Sylvia
-De ce ai insistat atât de mult să ieşim?
Pavel nu insistase deloc, doar îşi fixase în cap ca o dată la două zile s-o invite la cafea. Fusese refuzat de cinci ori, dar a şasea oară acceptase. Măcar atâta lucru pricepea şi el la femei. Ştia că insistenţa dă roade. Orice femeie poate fi cucerită prin consecvenţă. Ele traduc consecvenţa prin tărie a sentimentelor, de-aia cei mai mari cuceritori sunt, de fapt, fixiştii. Bărbaţii care cred în rutina vieţii, care sunt organizaţi şi nu obosesc să facă acelaş lucru zi de zi. Ca o regulă, Pavel putea spune că cele mai frumoase femei sfârşesc în braţele bărbaţilor cu minţi de funcţionari.
-Pentru că-mi plac ochii tăi, a zis Pavel. Era primul compliment pe care i-l făcea. Dar chiar îi plăceau ochii ei de un verde spălăcit, mari şi umezi.
-Te dai la mine? a întrebat fata cu un aer fals jignit.
Se aflau într-o cafenea micuţă, aproape de studio, dar pe o stradă retrasă din calea diviziilor de turişti care luau cu asalt Notre-Dame. Avuseseră o şedinţă foto la studio, un pictorial comandat de o revistă specializată în sâni. Avea mintea plină de ţâţe, încerca să-şi spele creierul, aşa că o privea pe Sylvia în ochi. Numai şi numai în ochi.
-Nu ştiu, a zis Pavel.
-Ar fi o prostie, pentru că nu vreau să ies cu tipi de la serviciu. Şi oricum mi-ar fi imposibil să te sărut sau să fac dragoste cu tine, a zis ea dintr-o suflare.
-De ce?
-Păi, ai uitat unde lucrăm?
-Şi ce legătura are asta cu sărutul?
-Are… N-aş putea să te văd şi altfel decât cum te văd la serviciu.
-Cum mă vezi la serviciu? a întrebat Pavel, derutat de restricţiile Sylviei.
-Ca pe un fotograf de scene porno, a zis ea repede.
-Ca să înţeleg mai bine, nu mă vei săruta până când nu-mi voi da demisia?
-Ca să înţelegi mai bine, nu te voi săruta până când nu voi ştii cine eşti.
Relaţia lor avansa repede. Era clar acum că Sylvia l-a remarcat din primul moment. S-a gândit la el şi abia aştepta o invitaţie. Refuzul repetat a fost doar un test. Pavel se gândea că a fost uşor, că va fi uşor în continuare, dar nu era pregătit pentru o relaţie. Oare fusese pregătit vreodată? Acum, dacă devenea nepăsător, femeia ar fi fost neliniştită. Detaşarea lui ar fi îngrijorat-o. Ar fi trecut la atac. El ar fi amânat, iar când ea ar fi fost aproape de disperare, abia atunci îşi va deschide braţele. Ea se va prăbuşi. Se va îndrăgosti. Îl va iubi toată viaţa.
Important era să nu aibă sentimente, să nu aibă emoţii. Să acţioneze cu sânge rece. Făcea asta din plictiseală. Din momentul în care i-a zis că nu-l va săruta prea curând a ştiut că în seara următoare vor ieşi împreună, că în weekend vor face dragoste, iar peste o săptămână se va muta la ea. Era atât de simplu. Sylvia va fi iubita lui pentru următoarea perioadă. Până când va pleca din oraş.
-Ştii prea bine cine sunt, a zis Pavel.
Fata a râs. În cafenea mai erau câteva persoane care au privit-o cu coada ochiului când au auzit-o.
-Va trebui să te învăţ franceza, a spus ea, luându-şi rolul în serios.
-Mă duc deja la cursuri, a spus Pavel.
Râsul acela zglobiu aruncase o punte între ei. S-au destins şi, aproape imperceptibil, s-au apropiat unul de celălalt.
-Iartă-mă că te întreb, dar aş vrea să ştiu ce te atrage la mine? a întrebat Pavel.
Sylvia s-a înroşit. Întrebarea o luase pe nepregătite şi era extrem de îndrăzneaţă. I-a spus-o.
-Dacă vrei, zic eu primul ce mă atrage la tine, a continuat Pavel.
Femeia din faţa lui a lăsat privirea în jos, dar un zâmbet răsărise pe buze.
-Ochii, pasiunea ta pentru a face oamenii să arate bine când îi fotografiez eu, faptul că nu înţeleg de ce lucrezi aici şi mai pot continua.
-E mai bine să te opreşti, a zis Sylvia şi s-a ridicat.
-Unde pleci?
-E suficient pentru prima întâlnire. Ne vedem mâine, a zis ea.
Pavel a privit-o cum iese din cafenea. S-a uitat în jur ca să-şi dea seama dacă a mai fost cineva martorul dispariţiei. Doar cana mică de expresso şi paharul cu apă cu o urmă subţire de ruj pe el reprezentau dovezile că nu fusese singur, că nu vorbise singur.
Probabil s-a speriat, şi-a spus el. A plătit şi a ieşit în strada flancată de clădiri vechi. Îi părea rău că plecase. Efectiv crezuse că făcuseră suficienţi paşi pentru prima întâlnire. Acum o să se gândescă la el.
Cât de ciudate i se păreau relaţiile dintre oameni. Erau atât de lipsiţi de apărare unii în faţa celorlaţi. Imediat se stabilea o relaţie. Era suficient un zâmbet, o vorbă bună spusă la serviciu, la cumpărături, într-un loc pe care-l frecventai cu regularitate şi gata.
Privea oamenii în metrou. Se ascundeau după căştile puse în urechi, se ascundeau în spatele paginilor de ziar, priveau rece în jur, sau, uneori, cu teamă. Părea o distanţă atât de mare între călătorii unui tren. Dar totul se schimba dacă întâlnirea avea loc cu reguralitate şi erai remarcat. Toată acea răceală se topea la prima vorbă caldă, la primul gest potrivit. Atât de reci în metrou, atât de disponibili la sala de sport, la serviciu, la restaurant sau la club.
Niciodată să nu încerci să agăţi o tipă în metrou, şi-a spus Pavel în timp ce se îndrepta spre hotel şi îi privea pe cei din jurul său cufundaţi în lectura ziarelor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
