In toamna lui 2005, Institutul Cultural Roman anunta primul pachet de programe vizand promovarea literaturii romane peste hotare, o strategie de finantare a traducerilor de autori romani in limbi straine - Translation & Publication Support Programme (TPS) -, insotita de burse si rezidente pentru traducatorii din literatura autohtona. Dintre toate programele, "Tineri traducatori" este poate cel mai interesant. Coordonator si mentor al acestuia este Florin Bican, cu care am realizat interviul ce urmeaza.
- Pana in 2006, cand a inceput sa se coaguleze programul "Tineri traducatori", nu s-a prea intreprins nimic coerent pentru difuzarea literaturii noastre in lume.
- N-as spune chiar asa. Programul formarii de traducatori straini de literatura romana nu este cu totul nou. E un proiect pe care il coceam demult. In primul rand, pentru ca literatura romana nu e tradusa in strainatate. In al doilea rand, exista o literatura romana care merita tradusa si este foarte descurajant faptul ca nu sunt multi cunoscatori de limba romana la nivelul necesar traducerii acestei literaturi. Un proiect a mai existat, si anume traducerea unor esantioane de literatura romana de catre traducatori romani cunoscatori de diverse limbi straine. Dar, in situatia in care respectivul traducator nu a locuit o vreme in tara respectiva, nu poate cunoaste si intelege mentalitatea locuitorilor ei, iar traducerea va suferi de rigiditate si artificialitate. Tinand cont de acest aspect, intr-o prima faza ne-am gandit sa aducem stilizatori straini carora ICR sa le ofere posibilitatea de a locui o vreme in Romania pentru a resuscita acest gen de traduceri in colaborare cu traducatorii lor locali, implicandu-i, pe cat posibil - cu titlu de consultanti - si pe autorii textelor traduse. Ar fi fost o solutie cat se poate de viabila, dar nici stilizatori nu se gasesc chiar pe toate drumurile. In consecinta, ne-am concentrat pe alternativa formarii "de mici" a unor traducatori nativi, pe care sa-i adapam cu cultura direct de la sursa.
- A reusit programul "Tineri traducatori" sa trezeasca interes in afara tarii?
- In cele din urma, da. Chiar un interes major, pe care am reusit sa-l stimulam si sa-l mentinem printr-un program atragator si printr-o finantare decenta, care ne-a permis sa invitam tineri mai mult sau mai putin cunoscatori de limba romana din strainatate, in grupe de cate zece, si sa le oferim, de doua ori pe an, un stagiu de trei luni in care sa se familiarizeze cu literatura romana in contextul care o genereaza.
- Care sunt spatiile predilecte spre care s-a orientat programul?
- Ne intereseaza toata lumea. A existat un moment cand ne-am orientat atentia spre spatiul anglofon, pentru ca engleza reprezinta astazi o forta de propulsie si un mijloc de propagare a culturii cu care speram sa acceleram recuperarea handicapului de popularitate externa care afecteaza literatura noastra. Sunt edituri din Europa de Est care, din prudenta, banuiesc, accepta spre publicare traducerea unei carti din spatiul est-european doar daca respectivul volum a fost anterior tradus in SUA sau in Marea Britanie. Dar tocmai din acest spatiu nu s-a inregistrat initial nicio reactie. Vazand asadar ca nu putem cupla garnitura literaturii romane la locomotiva anglofona a istoriei literare, ne-am urcat din mers in primul tren disponibil, care s-a nimerit sa aiba locomotiva poliglota. Am avut traducatori din Italia, Portugalia, Polonia, Cehia, Croatia si, in cele din urma, si din SUA. Asteptam traducatori din Franta, Serbia si Spania. Pentru toamna viitoare se anunta candidati din Japonia si Germania.
- In ce consta, concret, programul si care sunt conditiile de inscriere?
- Tinerii interesati solicita bursa printr-o scrisoare de intentie insotita de curriculum vitae si de recomandarea unui cunoscator credibil de limba romana, urmand ca un juriu sa parcurga materialele, sa stabileasca un punctaj si sa decida. Bineinteles ca si sansa face pana la urma parte din juriu. Acestor tineri nu li se poate pretinde sa faca dovada incontestabila a unor calitati care sa-i califice din start ca membri consacrati ai breslei, dar daca trimit esantioane convingatoare din traducerile proprii, cu atat mai bine pentru punctajul lor.
- E suficient un stagiu de trei luni pentru a face dintr-un cunoscator de limba romana un traducator consacrat?
- Nu... Si de altfel nici nu ne-am propus sa intram in Cartea Recordurilor. In masura in care au timp, fostii bursieri sunt incurajati sa revina in cadrul unor serii ulterioare. ICR mai are insa un program si pentru traducatorii consacrati, iar speranta noastra este ca, din randul traducatorilor in devenire, sa obtinem viitorii traducatori consacrati care pot beneficia de programul ICR creat special pentru acestia. In prima serie, aprilie-iunie 2006, credeam ca programul nu va da rezultatele scontate, dar in cea de a doua, cand am avut 20 de solicitanti pe zece locuri, a intervenit selectia, iar nivelul a fost altul.
- Practic, in ce constau cursurile propriu-zise?
- Cursantii sunt incartiruiti la Palatul Mogosoaia. Prima luna corespunde perioadei de instructie din armata, iar eu imi asum rolul de sergent. Facem salturi prin lingvistica generala si ne taram prin hatisurile teoriei traducerii, marsaluim cu cantec prin peisajul culturii romane mai mult sau mai putin cotidiene si exersam in poligonul traducerii practice, folosind drept tinte o selectie de texte, ba chiar si sintagme disparate. In restul timpului - spectacole si lectura de voie... In a doua luna incepe introducerea in literatura romana de ultima generatie, sub indrumarea unor cadre didactice de la Universitate. Profesorii, recomandati de catre decanul Facultatii de Litere, dl Liviu Papadima, au fost - pentru seria trecuta si, speram, si pentru cele viitoare - Luminita Marcu si Paul Cernat, ei insisi scriitori si apropiati ca varsta de bursieri. In cadrul acestor intalniri, tinerilor traducatori li s-au dat teme constand din citirea unor carti ca Simion Liftnicul de Petru Cimpoiesu, Baiuteii de Filip si Matei Florian, Pupa Russa de Gheorghe Craciun, Povestiri mici si mijlocii de Cosmin Manolache s.a., lecturile fiind urmate de exercitii de traducere. Nucleul dur al cursurilor il reprezinta insa dezbaterea, la care, de obicei, participa si scriitorii discutati. Un eveniment aparte a fost, in seria trecuta, lectura romanului Degete mici de Filip Florian si discutarea lui cu autorul pe parcursul a mai multor intalniri. Ne-am oprit asupra literaturii tinere pentru ca bursierii o prizeaza cu mai mult entuziasm.
- Dupa un an de functionare a acestui program, credeti ca este prematur sa vorbim despre rezultate?
- Intr-un fel da, este prematur. Programul a fost conceput cu bataie lunga si ar fi normal ca rezultatele sa inceapa sa se vada de-abia peste cativa ani. Dar ce mai e normal in ziua de azi? Dupa nici trei luni de la terminarea seriei trecute si ca urmare directa a bursei ICR, in Polonia sunt in curs de publicare o antologie de teatru si una de proza, exista contracte semnate pentru traducerea romanelor Degete mici si Baiuteii. In Italia se traduc Monica Lovinescu, o antologie de proza romaneasca, Povestea povestilor si Povestea lui Ionica cel prost de Ion Creanga, precum si o antologie de literatura populara licentioasa. Traducatoarea americana a romanului lui Max Blecher Intamplari in irealitatea imediata a propus deja traducerea definitivata unor edituri din SUA, in Portugalia se afla in curs de traducere Norman Manea si Gabriela Adamesteanu, in Croatia se lucreaza la traducerea unei antologii de proza romaneasca, ca si in Cehia, unde se definitiveaza traducerea volumului Erotikon de Liviu Bleoca... Pai e "normal" asa ceva?
Interviu realizat de Marcela Gheorghiu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
