Sorin Stoica – Dincolo de frontiere. Opere. Casa de pariuri literare. Notă Bio-bibliografică de Cosmin Manolache, Studiu introductiv de Cosmin Ciotloş. Posfaţă de Marius Chivu. Ilustraţii de Laurenţiu Midvichi. Ediţie îngrijită de Cosmin Manolache, Cosmin Torsan
Destul de târziu după apariţie ne ocupăm în acest număr al ziarului de o carte de excepţie.
Când a murit, la doar 27 de ani, Sorin Stoica avea deja o operă – cinci volume personale şi prezenţa în două volume colective, plus trei volume în domenii în care a activat alternativ (învăţământ univesitar, jurnalism, antropologie).
Aceste volum masiv de peste 1.200 de pagini adună cam tot ce a scris Sorin Stoica.
Volumul – afirmă îngrijitorii ediţiei – implică un efort comun de recuperare şi grupare a prozei, a unei importante părţi din publicistica lui Sorin Stoica, dar şi de strângere a lor într-o ediţie de largă circulaţie, inclusiv într-o variantă electronică, uşor accesibilă. Alături de volumele deja publicate, dar epuizate şi cumva necunoscute de marele public, Dincolo de frontiere, Opere prezintă, prin efortul prietenilor şi cu ajutorul familiei, un pas necesar pentru repunerea in circulaţie a unui tip de scriitor. Precum Cristian Popescu sau Mircea Nedelciu, de care îl leagă un destin asemănător, Sorin Stoica deţinea un anume fel de a înţelege literatura, problematizant şi conceptual, autoreferenţial şi personalizat. Succesul incontestabil de critică nu se răsfrânge, astfel, într-unul de public, iar influenţa celor trei nu e decât un ecou întârziat pentru tinerii scriitori ai momentului. Tocmai de aceea, sensul acestui volum este de a deschide o nouă fază, în circulaţia publică de această dată, a operei unui scriitor ca Sorin Stoica.
Studiul introductiv al volumului, intitulat „Un om de bine”, insistă asupra unităţii degajate de scrisul lui Sorin Stoica.
În sfârşit, în postfaţă, criticul Marisu Chivu susţine că „Sorin Stoica a fost primul scriitor adevărat de vârsta mea pe care l-am cunoscut. Îmi dau seama acum că, pentru mine, a fost, de fapt, un model. Pasiunea şi determinarea cu care scria, talentul, inteligenţa şi curiozitatea lui, pe toate le admiram. Aş fi vrut să apucăm să ne şi cunoaştem mai bine, să ne apropiem, să devenim prieteni, dar n-a fost să fie. N-aveam de unde şti că totul se va termina în numai câţiva ani care vor trece ca gândul.
Îmi amintesc foarte bine momentul în care am ţinut în mână prima sa carte, Povestiri cu înjurături. Acel fetus de pe copertă, precum o imagine capturată din videoclipul Teardrop de la Massive Attack, mi-a displăcut, dar povestirile, cu întâmplările, personajele şi conversaţiile lor, m-au dat pe spate. Nu mai citisem aşa ceva decât la maeştri. Părea imposibil ca cineva atât de tânăr să scrie cu aşa cunoaştere a oamenilor, a felului lor de a fi şi a vorbi. Atunci n-aveam de unde să ştiu că, de fapt, din acel fetus avea să se nască, simbolic, noua literatură – atunci, în 2000, nici nu credeam că e posibil să avem cândva o literatură tânără –, că Nae Stabiliment va deveni un personaj de referinţă sau că va impune pronumele „io”. Sorin părea o excepţie şi, în fond, chiar era. Lucrurile au continuat să se întâmple foarte repede. Primul său roman, Dincolo de frontiere, avea deja o prefaţă semnată de Radu Cosaşu şi, dacă nu mă înşel, a avut parte de vreo 40 de cronici. ”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
