Liviu Ornea
Un matematician la teatru
Editura Tracus Arte
Volumul acesta – scrie autorul – adună o parte dintre cronicile şi articolele despre teatru pe care le-am scris începând cu anul 2000 (când unii dintre noi nu mai eram copii). Spre deosebire de cronica de carte, cronica de teatru e mult mai riscată şi pândită de mai multe capcane. La un spectacol lucrează mulţi, unii mai bine, alţii mai puţin bine, iar o judecată global negativă anulează indistinct efortul tuturor, răneşte şi nedreptăţeşte. Trebuie grijă şi discernământ, chiar reţinere în formularea opiniilor. Treabă nu uşoară şi care se învaţă greu, în timp. Unul dintre lucrurile cele mai dificile e să recunoşti că un spectacol care nu-ţi place e bun. Pe de altă parte, nu cred că trebuie scris doar empatic – adică doar despre ceea ce îţi place, lăsînd deoparte neîmplinirile. Separarea apelor e necesară şi benefică.
Prin formaţie – sunt matematician „la bază”, dar şi la mijloc, la vârf şi între ele –, am nevoie de criterii, de exemple şi de argumente. În lipsa lor, mă simt pierdut şi nu mă pot orienta. Iar în peisajul criticii de teatru româneşti, prea adesea m-am simţit în ceaţă, bâjbâind. Scriind, sper să pun ordinea necesară mie într-un caleidoscop care-şi schimbă prea des imaginea. Încerc să-mi înţeleg şi cultiv afinităţile, să-mi înving idiosincraziile şi să-mi motivez respingerile.
Poate n-aş fi început să scriu cronică de teatru dacă n-aş fi văzut, în atât de aşteptatul an 2000, un spectacol al lui Radu Afrim, Job (după Cititoarea, de Raymond Jean – la Teatrul Naţional din Tîrgu-Mureş), care m-a nedumerit, chiar supărat, peste poate. Nici acea cronică, debutul meu, nu apare în volum, dar relaţia mea cu teatrul lui Afrim a rămas destul de tensionată.
Cea mai mare parte a textelor care urmează au apărut în Teatrul azi, Observator cultural, Dilema veche, Steaua, Timpul şi Scena.ro.
Ce să caute matematicianul la teatru? – întreabă fizicianul scritor Vald Zografi pe ultima copertă a volumului. „Spectacol, eşti tentat să spui, numai că şi matematica e plină de spectacol, cu lumile stranii pe care le inventează. Atâta doar că ele nu pot fi văzute, auzite şi atinse de toţi, n-au însufleţirea unui joc pe scena de lemn unde se mişcă actori şi lumini. De asta vine matematicianul la teatru: ca să se bucure, şi elevat, şi de-a dreptul, de joc.
Întors acasă, el încearcă să înţeleagă mai bine ce-a văzut, şi atunci scrie cronici, cronici care nu prea seamănă cu celelalte din revistele de cultură. Dincolo de ce-i place sau displace lui Liviu Ornea, apar acolo mereu întrebări adresate omului de teatru: De ce-ai făcut cutare lucru? Ce sens are? Încotro te îndrepţi? Dacă n-ar fi decât disciplina mentală de care te loveşti în cronicile matematicianului, tot ar fi un câştig imens şi rarisim pentru omul de teatru, dar Liviu Ornea are un gust sigur şi o cultură care pot trezi invidia oricărui artist sau umanist de profesie.
Strânse în volum, efectul cronicilor e impresionant. Regizor, actor, scenograf, toate adunate laolaltă printr-un surprinzător (pentru cine nu l-a mai citit) talent literar, Liviu Ornea îţi pune în faţă o sumedenie de spectacole. E ca şi cum te-ar lua de mână şi te-ar duce la teatru. Cartea lui Liviu Ornea e judecată pătrunzătoare şi subtilă, e spectacol.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
