Catalin Dorian Florescu s-a nascut in 1967, la Timisoara. Din 1982, s-a stabilit la Zürich, iar din 2001, este scriitor liber-profesionist. Romanul de debut Wünderzeit (Timpul minunilor) a fost publicat in 2001 la Editura Pendo, Zürich-München, si a avut un succes deosebit, obtinand numeroase distinctii literare. Recent, cartea a fost tradusa si in limba romana, la Editura Polirom.
- Cum a fost primit primul tau roman in Occident ?
- Occidentalii se asteapta cam la... nimic cand e vorba de Romania. Din pacate, ignoranta si dezinteresul sunt mari. In afara de saracie si de Dracula, il mai stiu, unii, pe Hagi, sau isi amintesc de executia lui Ceausescu. Romania este la periferia constientului unui european chiar cult. Bogatia sufletului, intelectualitatea romaneasca etc. sunt in mare parte necunoscute, scriitorii sunt netradusi, sau, cand sunt tradusi, precum Cartarescu, nu sunt cititi. Chiar el scria indignat despre artistii romani care nu au putut sa-si depaseasca nicicum conditia de marginali. Intr-un asemenea vid a aparut romanul meu, in 2001. Norocul meu este si nenorocul meu, caci, pierzandu-mi tara natala la 15 ani, cand mi-am urmat parintii in Vest, am intrat in spatiul german. Deci scriu despre Romania, dar intr-o limba de mai mare circulatie. Stilul si personalitatea mea s-au dezvoltat in dialog cu un spatiu spiritual vestic. Germana mea nu este nativa, o vorbesc si o scriu fara balastul de limba materna germana. O latinizez, ii adaug emotii si atmosfera, umor, dublu sens si un ritm pe care un scriitor german nu le are. Acest lucru a placut mult, s-a remarcat prospetimea si senzualitatea stilului. In fine, o carte germana care se poate citi dintr-o suflare, fara intelectualisme si cuvinte-conserva. Povestea, personajele principale - un baiat intre 10 si 15 ani si tatal lui - au induiosat pe multi cititori. Cartea se citeste in scoli de tot tipul, la universitate, precum si in cercurile de lectura ale doamnelor de varsta mai inaintata.
"Vremea minunilor" nu a confirmat prejudecatile oamenilor. O carte care se citeste cu pasiune poate sa se refere si la Romania. O lume vie, emotionanta si complexa exista si in Romania. Viata are loc nu numai dincolo de Romania, ci si acolo. Ea este senzationala si poate fi citata fara greata. Cartea a fost premiata si discutata in ziare si la televizor. Trebuie sa spun, insa, ca o poveste a unei copilarii americane, franceze sau irlandeze ar fi avut si mai mare succes. Doar de acolo vin filmele, acolo vrem sa facem vacante. Vesticului ii lipsesc imaginile si emotile generate de tara noastra, in timp ce, de exemplu, arta din Ungaria, Cehia sau Polonia este foarte cunoscuta. Eu raman, deci, un scriitor care scrie despre o provincie europeana. Nu sunt insa vesticii responsabili de a face cunoscuta cultura romana. Trebuie o vointa politica din interiorul tarii, trebuie incoruptibili si buni manageri culturali, care sa initieze proiecte de arta in strainatate.
- Ce legitimeaza in Occident un scriitor? Piata? Critica?
- Intrebarea este falsa, caci arta, creatia fac parte din esenta umana. Ele sunt legitimate prin simpla existenta a omului, care, de cand a descoperit simbolul - un bou desenat intr-o caverna poate reprezenta un bou vanat dimineata -, vrea sa se exprime. Pe om il desparte de animal aceasta capacitate de a face din experiente reale simboluri - cuvinte, imagini -, iar din acestea un context, care descrie si interpreteaza realitatea, deci e arta.
Raspunsul incalcit este ca nu exista un reper clar care sa legitimizeze arta. Reperul se schimba in functie de valorile si interesele societatii, mai ales ale celor care au putere intr-o societate. Nazistii au inteles in felul lor arta, regii francezi in felul lor, iar capitalismul modern in felul lui. Arta este, prin definitie, in opozitie. In momentul cand incep sa creez, sa interpretez realitatea, nu ma mai confund cu ea. Stau la margine si privesc concentrat. Eu, daca scriu si nu vreau sa fiu banal, imi cultiv limbajul. Ma individualizez, progresez ca persoana si ies din bruiajul zilnic al trancanelii colective. Cu cat este mai totalitar un sistem, cu atat mai putin accepta aceasta opozitie a artei. Dar ea nu are voie sa accepte legitimari, care o fac unealta a sistemului.
Si capitalismul este un sistem totalitar. El inghite totul, asimileaza si face un produs. In timp ce in totalitarismul clasic aveai o tinta, un dusman - cenzura, partidul, militia -, capitalismul te ademeneste si iti fura mintile printr-un bruiaj publicitar: sunt prietenul tau, accepta-ma si vei fi fericit. Capitalismul nu are nevoie de uz de forta, omul il urmeaza singur, caci i se promite implinirea tuturor viselor. In capitalismul avasat, insa, singura libertate care mai ramane este aceea de a alege intre produsul A si B. Stiu in ce ziar apare acest articol si stiu ca, intr-o tara saraca, capitalismul este o salvare. Si intr-adevar are parti bune, dar nu trebuie uitate capcanele. Piata nu poate legitima arta, altfel capitalismul ar face din ea o unealta, i-ar trage coltii si ar lasa-o stirba, ca pe un batran care nu mai mananca decat gris. Altfel, cei mai multi autori ar fi terminati, caci vand putin si sunt neinteresanti pentru piata. Din pacate, din arta s-a facut un bun de consum.
Am fost surprins cand am vazut ca in Romania mai exista dispute intelectuale, curente si scoli literare. La noi, "everything goes" atata timp cat aduce bani. Noi, scriitorii, suntem izolati, fiecare isi elaboreaza textul, iar editurile isi pun mai intai intrebarea daca vor vinde 5.000 de bucati. Daca cred ca nu, nu scot cartea. Librarii dicteaza politica editoriala prin ceea ce iau de la o editura si prin ceea ce spun editurii ca s-ar vinde. Editurile vor numai profit pe termen scurt, au devenit concerne si uita ca arta a fost dintotdeauna deficitara, dar necesara. Traim toti ca niste vrabiute plouate si infrigurate, toti visam bestseller-ul. Piata, din pacate, a triumfat asupra artei.
Nici criticii nu pot fi reper, caci ei nu sunt decat copiii timpurilor si ai clasei sociale in care traiesc. Si nu exista o garantie ca un critic este la inaltimea valorii cartii pe care o dezbate. Eu, ca psiholog, sunt supervizat despre clientii mei. Un critic poate spune ce vrea numai in baza (i)maturitatii lui. Mai degraba trebuie vorbit de functia pe care o mai poate avea arta astazi. Intr-o societate saraca, nedreapta, artistul se impotriveste, are o constiinta sociala. Dar ce sa mai faci intr-un sistem satul, in care toti sunt furnicute cuminti si nu mai pot fi treziti decat cu arta pornografica sau violenta?
- Care este reteaua de propagare a unei carti in Occident?
- In spatiul german exista case literare, care, impreuna cu librariile, bibliotecile comunale si birourile literare, se ocupa numai de evenimente literare. Publicul plateste pentru a asculta un autor citind din carte, iar apoi raspunzand la intrebarile puse din sala. Exista o cultura a ascultatului. Autorul primeste un onorariu bun pentru aparitiile sale, dar numai din asta nu se poate trai. Mie mi-ar trebui cam 6 sau 8 aparitii pe luna, dar rareori am mai mult de 3 sau 4, si, uneori, nici una. Fiecare canton elvetian acorda nu numai premii, dar si burse pentru manuscrise neterminate. Inmanezi 20 de pagini la comisia de cultura si, daca ai noroc, primesti o bursa cu care poti trai de la cateva luni pana la un an. Trebuie spus insa ca si artistii de aici traiesc din greu numai din arta lor, nu este totul asa roz cum pare de la distanta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
