Ziarul de Duminică

Journeys: Inner Routes & Destinations/ de Ziarul de duminică

Expoziţia lunii iulie din proiectul No. 88.

Journeys  – Inner Routes and Destination, a cincea temă din cadrul proiectului, va deschide luna iulie cu artiştii: Simona Antoniu (sculptură), Cosmin Bumbuţ (fotografie), Otilia Cadar (pictură), Ion Iancuţ (pictură), Cornel Lazia (fotografie), Flavia Lupu (pictură), Dan Nica (sculptură), Alexandru Nimurad (mix media), Carmen Nistor (grafică), Radu Rodideal (pictură), Saddo  (ilustraţie).

A vedea sau a nu vedea conceptul de călătorie prin prisma mitică oferită de secole de poveşti?

În literatură, călătoriile eroului au fost adesea însoţite de transformarea acestuia, iar sfârşitul călătoriei marca maturizarea ca şi cum aceasta era un punct (de)finit. Voltaire a fost primul care a satirizat această abordare în Candide, în perioada de aur a Bildungsromanului, dând tonul moderniştiilor şi postmoderniştiilor ce urmau să intre în scenă peste 150-200 de ani.

Aceştia din urmă au pus sub semnul întrebării existenţa unui subiect (un eu) concret, subliniind fragmentarea acestuia, descompunerea şi recompunerea peisajului interior în funcţie de peisajul exterior. În paradigma contemporană, mişcarea dintr-un loc în altul este un declanşator al emoţiilor şi al auto-cunoaşterii şi este perpetuu căutată. Schimbarea continuă devine un element esenţial al existenţei, iar acceptarea incertiduinii încurajată.  

Fiecare dintre noi leagă perioada devenirii de o călătorie anume (că a fost la 50 km de casă sau 1000, tendinţa nu se schimbă). Cu trecerea timpului, parcă acestă călătorie devine din ce în ce mai vagă, imaginată, dar şi definitorie a eului auto-construit. Prin simplul fapt că am schimbat peisajul, am putut deveni altcineva. Iar acel loc definitoriu capătă o hartă ce în interiorul nostru diferă de cea din exterior.  

Călătoriile insuflă artei o calitate romantică, dar şi o claritate a scopului artistului de a căuta un mod de exprimare personal ce redă ceva universal. A crea o lucrare despre ideea de călătorie transmite nu doar reflexia artistului asupra semnificaţiei acesteia, ci şi dorinţa de a crea o corespondenţă cu privitorul asupra multitudinii de sentimente contradictorii pe care le presupune orice călătorie (sau transformare). Adesea acestea rămân undeva doar în interior, nişte gânduri şi sentimente trecătoare uşor manipulabile de noi înşine într-o singură direcţie pentru a se încadra în auto-portretul fiecăruia.  

The journey is the destination / Dan Eldon, The Journals of Dan Eldon

No. 88 este un proiect iniţiat de Art Yourself  pentru anul 2015 care va prezenta  88 de artişti contemporani ce vor derula, pe tot parcursul acestui an, o proiecţie personală, riguroasă, senzorială, reflexivă şi sublimă, asupra  viziunii lor artistice. Întregul proiect este structurat în 8 expoziţii pe 8 teme diferite, care vor deschide porţile publicului în fiecare lună cu câte 11 artişti diferiţi. Întregul concept al proiectului gravitează în jurul cifrei opt:

88  artişti contemporani

8 expoziţii (prin urmare expoziţia s-a deschis miercuri, 8 iulie)

8 ale fiecărei luni

440 lucrări de artă contemporană

Anul 2015 este 2+1+5 â 8

Proiectul No. 88 va reuni viziuni, abordări, exprimări şi sensuri diferite despre viaţă, artă şi gândire creativă ale artiştilor contemporani consacraţi şi tineri.

 

*

*     *

În paralel cu expoziţia, se desfăşoara, în fiecare vineri, programul „Cinema artyourself”. Iulie este luna filmelor despre călătorii ca şi catalizator al unei transformări interne şi descoperiri sociale. Cu şi despre drumuri încrucişate, neînţelese, schimbătoare, predeterminate sau circulare, cu soare şi cu ceaţă.

În Morvern Callar al scoţiencei Lynne Ramsay (ce avea să regizeze  We Need to Talk About Kevin în anii următori), protagonista, Morvern, îşi găseşte iubitul scriitor mort în ajun de Crăciun. S-a sinucis pentru că i s-a părut că ar fi momentul potrivit, îndemnând-o pe Morvern să-i trimită cel mai recent manuscris la diverse edituri. Morvern lucrează într-un supermarket dintr-un orăşel nedenumit din Scoţia. Printr-o turnură absurdo-comică, se decide să se folosească, din punct de vedere financiar şi emoţional, de actul egoist al prietenului ei pentru a simţi altceva, altundeva. Un film hiper-senzorial, visător, cu un ritm dictat de către coloana sonoră ce se aude prin căştile walkman-ului lui Morvern, însoţind-o pe aceasta în propria-i eliberare.

Inspirat din benzile desenate de Marjane Satrapi şi câştigător al Premiului Juriului la Cannes în 2007,  Persepolis (9 iulie) parcurge călătorii multiple şi paralele. Cea mai evidentă este călătoria lui Marjane din Iran către Austria, părinţii acesteia trimiţând-o la studii acolo în urma revoluţiei Iraniene. La nivel metaforic, este şi călătoria devenirii protagonistei, cu toate turnurile, dâmburile şi plecările pe care le impune maturizarea. Iar călătoria Iranului se plasează pe un al treilea palier, o ţară în plină tranziţie de la domnia Shah-ului către regimul islamic al lui Khomeini. Uşor şi introspectiv în acelaşi timp, Persepolis lasă în urma sa acelaşi gust dulce-amărui caracteristic tuturor adevăratelor călătorii.

Barry Lyndon, un clasic semnat de Stanley Kubrick, nu este orice film de epocă (16 iulie). Povestea lui Redmond Barry, spusă cu ironie şi dublu-înţelesuri, sugerează parcursul descendent al Europei Occidentale. Înrădăcinându-şi personajul principal în secolul al XVIII-lea şi dezrădăcinându-l din mama Irlandă, Kubrick trasează drumul pe care ambiţiile lui Barry se ciocnesc cu moravurile înaltei societăţi de atunci. Pe acelaşi drum, Barry este întotdeauna cu un pas în spatele destinului, căzând pradă instinctelor şi neputând să citească semnele unei destinaţii cu totul altfel decât îşi imaginase.

Un road-movie veritabil, Badlands (23 iulie), filmul ce l-a propulsat pe Terrence Malick în rangul maeştrilor, urmăreşte aventura nebunească a unei adolescente plictisite (Sissy Spacek), ce îl urmează pe iubitul ei (un Charlie Sheen ce aduce cu James Dean) într-o călătorie care le permite amândurora criminalitate de cea mai crudă natură. „Voiajul” subliniază contrastul dintre puterea pe care protagonişii cred că o deţin şi imaturitatea acestora, urmărind impresiile schimbătoare ale protagonistei prin voice-overul ei, ce denotă o imaturitate tipică adolescentei americane de tip pop.

Dacă Malick aduce critici subtile culturii pop bazate pe vise şi porniri la drum, Jean-Luc Godard construieşte Pierrot le Fou (30 iulie) pe baza acestei critici (deşi înaintea lui Malick), jucându-se cu tropii filmelor hollywoodiene. Probabil unul dintre cele mai distractive (în sens de entertainment) filme ale lui Godard, Pierrot le Fou îl are ca protagonist pe Jean-Paul Belmondo, care, plictisit de viaţa lui burgheză, fuge cu dădaca (Anna Karina), care, la rândul ei, a ucis un om. Un film reflexiv despre ce înseamnă călătoriile în filmele hollywoodiene.  

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.