Metehnele armelor nonletale

 

In teorie, ar trebui ca asemenea arme sa nu puna viata in pericol, iar efectul lor sa fie reversibil. In practica, insa, efectul depinde de o sumedenie de factori - starea de sanatate, varsta si robustetea fizica si psihica a victimei, folosirea corecta a armei, ambianta locala (relief, elemente ale mediului construit, temperatura, curenti de aer, umiditate, luminozitate, nebulozitate etc.) si chiar purul hazard - astfel incat nu poate fi exclusa o periclitare grava, ireversibila a integritatii corporale. La limita, efectul poate fi mortal - ca in cazul eliberarii ostaticilor din teatrul moscovit Dubrovka, in octombrie 2002, cand cel putin 149 dintre acestia au murit din pricina narcoticului folosit pentru a-i neutraliza pe cecenii care ocupasera teatrul si amenintau cu executia ostaticilor. Dar cum si in destule alte situatii poate interveni un deznodamant fatal (spre exemplu, infarctul miocardic in urma unui electrosoc, la persoane cu afectiuni cardio-vasculare), utilizarea armelor non-letale este luata in considerare, in cazul ideal, doar acolo unde altminteri s-ar folosi armele de foc, ca o treapta intermediara in escaladarea violentei.

Astfel de arme si-ar putea gasi aplicare in interventiile militare, in misiunile O.N.U. si in actiunile politiei. In Statele Unite, unde in diferite centre de cercetari militare se desfasoara de decenii o intensa activitate de dezvoltare a unor asemenea mijloace de lupta, are loc paralel si o campanie de demonstrare a necesitatii si a importantei aplicarii acestora, cu argumentul ca ar umaniza razboaiele, le-ar face mai putin criminale; de fapt, se incearca in felul acesta (ca si prin elogiul asa-zisului razboi curat) o bagatelizare a ororilor razboiului, obtinerea unei acceptante mai ridicate fata de o politica belicoasa.

In viziunea strategilor militari insa, armele non-letale au doar rostul de a minimiza pierderile proprii, fara vreo garantie ca adversarii astfel neutralizati n-ar urma sa fie apoi macelariti cu armele de foc. Interzicerea armelor ABC prin conventia de la Geneva face totusi problematica utilizarea in domeniul militar a acelor arme non-letale care utilizeaza substante chimice sau culturi de bacterii, plus ca exista si interdictia de a folosi arme care au drept unic scop sa provoace durere, desfiintand hotarul dintre lupta si tortura (in treacat fie zis, administratia americana a mai dovedit si cu alte ocazii multa elasticitate in interpretarea normelor internationale...). Pe de alta parte, una dintre caracteristicile armelor non-letale este ca ele nu actioneaza numai la nivel corporal, ci au si un important efect psihologic, sunt demoralizante (victima ramane paralizata dar perfect lucida), unele de-a dreptul umilitoare (mirosuri pestilentiale, diaree instantanee), iar altele pot provoca mutilari degradante (orbire prin actiunea directa asupra ochiului a unui laser, pierderea definitiva a auzului datorita unui soc acustic s.a.). Multe critici se refera tocmai la implicatiile etice, care ar face necesara o intregire a legislatiei si care, in mare masura, se opun unei utilizari in cadrul misiunilor O.N.U., unde pierderea de vieti umane ar fi intr-adevar de evitat, dar unde si cerintele morale sunt mult mai riguroase.

Un alt cusur serios este ca noile arme inaugureaza inca o runda in cursa inarmarilor, implicand cheltuieli considerabile, ca si in competitia dintre mijloacele de actiune si remedii (ca dovada, multe dintre proiectele cu pricina abordeaza concomitent atat arma propriu-zisa, cat si modalitatea de a o contracara), tocmai intr-o vreme cand resursele enorme necesare in vederea solutionarii marilor pericole cu care se confrunta omenirea ar cere eforturi concertate pentru reducerea arsenalelor clasice si abolirea definitiva a celor nucleare.

Situatia nu-i mai putin controversata nici in sfera de actiune a politiei, cu atat mai mult cu cat aici, pe langa rigorile unei etici general-umane, intervine in tarile democratice obligatia respectarii libertatilor cetatenesti elementare, iar in privinta unor regimuri dictatoriale temerea ca s-ar pune la dispozitia autoritatilor un mijloc de control si represiune inca si mai eficient.

Intrucat insa pe plan intern conventia de la Geneva nu are valabilitate, ea reglementand doar conflictele armate dintre state, in unele tari politia are de pe acum in dotare asemenea arme - ceea ce ridica multe semne de intrebare chiar si in statele in care respectul pentru lege se afla la cea mai mare cinste. Caci daca in cazul delictelor grave sau a actelor de terorism, protectia personalului de ordine si a unor persoane terte implicate fara voia lor justifica chiar si folosirea armelor de foc - si n-ar trebui sa existe retineri nici fata de armele non-letale, in masura in care utilizarea lor se mentine in cadrul determinat de normele juridice si etice - in schimb atunci cand e vorba de controlul maselor (crowd control), multi comentatori au obiectii de principiu, vazand aici (din considerentele evocate mai inainte) riscul unei lezari a demnitatii umane, a carei inviolabilitate reprezinta un principiu constitutional fundamental, si a dreptului nu mai putin esential de a manifesta pasnic. Se stie, desigur, ca nu la toate manifestatiile se respecta monopolul legitim al statului asupra utilizarii violentei si ca exista grupuri extremiste, certate cu spiritul legalitatii, care profita de asemenea ocazii pentru a provoca dezordine si pagube, chiar cu riscul unor victime omenesti; dar ar fi o greseala ireparabila ca, in numele apararii ordinii de drept, sa se ajunga prin escaladare si abuz tocmai la negarea acesteia: democratia nu poate fi servita altfel decat in spiritul ei.