Internetul e plin de atacuri împotriva religiei. Facebook, bloguri, forumuri de discuţii, mailuri.
Religia (numai cea creştină, nota bene!) este atacată pe toate palierele.
Primul şi cel mai modest palier – calitatea manualelor de religie. Subiect în mare parte justificat, cu două precizări: 1. Discuţia nu poate fi punctuală, ci trebuie extinsă la calitatea tuturor manualelor, de la toate disciplinele; 2. Ar fi bine să ne lămurim în ce măsură calitatea depinde de autorii manualelor – şi cât de programele şcolare.
Pe al doilea palier de indignare se află existenţa orelor de religie. Fireşte, toată lumea ştie că acestea sunt opţionale. Pe de altă parte, există presiuni în unele locuri şi probleme create celor care nu doresc să-şi „dea” copiii la orele respective. Normal ar fi să discutăm fiecare caz în parte – aşa cum e normal să acuzăm public orice abuz al oricărei autorităţi de orice nivel în orice domeniu. Dar, fireşte, e mult mai simplu să strigi: „Să nu mai fie deloc!” Păi, hai să facem un sondaj. Majoritatea populaţiei se declară creştin ortodoxă, Biserica a fost mereu pe primele locuri ale încrederii şi, ceea ce e mai drăguţ, chiar dacă nu toţi românii merg duminica la Sfânta Liturghie (oricum, bisericile sunt pline), toţi se botează, se cunună şi se îngroapă „cu popă”. Cum o veni asta? Dumnezeu e bun numai la ritualuri? Poţi aparţine PARŢIAL Bisericii naţionale?
Şi încă un lucru: dacă existenţa unor anomalii ar justifica desfiinţarea orelor de religie, ce-ar fi să desfiinţăm şi sistemul naţional de sănătate, că are mult mai multe anomalii.
Al treilea palier: banii Bisericii. Prea mulţi, prea de la buget. O soluţie ar fi privatizarea bisericilor, probabil. Să fie precum cabinetele medicale private. Dacă-şi bagă şi POS-uri, o să putem plăti şi cu cardul.
O biserică naţională este finanţată parţial de stat pentru că: 1. Face parte din istoria şi structura fundamentală a statului; 2. Are drept „public ţintă” în special pe cei mai sărmani; 3. Vezi mai sus.
Din păcate, în discuţiile – deseori fanteziste, pe bază de „se ştie că” – pe marginea cheltuilelilor Bisericii, chiar şi un excelent jurnalist specializat în probleme financiar-economice a căzut în capcană, vehiculând un număr de preoţi (56.000) de patru ori mai mare decât cel real – ca să iasă mai mulţi decât doctorii, că asta era intoxicarea de pe Internet – şi cifre bugetare de asemenea umflate spectaculos. În realitate, la nivelul lui 2011, banii cheltuiţi de la bugetul de stat pentru salarii de preoţi şi construcţii de biserici (pentru toate cultele, nu doar pentru BOR) au fost de 29 de ori mai puţini decât cei cheltuiţi pe educaţie, de pildă, iar în anii trecuţi raportul a fost şi de 1 la 54. Şi n-o să fiu atât de răutăcios să întreb dacă felul în care credinţa i-a educat pe români e superior sau inferior felului în care îi formează şcoala...
Îşi permite România, în acest moment, cheltuirea câtorva zeci (poate sute) de milioane de euro pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului? Eu zic că nu, şi adaug: indiferent care ar fi sursa banilor. Dacă vorbim despre donaţii private, de pildă, donatorii respectivi ar trebui încurajaţi – chiar de către BOR – să-şi îndrepte generozitatea către spitale, aziluri de bătrâni, orfelinate, bolnavi de cancer, sero-pozitivi, bolnai în general, oameni fără adăpost sau săraci.
Dar ÎNAINTE de a pune în discuţie alocările pentru Catedrală (de domeniul viitorului, în cea mai mare parte) ar trebui eliminate toate celelalte găuri negre bugetare, acumulate de-a lungul a 23 de ani şi care, spre deosebire de Catedrală, n-au nicio dimensiune simbolică, spirituală şi de reprezentativitate. Adică, reprezentative sunt ele, dar în alt sens...
Nivelul patru: preoţimea. Să faci ce zice popa, nu ce face popa. „Ăia cu lanţuri de aur la gât” (!?)
Există preoţi fără vocaţie, păcătoşi, şpriţari, şpăgari, care nu doar că primesc, dar chiar pretind bani pentru o înmormântare? Din păcate, da – aşa cum există doctori ca Naum Ciomu sau profesori precum Învăţătoarea Sexy. Ei trebuie identificaţi, arătaţi cu degetul şi trebuie făcute presiuni pentru eliminarea lor din sistem sau – după caz – să li se pretindă schimbarea atitudinii.
Nivelul cinci: religia însăşi. „O frază de dânşii inventată, ca cu a ei putere să vă aplece-n jug”. Idee atribuită lui Eminescu, uitându-se că aparţine unui PERSONAJ al acestuia, şi anume un proletar. În realitate, Eminescu era drept-credincios şi-mi place să cred că dinadins a strecurat în peroraţia proletarului o cacofonie...
Nu prea am ce comenta despre cei care contestă cu totul religia (deşi, repet, se cunună cu popă). Câtă vreme susţin că totuşi cred în Dumnezeu, bănuiesc că sunt victimele confuziei între religie şi unele manifestări ale ei sau unii reprezentanţi ai Bisericii. Îi sfătuiesc să se ducă la surse şi, pe de altă parte, să se documenteze asupra rolului jucat de religie în istoria României – de la bune maniere şi morală până la patriotism şi perspectiva asupra lumii.
În fine, palierul ultim: Dumnezeu. „Vreau să te pipăi şi să urlu: Este!” Sau nici măcar nu vor. Pentru că Dumnezeu nici nu există, nici nu e nevoie să existe. Ce pot să spun? Doar atât: baftă!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
