După moartea soţului, Komayo are nevoie de siguranţă financiară şi afecţiune, aşa că se întoarce la vechea ei meserie de gheişă. Dornică să se afirme în lumea artistică şi să practice artele tradiţionale, îşi caută susţinători influenţi. Ca să nu rateze nici o şansă, pendulează între trei bărbaţi: Yoshioka, fostul patron, regăsit după şapte ani, Segawa, actor tânăr şi strălucitor, şi "monstrul marin", un negustor de antichităţi respingător, dar putred de bogat. Trebuie să înfrunte însă rivalitatea dintre cei trei amanţi ai săi, precum şi intrigile, invidia şi loviturile sub centură ale celorlalte gheişe.
Asfinţitul în cartierul de plăceri
Când soarele a început să apună pe strada Komparu şi, trecând peste acoperişurile caselor învecinate, s-a strecurat prin jaluzelele de bambus de la ferestrele celui de-al doilea etaj de la Obanaya, de la parter s-a auzit glasul slujnicei: "Fetelor, baia-i pregătită!" În camera de la etaj, toate gheişele leneveau întinse pe tatami.Erau cinci în total. Komayo purta un chimono de vară legat cu un cordon îngust. Kikuchiyo avea o cămaşă de noapte occidentală din bumbac, cu guler alb. Hanasuke purta un maiou şi un jupon din bumbac înălbit. Cu ele mai erau gheişa ucenică, Hanako, şi Otsuru, o copilă care tocmai intrase în lumea cartierelor de plăceri.
Kikuchiyo avea vreo douăzeci şi doi-douăzeci şi trei de ani, era mică de statură şi plinuţă. I se spunea "Peştişorul auriu", o poreclă care i se trăgea de la faţa şi ochii ei rotunzi, nasul turtit şi gâtul scurt şi gros. În ansamblu, nu putea fi considerată drăguţă, dar pielea ei, care se întrezărea prin materialul subţire al cămăşii de noapte, era foarte fină, iar grumazul alb te îmbia parcă să-l mângâi, ca acela al unei pisici. Îşi aranja întotdeauna părul în stilul shimada, îl ungea bine cu ulei, iar pe breton şi pe şuviţele de la tâmple punea pastă de fasole dulce, ca să le fixeze mai bine. Chiar şi în zilele foarte călduroase îşi aplica un strat de machiaj foarte gros, la care asorta chimonouri în culori stridente, aşa că răutăcioşii ziceau că arată mai degrabă ca o prostituată ieftină când venea la petreceri, dar clienţii cei mai buni roiau în jurul ei, pentru că ţinuta asta o făcea să pară mai tânără.
Hanasuke, gheişa în lenjerie, era o femeie solidă, cu păr cârlionţat, ochi profunzi şi o faţă lată şi ştearsă. Avea cam vârsta lui Komayo, dar arăta de treizeci de ani. Era conştientă de acest lucru şi-şi dădea seama că nu putea concura cu miile de gheişe din Shimbashi nici ca înfăţişare, nici ca stil. Iată de ce adoptase o strategie ca să se descurce şi ea într-un fel. La petreceri muncea mai mult decât slujnicele, iar dacă se întâmpla să fie împreună cu o gheişă mai tânără şi mai drăguţă se purta umil, cu speranţa că va fi chemată şi altă dată să ajute. Drept urmare, celelalte gheişe o plăceau şi era deseori solicitată la casele de ceai. În plus, în ultimii doi, trei ani avusese şi un patron, un cămătar bogat care, în mod ciudat, o plăcea aşa cum era. Nu avea deci griji băneşti şi umbla cu carnetul de economii ascuns în chimono, ca şi cum ar fi fost o amuletă.
Hanako şi Otsuru, care exersaseră la shamisen bucăţi din piesa Osome, puneau acum instrumentele la locul lor. Kikuchiyo, atentă să nu-şi strice coafura, căsca grosolan, iar Hanasuke se ridicase de pe futon şi se întindea. Apoi, cele patru femei au scos din dulapuri piepteni pentru prins părul şi au început să se pregătească de baie. Numai Komayo a rămas culcată cu faţa la perete, fără să pară că vrea să le însoţească.
- Cât o fi ceasul? E deja ora de baie?
- Da, hai, scoală-te odată! Altfel te gâdilăm.
- Va trebui să-i cereţi voie iubitului meu.
- Vorbeşti serios? Despre cine-i vorba?
- De ieri te porţi cam ciudat, şi astă-noapte ai vorbit în somn aşa de tare, că am crezut că e cineva străin în cameră.
- Chiar aşa? a întrebat Komayo, mirată ea însăşi că lucrurile ajunseseră atât de departe. S-a ridicat cu greutate şi a zis: Trebuie să-ţi fac cinste, nu?
- A, deci chiar ai un iubit nou!
- Nu te pripi cu concluziile. Vreau doar să-ţi mulţumesc pentru ajutorul dat zilele trecute la Sanshun'en.
- Nu-ţi bate joc de mine!
- Am băut aproape o sticlă de whisky. Încă îmi simt capul ca o baniţă.
- Koma-chan, ce-i cu tine? Deşi nu zice nimic, până şi Jūkichi pare îngrijorată din pricina ta.
- De fapt, nu ştiu ce să fac. Nu vreau s-o rup cu ştii tu cine, dar nici nu vreau ca lumea să creadă c-o să-mi fie cumpărat contractul şi-o să plec din cartier. Sunt sătulă de toată povestea asta.
- Te întâlneşti cu el diseară?
- Nu, nu m-a mai chemat de-atunci, dar sunt sigură că o să apară şi habar n-am ce o să-i răspund.
S-au auzit paşi pe scări. Era administratoarea O-Sada, o femeie subţire de vreo patruzeci şi cinci de ani, cu ochi mari, nas subţire şi faţă ovală, calităţi care trebuie să fi atras atenţia în tinereţea ei. Deşi părul i se subţiase şi albise pe la tâmple înainte de vreme, întreaga ei înfăţişare - de la felul cum purta chimonoul, până la tenul afectat de pudra groasă aplicată mulţi ani - arăta că-şi începuse cariera în calitate de curtezană în cartierul specializat Susaki. Fusese căsătorită o vreme, dar, după moartea soţului ei, cu şapte ani în urmă, apelase la o agenţie şi îşi găsise de lucru ca slujnică la Obanaya. Privise şi aşteptase cu răbdare, învăţând totul despre munca de administratoare, şi când, cu trei ani înainte, fosta administratoare fusese concediată pentru neglijenţă, îi luase locul.
Komayo a privit-o tresărind, gândindu-se că venise s-o anunţe c-o caută Yoshioka.
- E pentru mine?
- Nu, pentru Kikuchiyo. O caută din Shimpuku. Petrecerea ta de la Midori-ya e la şase, deci poţi să pleci deja, a zis ea pe un ton care suna pe jumătate a recomandare, pe jumătate a poruncă, şi, fără să mai aştepte un răspuns, a continuat: Cred că e în regulă dacă-ţi pui chimonoul de ieri, nu?
Kikuchiyo n-a zis nimic şi s-a grăbit spre baie.
Între Kikuchiyo şi Komayo nu era de fapt o rivalitate reală. Venirea lui Komayo slăbise poziţia lui Kikuchiyo, văzută până atunci drept cea mai experimentată gheişă. Cu un an înainte, exact când venise şi Komayo, Kikuchiyo tocmai îşi încheiase contractul şi promovase într-o poziţie de senioară cu cotă-parte din profiturile casei. Îşi consolidase statutul de gheişă cu influenţă, asigurându-şi favorurile a doi patroni puternici: un director din minister şi un parlamentar bogat din provincie. Cu toate astea, succesul pe care-l avea o nou-venită precum Komayo o indispunea, şi asta se vedea din atitudinea ei. La rândul ei, Komayo o dispreţuia pe Kikuchiyo, considerând că importanţa pe care şi-o dădea era total nepotrivită pentru o femeie cu o origine ca a ei. Hanasuke, umilă, dar înţeleaptă, era prinsă la mijloc. Avusese însă grijă să nu ia partea nici uneia dintre cele două gheişe, ci să fie în relaţii bune cu amândouă, ca să fie sigură că-i vor solicita ajutorul pentru petrecerile la care se duceau. Dar cum Komayo era cam de vârsta ei, iar viaţa le rezervase încercări asemănătoare, aveau tendinţa să-şi facă adeseori confidenţe. Hanasuke lucrase la început în Yoshi-chō. Un bărbat îi cumpărase contractul şi-o luase drept amantă, dar după trei ani o abandonase şi fusese nevoită să debuteze din nou ca gheişă, de data asta în Shimbashi.
Aflase mai multe despre trecutul lui Komayo când aceasta venise la ea ca să-i ceară sfatul, la puţin timp după ce Yoshioka adusese vorba despre intenţia lui de a-i cumpăra contractul. Hanasuke socotea că bărbaţii se poartă frumos cât timp lucrurile merg bine, dar atunci când apărea o nouă femeie în viaţa lor puteau fi cu adevărat cruzi. Această părere era împărtăşită şi de Komayo, care avea convingerea fermă că bărbaţii sunt nestatornici din fire şi, având astfel de opinii asemănătoare, cele două se sfătuiau destul de des. Ajunseseră la concluzia că trebuie să pună cât mai mulţi bani deoparte cât sunt tinere şi capabile să muncească, astfel încât să-şi asigure un trai lipsit de griji pentru mai târziu. Visau chiar să poată începe o afacere mică şi să nu mai aibă nimic de-a face cu bărbaţii.
După ce plecase din casa familiei soţului ei din Akita, lui Komayo nu-i rămăsese decât să revină la viaţa de gheişă. Dar traiul de şase-şapte ani ca femeie măritată, într-un loc uitat de lume, îi imprimase o anumită stare de tristeţe şi cu greu reuşea să-şi schimbe această dispoziţie. Aşa că, acum, deşi dorea să fie plină de viaţă, binedispusă pentru angajamente şi gata să facă orice pentru a păstra un client bogat, nu mai era capabilă să se mobilizeze ca în tinereţe. O revoltau manierele slujnicelor de la casele de ceai şi insistenţa patroanelor care încercau s-o împingă în braţele clienţilor. Până acum reuşise să nu stea peste noapte cu nimeni în afară de Yoshioka. Hanasuke îi spunea, ca şi cum ar fi vorbit de propria ei problemă, că va regreta mai târziu că nu a profitat să câştige cât mai mult.
- Eu, dac-aş arăta ca tine… zicea ea invidioasă.
Komayo nu era deloc dornică să-şi îngroaşe astfel câştigurile şi n-avea nici curajul necesar să încerce. În acea seară însă, dorinţa şi curajul se treziseră parcă deodată în sufletul ei.
După plecarea agitată a lui Kikuchiyo în Shimpuku, cele două au făcut baie pe îndelete şi apoi şi-au mutat măsuţele de machiaj din bătaia ultimelor raze de soare care pătrundeau prin ferestrele din faţă. Le-au pus una lângă alta sub mica fereastră care dădea spre suportul de uscat din spate, şi tocmai începuseră să se machieze, când Komayo a zis deodată:
- Hana-chan, te mai vezi cu bărbatul ăla?
- Care? a murmurat Hanasuke, atentă să-şi fixeze buclele de la tâmple.
- Ăla care era întotdeauna la Chiyomoto înainte să ajung eu, pe vremea când aveam multe angajamente împreună.
- Cel din grupul lui Sugishima-san?
- Da, Sugishima-san. Erau politicieni, nu?
Komayo se uitase atent în oglindă, pieptănându-şi părul, dar apoi, fără un motiv anume, şi-a amintit chipul necioplit al lui Sugishima-san, un client care-i solicitase prezenţa de mai multe ori, cam pe vremea când ea abia se întorsese în cartier, şi care se dăduse peste cap s-o seducă. În cazul nefericit în care relaţia ei cu Yoshioka ar fi dat greş din cauza refuzului său de a-şi abandona meseria, fie că-i plăcea sau nu, trebuia să găsească pe altcineva care s-o susţină financiar, pentru a-şi putea continua liniştită relaţia cu Segawa. Aşa că acum trecea în revistă toţi clienţii care-i făcuseră avansuri în trecut.
- Cred că e de la Dairen, oricum, are o afacere în China.
- A, deci nu locuieşte aici?
- Vine de Anul Nou şi în timpul verii. Dar, de fapt, vara asta nu cred că l-am văzut. L-am rugat să-mi aducă satin Nanjin şi crep. Întotdeauna când pleacă îi cer asta, pentru că e de calitate bună şi destul de ieftin.
- A, da? Mai bine îl rugam şi eu. Doar că nu-mi place deloc de el, e vulgar şi insistent.
- A pus însă ochii pe tine. M-a rugat să aranjez eu totul, a zis că ar face orice. A fost o zi îngrozitoare atunci.
- Era chiar după ce revenisem şi nu ştiam ce să fac. Nu-mi dădeam bine seama ce se întâmplă.
- Pare groaznic de anost, dar se spune că poate fi foarte amabil. Mai demult avea o relaţie cu Chōshichibe de la Kimikawa, care la un moment dat s-a îmbolnăvit şi n-a putut să lucreze vreo trei zile. Am auzit că a luat-o în casa lui de vacanţă şi a avut grijă de ea zi şi noapte.
- Da? Înseamnă că e capabil să treacă peste unele lucruri. Aş avea nevoie de cineva care să mă protejeze, să aibă răbdare cu mine şi să nu se supere din orice. Dacă e chipeş sau nu, nu mă interesează.
- Dar tu îl ai ca danna pe Yō-san, care arată atât de bine. Noi, celelalte, ce să mai zicem?
- Chiar îl găseşti chipeş pe Yō-san? Mie mi se pare că seamănă cu bărbatul din reclama pentru pastile Jintan. S-a întâmplat să fim împreună datorită circumstanţelor, dar nu mi se pare un bărbat frumos. Şi nici nu cred că relaţia noastră o să meargă.
- De ce? Ţi-ai găsit pe altcineva?
- Nu, dar ştii, vrea să-mi cumpere contractul… a zis cu o voce tulbure şi şi-a plecat privirea.
De fapt, se întâlnise din nou cu Segawa cu o seară înainte, tot la Gishun, şi deveniseră atât de intimi, încât nu mai era sigură că va putea ţine secretă relaţia lor faţă de Yoshioka. Dacă ar fi fost vorba de un alt client, l-ar fi putut amăgi, dar cu Yoshioka era altceva. Fusese gheişa lui şi ştia că e foarte atent la detalii. De aceea, Komayo hotărâse s-o atragă de partea ei pe Hanasuke şi să aranjeze lucrurile astfel încât nimeni, nici clienţii, nici colegele, nici măcar Jūkichi, să nu poată să stea în calea iubirii ei.
- Hana-chan, aş vrea să stăm mai mult de vorbă. Nu vrei să mergem să mâncăm ceva la Ingōya, dacă ai timp? Nu ştiu ce să fac şi aş vrea să mă sfătuiesc cu tine.
- Da? Hai atunci, că n-am treabă astă-seară.
- Perfect, hai să mergem, a zis Komayo, ridicându-se şi chemând-o pe administratoare.
- Ne ducem la Ingōya şi s-ar putea ca între şapte şi opt să mă caute cineva de la Gishun. Cred că ne întoarcem până atunci, dar în caz că întârziem să mă anunţi dacă m-au sunat.
Apoi au ieşit. Pe când plecau, Gozan tocmai căra nişte găleţi cu apă, pregătindu-se să ude zorelele de pe terasa acoperişului. A ajuns sus exact când sunetele de shamisen ale gheişelor care repetaseră în casele învecinate se topeau unul după altul. Era ora când se pregăteau de baie, în timp ce chimonourile de bumbac atârnau la uscat în briza de seară cu miros de fum, iar telefoanele de la casele de ceai începeau să sune întruna.
Aşa era seara în cartierul de plăceri. Gozan a admirat norii dantelaţi care acopereau cerul. Şi, uitând să numere bobocii plantelor, a privit stolurile care zburau departe, dincolo de pădurile care împrejmuiau Palatul Hama.
Fragmente din Komayo. Povestea unei gheişe, deNagai Kafū.Traducere din japoneză de Anca Focşeneanu. Roman în curs de apariţie în colecţia "Cartea de pe noptieră", Editura Humanitas
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
