un text de 4.000 de semne doar despre tei. Il citesc. Sunt multumit. E noapte. Si chiar daca ar fi zi, as minti si as spune ca este noapte si ca aud frunzele metalice ale teiului batand miezul noptii. Langa masa la care am scris a fost ieri un perete alb - si a stiut sa fie acolo toata ziua. Azi s-a mutat putin sub piele. Acum, langa mine este un castron de tabla cu un cap. Ar fi putut fi o mana cu degetele inclestate. Insa este un cap. Capul e foarte vesel, isi da ochii pe spate si loveste cu ceafa in castron. Doar gura are ceva crud. Imi zice: sunt nimeni, de ce tremuri in fata mea. Cineva i-a pus ochi de plastilina. Pana la urma ce e atat de rau ca un cap sa iti zambeasca dintr-un castron de tabla. Ma duc la el, aproape il imping, el se rostogoleste. Ii intind ochii pe toata fata. Altcineva, putin mai in spate, rade. Suntem cu totii cum nu se poate mai multumiti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
