S-a întâmplat în toamna lui 1932. Pablo Picasso avea 50 de anişi era deja faimos în întreaga lume. Până atunci, însă, nu maiexpusese niciodată într-un muzeu şi nici nu mai avusese o expoziţieretrospectivă. Şi-a dorit ceva grandios şi excentric, un evenimentartistic despre care să se povestească peste generaţii. Astfel, aluat naştere Expoziţia Picasso de la prestigiosul Muzeu de ArteFrumoase Kunsthaus din Zürich. A fost un adevărat show şi a marcatun moment crucial în istoria modernă a artelor, stârnind reacţii"tari" şi influenţând dramatic generaţii întregi de tineri artişti.Cu totul inedit: Picasso însuşi a fost curatorul expoziţiei,organizând-o, pătimaş şi subiectiv, după propriul plac. La mijlocde octombrie 2010, după 78 de ani de la acel moment, fabuloasaexpoziţie se întoarce la Kunsthaus Zürich.
De pe 15 octombrie 2010 şi până la 30 ianuarie 2011, prestigiosulMuzeu Kunsthaus din Zürich, Elveţia, găzduieşte ceea ce numeroşicritici de artă deja au catalogat ca fiind cel mai importanteveniment cultural al sfârşitului de an 2010 din Europa şi, foarteprobabil, din lume. Este vorba despre o inedită şi fascinantăreeditare a primei expoziţii de muzeu pe care faimosul PabloPicasso a avut-o în acelaşi loc, în 1932. După o muncă asiduă destrângere a operelor din colecţii particulare şi alte mari muzeeale lumii, expoziţia de referinţă s-a întors la Kunsthaus,dezvăluindu-ne un Picasso foarte personal - aşa cum însuşi maestrulspaniol a dorit, în urmă cu o viaţă de om, să se prezinte.
Expoziţia din '32 s-a bucurat de un număr uriaş (pentru acea vreme)de exponate - 240: tablouri, desene şi sculpturi, opere desăvârşiteîn primele trei decenii de creaţie ale celebrului artist. Lucrărileau fost selectate nu de către directorul muzeului, aşa cum eraobiceiul vremii, ci de Picasso însuşi. Absolut toate fazele decreaţie prin care a trecut Picasso au primit spaţiul cuvenit (deşinu suficient, vedeţi îndată de ce) în această bine-meritatăcelebrare a operei maestrului. Picturile de început, alături dedeja apreciatele tablouri din Perioada Albastră sau Roz, au statalături de fabuloasa etapă Cubistă, dar şi de controversatele (şiextrem de recentele, în 1932) opere care cochetau cuSuprarealismul.
Avangardista retrospectivă a fost întâmpinată cu un interes imensdin partea publicului şi a oficialităţilor elveţiene. Presa vremiil-a tratat pe Picasso precum o fac tabloidele cu starurile moderne,urmărindu-i fiecare mişcare în cele 5 zile pe care maestrul le-apetrecut la Zürich, împreună cu soţia sa de atunci, Olga, şi cufiul lor Paulo, înainte de marea deschidere... la care Picasso,emoţionat, a absentat, ascunzându-se într-un sătuc din valeaEngadin.
Însă nu toată lumea a fost pregătită să recunoască geniul luiPicasso: în periodicul "Neue Zurcher Zeitung", marele psihanalistC.G. Jung, după ce a vizitat expoziţia, a scris o cronică extrem deacidă, spre finalul căreia l-a diagnostic pe Picasso cu...schizofrenie! Adevărul este că cele 225 de tablouri au şocat,provocând un efect halucinant asupra auditoriului: spaţiul deexpunere al Muzeului de Arte Frumoase din Zürich era, pe atunci,mult mai mic, iar tablouri atât de diferite unele faţă de altele,încât jurai că sunt opera a trei sau patru pictori diferiţi, austat înghesuite, efectiv ramă lângă ramă, pentru a încăpea toate însală.
Spre deosebire de Jung, majoritatea criticilor de artă au ridicatîn slăvi retrospectiva lui Picasso, în vreme ce jurnaliştiiobişnuiţi, alături de pictori invidioşi pe Picasso, printre careHenri Matisse sau Oskar Schlemmer, nu au încetat să se mire denumărul enorm de vizitatori: 34.000 - un record absolut pentru artăîn acele vremuri.
Reeditarea pusă în scenă de Kunsthaus Zürich în 2010, în chiaraceste zile, este o adevarată desfătare pentru ochiul critic şicunoscător, dar şi pentru cel profan. 74 de tablouri, 30 de deseneşi 4 statui care au participat la expoziţia originală se întorc înfaţa publicului. Pentru ca acest vis să devină realitate, TobiaBezzola, curatorul Kunsthaus de astăzi, a strâns cu multe eforturioperele lui Picasso de la muzee de prestigiu din întreaga lume,precum Tate din Londra, Muzeul de Artă Modernă şi MuzeulMetropolitan din New York, Centrul Georges Pompidou din Paris şimulte altele, dar şi de la numeroşi colecţionari particulari.Detalii picante şi inedite din culisele expoziţiei originale şi areplicii din 2010, aveţi prilejul de a afla în numărul următor alZiarului de Duminică, în cadrul unui interviu în exclusivitate cuTobia Bezzola.
Expoziţia de astăzi de la Kunsthaus, la vernisajul căreia am avutonoarea să particip, se deschide cu o sală spaţioasă în care suntexpuse lucrările de tinereţe ale lui Picasso, create sub influenţalui Gauguin, van Gogh şi alţi mari maeştri clasici. Urmează o salătributară Perioadei Albastre: după ce Carlos Casagemas, unul dintrecei mai buni prieteni ai săi, se sinucide din dragoste, în toamnalui 1901, Picasso începe să picteze folosind, în special, fundalurialbastru-verzui, în lucrări foarte expresive, de atmosferă, careevocă melancolia şi depresia. Personajele principale ale PerioadeiAlbastre sunt rataţii societăţii: mame sifilitice, prostituate şicerşetori. Spre stupefacţia publicului, în expoziţia din 1932,Picasso a inclus puţine lucrări din această etapă (extrem deapreciată încă din acea epocă); pentru a respecta spiritulexpunerii originale, nici astăzi nu întâlnim la Zürich multetablouri din Perioada Albastră.
Nici Perioadei Roz, care a urmat (1904-1906), curatorul Picasso nui-a acordat mare importanţă. Această etapă, influenţată de unadintre numeroasele aventuri amoroase pe care pictorul le-a avut laParis, este caracterizată de o atmosferă mai optimistă - culorilesunt calde, iar personajele au valenţe comice: saltimbanci,acrobaţi şi cântăreţi. Urmează o scurtă etapă, denumită PerioadaAfricană - criticii din anii '30 au crezut că Picasso a căzutatunci sub influenţa imagisticii tribale africane; cei moderni suntconvinşi că maestrul s-a folosit oportunist de portretele africanemai degrabă ca mijloc facil pentru a experimenta Cubismul.
În mod ironic, se pare că, judecând după selecţia personală alucrărilor expuse în '32, selecţie ale cărei proporţii se regăsesc,în bună parte, şi în cadrul expoziţiei de astăzi, Picasso a fosttotal indiferent tocmai faţă de acele picturi din PerioadeleAlbastră şi Roz care sunt, din anii '30 ai secolului XX şi până înprezent, printre cele mai preţuite de către colecţionarii de artă.Pentru Pablo Picasso, explozia Cubistă a marcat începutuladevăratei sale cariere.
Picasso a dezvoltat acest bizar limbaj vizual împreună cu pictorulşi sculptorul francez Georges Braque. Expoziţia de astăzi prezintăcubismul lui Picasso divizând operele maestrului dintre 1907 şi1920 în 3 etape: cubismul analitic, cubismul sintetic şi cubismultârziu. În operele cubiste, Picasso a folosit duocromia, insistândpe maro în combinaţie cu nuanţe neutre, analizând obiectele,reducându-le la formele lor esenţiale şi recombinând, în puzzle-urimisterioase, aceste forme. Cubismul sintetic presupune o dezvoltarea acestui stil: în picturi sunt inserate bucăţi de hârtie tăiatedin ziare. Atât expoziţia din 1932, cât şi cea din 2010 - 2011,conţin numeroase tablouri cubiste şi suprarealiste. PerioadaSuprarealistă, care începe spre sfârşitul anilor 1920, secontopeşte cu cubismul târziu şi continuă mult dupa expoziţia din'32.
În final, merită menţionat faptul că maestrul Picasso a avut un modexcentric de creaţie, lucrând la mai multe tablouri din stiluri cutotul diferite, în aceeaşi perioadă. De asemenea, a produs lucrăriextrem de solicitante şi complicate în numai câteva ore sau zile,în vreme ce altele, aparent foarte simple, precum Vasul cu flori,i-au luat ani întregi pentru a le finaza. Despre toate acestea,aflaţi mai multe în interviul de săptămâna viitoare. Iar dacăajungeţi la Zürich până pe 30 ianuarie 2011, aveţi prilejul, numaila Kunsthaus, să admiraţi direct faimoasa expoziţie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
