Canon, canonic, cartea cu care a debutat anul trecut Cosana Nicolae la editura Univers Enciclopedic, mi se pare un eveniment critic de prima importanta.
Spun asta pentru ca principala sursa de informatie pe care cititorul roman o avea, pana la aparitia volumului, cu privire la "batalia canonica" americana (mai exact, cu privire la contestarea canonului literar "traditional" de catre factiunile rebele ale neoistoristilor, marxistilor, feministelor, deconstructivistilor si lacanienilor) era Canonul occidental al lui Harold Bloom. Or, pe langa faptul ca aceasta constituia o marturie din start necreditabila (Bloom trece astazi drept unul dintre cei mai inversunati aparatori ai canonului "traditional"), imaginea pe care o contura Canonul occidental reprezenta o schematizare - uneori pana la caricatura - a unei stari de fapt cu mult mai complexe.
De altfel, deformarea perspectivei adverse este o tactica des utilizata de catre combatantii (de)canonizatori - fapt remarcat si de Cosana Nicolae, care rezuma astfel situatia: "Dezbaterea a dus la un clivaj al punctelor de vedere, dihotomie in care fiecare din parti are tendinta de a simplifica pozitia opusa: stanga este alcatuita din relativisti marxisti ce submineaza idealurile natiunii americane prin lipsa lor de discriminare valorica, iar dreapta pare compusa din capitalisti patriarhali care vor sa-si mentina statutul prin pastrarea literaturii in afara spatiului social si a unor parametri canonici fixati potrivit unor judecati de gust de tip 'universalist'".
Unul dintre punctele forte ale cartii Cosanei Nicolae este de a combate acest dualism vulgar, aratand ca spectrul teoriei si criticii literare americane de azi dezvaluie o diversitate derutanta. Dar, mai mult decat competenta si informatie (autoarea se misca cu o dezinvoltura de invidiat pe toate palierele teoriei literare "clasice", ca si prin hatisurile interdisciplinare ale teoriilor poststructuraliste), Canon, canonic releva un neobosit ochi critic, preocupat nu atat sa dea dreptate tuturor, cat sa scoata in relief avantajele si dezavantajele fiecarui punct de vedere. Optiunile personale ale autoarei sunt greu de ghicit, insa mobilitatea teoretica si pertinenta argumentelor sar in ochi de la primele pagini. In principiu, Cosana Nicolae incearca sa legitimeze fiecare sistem din interior, nu fara a lua distanta fata de ele in momentul in care solutiile propuse se dovedesc insuficiente. Ea trateaza destul de tolerant chiar si formele aberante ale "revizionismului", incercand sa recupereze partea constructiva si mai ales impactul social si institutional al miscarilor respective.
Totusi, cand situatia o cere, distanta e marcata ferm, asa cum se intampla, de pilda, cu pretentia de rescriere ab initio a canonului: "A inlocui un set de texte sau un set de criterii evaluative cu un altul nu creeaza un canon mai democrat, fiindca dupa ce s-au deconstruit pretentiile valorii estetice a canonului traditional orice canon alternativ este, la randul sau, pasibil de critici. Aceste strategii sunt, in ultima instanta, contradictorii, creand noi forme de excludere sub masca respectarii adevarului istoric sau a dreptatii sociale." E drept, o ajuta in acest sens si fraza densa si plina de miez, dar nelipsita de inflexiuni ironice: "Scena distinctiilor literare pare a semana cu secventa cursei din Aventurile Alicei in Tara Minunilor unde personajul Dodo anunta ca toti au castigat si toti trebuie sa primeasca premii". O singura rezerva am, din acest punct de vedere: autoarea e destul de zgarcita cu citatele si nu intotdeauna e clar unde sfarseste parafraza si unde incepe comentariul personal.
Si totusi, trecand peste acest detaliu, Canon, canonic ramane unul dintre cele mai bune debuturi critice din ultimii ani. O carte care, fiind la origine o teza de doctorat, impune un critic cu veleitati teoretice, si nu doar un doctor in filologie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
