„Cred că mare parte din succesul lui Montalbano ţine tocmai de faptul că nu e un supraom. Poate fi vecinul tău de palier. Prin comparaţie cu Maigret, care nu are vârstă, Montalbano îmbătrâneşte. Nu doar pentru că anii trec, ci şi pentru că toate anchetele sale, cu tot răul şi oroarea pe care le implică, au o influenţă asupra lui, îmbătrânindu-l şi mai mult. La fiecare anchetă, câţiva ani în plus îl apasă pe umeri. Montalbano nu-i o reflexie a societăţii, e un om al vremurilor sale, care reacţionează faţă de societatea actuală ca orice om de bun-simţ.” Astfel îl descria însuşi Andreea Camilleri, într-un interviu acordat săptămânalului L’Express, pe eroul romanelor sale poliţiste.
Parcă mai mult ca oricând caracterizarea se potriveşte acestui al optulea roman al seriei Montalbano (al şaselea al seriei în româneşte), roman apărut în 2001şi a cărui acţiune se petrece tot în Sicilia, în locurile ştiute, Vigàta, Montelusa şi împrejurimi, la malul mării. Totul începe cu dispariţia unui bancher iniţiator al unui joc piramidal care, asemenea multora altora mai celebri (Madoff şi altii) va fugi cu banii deponenţilor care fuseseră convinşi că se vor îmbogăţi peste noapte. Unii cred că escrocul a fugi într-o insulă din Pacific, alţii cred că a fost lichidat de Mafia, singur Montalbano e convins că va da de bancher chiar prin locurile sale. Cineva trebuie să dea de urma banilor, ca oamenii care îşi depusesră economiiile de-o viaţă să-şi recapete liniştea. Ancheta pe care o duce cu minuţiozitate, aparent cu nonşalanţă (în tot timpul cercetărilor se petrec şi alte istorioare, o nuntă amânată a unui subaltern, dispute cu logodnica, mese copioase, comisarul fiind un mare gurmand) îl duce pe Montalbano la un deznodământ neaşteptat. Spre deosebire de alte romane ale seriei, aici Montalbano mărturiseşte: „Ziua mă orientez după soare, când se întunecă, după mireasma nopţii: parc-aş purta cu mine în corp un fel de orologiu natural. În funcţie de oră, noaptea îşi schimbă mirosul.”
Un erou, ca şi până acum, ingenios, inteligent, direct, dar în egală măsură cinic şi urşor dezabuzat.
O scriere amuzantă, destinsă, presărată cu multe regionalisme şi de astă dată tradusă admirabil de Emanuel Botezatu (care, din câte ştim, a şi câştigat un pemiu pentru traducerile sale).
*) Andrea Camilleri – Mireasma nopţii, editura Nemira. Traducere din limba italiană de Emanuel Botezatu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
