Maria Pilar Queralt del Hierro – Regine din umbră. Amante şi curtezane care au schimbat istoria. Editura Corint. Traducere din limba spaniolă de Otilia Spânu. Prefaţă de Diana Mandache
Dacă vreţi să citiţi altfel istoria, deschideţi această carte a istoricului şi scriitoarei spaniole care s-a specializat în studiul personajelor feminine din istorie. O carte foarte bine documentată, surprinzând atmosfera în care au trăit protagoniştii (protagonistele), cu un evantai de poveşti secrete ale unor monarhi care şi-au lăsat amprenta asupra istoriei.
„Istoria atestă că de cele mai multe ori căsătoriile regale au fost rezultatul intereselor politice. De fapt, căsătoria din dragoste, rod al culturii romantice, care preamăreşte simţurile şi încurajează pasiunile, nu se întâlneşte, până în secolul al XlX-lea, la nicio clasă socială. A fost favorizată de o mentalitate care a apărut de-a lungul secolului al XVIII-lea, când au început să se ridice voci în favoarea considerării femeii drept o persoană cu drepturi depline, şi nu o proprietate a tatălui, a fraţilor sau a soţului ei. Astfel, femei precum Mary Wollstonecraft (1759-1797) sau Olympe de Gouges (1748-1793), pioniere ale feminismului, au cerut libertatea de a se căsători, chiar împotriva intereselor familiale – una dintre cele
mai urgente revendicări ale reprezentantelor sexului feminin. De fapt, până
atunci, atât pentru familiile marii nobiiimi cât şi pentru burghezie sau chiar
peniru clasele populare, femeile nu erau decât simple monede de schimb care,
printr-o căsătorie convenabilă, permiteau acumularea de titluri, extinderea
posesiunilor sau îmbunătăţirea situaţiei economice a familiei.
Evident, când asemenea uzanţe priveau monarhiile, infantele şi prinţesele deveneau pecetea care consfinţea un pact în scopuri strategice ori politice. Legătura de sânge făcea de neconceput posibilitatea unor noi confruntări între respectivele regate şi chiar cei implicaţi acceptau de bunăvoie asemenea căsătorii, având convingerea că era de datoria lor să le încheie. Poate că de aceea relaţiile extraconjugale ale monarhilor au fost întotdeauna privite cu o anumită indulgenţă. Nu la fel se prezenta situaţia in cazul suveranelor consoarte, de vreme ce asta ar fi putut implica ascensiunea la tron a unui bastard. De aceea, în cazul în care exista un chevalier servant, aşa cum impunea moda la Versailles-ul Mariei Antoaneta, este de presupus că relaţia cu regina se sfârşea la uşa alcovului regal.
Este curios de observat cum situaţia capătă diferite nuanţe pe măsura trecerii secolelor. Astfel, încă din Renaştere, amantele şi curtezanele obişnuiau să fie femei culte şi rafinate, întrecându-le în general pe soţii, pentru că lor li se cerea să poată fi pe placul bărbaţilor atât în conversaţii şi în viaţa socială, cât şi în pat, în vreme ce pentru a fi o soţie bună era de ajuns să fii fertilă şi o excelentă diriguitoare a căminului conjugal. La asta s-a adăugat, începând din secolul al XIX-!ea, puritanismul victorian, comun în toată Europa, care le-a impus bărbaţilor de bine „respectul" faţă de soţiile şi mamele copiilor lor, în timp ce amantelor li se rezerva satisfacerea pasiunilor şi li se permiteau plăceri mai mult sau mai puţin obscure. Cert este că, în majoritatea cazurilor, îndureratele consoarte acceptau cu dragă inimă un asemenea aranjament.
(...)
Începând cu Evul Mediu, existenţa amantelor regale a fost considerată oarecum firească, cu condiţia ca aceste relaţii să se menţină departe de sfera politică. Desigur, au existat suverane geloase şi răzbunătoare ca Maria a Portugaliei (1313-1357) sau Caterina de Medici (1519-1589), dar altele ca Maria Leszczynska (1703-1768), soţia lui Ludovic al XV-lea al Franţei, au tolerat fără probleme prezenţa amantelor şi a favoritelor – în ultimul caz, doamna de Pompadour (1721-1764). Cazul francez este unul particular. La maitresse-en-titre sau amanta oficială a regelui avea alocaţie bănească, apartamente proprii în acelaşi palat şi un loc de seamă la ceremoniile de la Curte. Mai mult, chiar şi fără astfel de beneficii, în majoritatea Curţilor europene s-au înregistrat cazuri în care fiii bastarzi ai monarhului au ajuns să ocupe posturi de vază. Se cuvine să-i menţionăm pe Ioan al Austriei (cea. 1545-1578), fiul natural şi recunoscut al lui Carol I al Spaniei (1500-1558), sau pe loan cel Tânăr al Austriei (1629-1679), născut din relaţia lui Filip al IV-lea al Spaniei (1605-1665) cu o actriţă, Maria Ines Calderon, cunoscută ca „La Calderona” (1611-1646).
Este evident că, odată cu trecerea secolelor, circumstanţele s-au schimbat. E de ajuns să ne gândim la reacţia Dianei de Wales (1961-1997) faţă de relaţia publică a soţului ei, prinţul Charles (n. 1946) cu Camilla Parker Bowles (n. 1947). O poveste cu final fericit pentru îndrăgostiţi, dar dezaprobată de opinia publică atunci când a ieşit la lumină şi a dus la unul dintre primele divorţuri din rândul monarhiilor europene. În orice caz, cert este că femeia regelui nu este întotdeauna regina. Cel puţin asta dovedesc poveştile de dragoste – doar câteva dintr-o listă ce ar putea să se întindă mult mai mult – care sunt înfăţişate în paginile ce urmează.”
Iar ce urmează este cu adevărat de interes pentru orice cititor, istoriile unor amante „regine din umbră” care au sfidat secolele: Leonor de Guzmán, „regina" Castiliei,
Leonor Teles de Meneses, doamna blestemată a Portugaliei, Agnès Sorel, Dame de Beauté, Germanie de Foix, pasiunea interzisa a împăratului, Veronica Franco, „curtezana onestă", Diane de Poitiers, farmecul maturităţii , Anne Boleyn, legenda regelui Barbă Albastră, Isabel de Osorio, păcatul regelui Prudent , Madame de Montespan, regina otrăvurilor, Madame de Pompadour, femeia de porţelan, Madame du Barry, ultima favorită, Dorothea Jordan, iubirea imposibilă a lui William al IV-lea al Angliei, Maria Waiewska, amanta poloneză a lui Napoleon,
Marchiza de Santos, Tilila a bela, Lola Montez, pierzania regelui Bavariei, Elena Sanz, pasiunea secretă a lui Alfonso al Xll-lea, Katia Dolgorukova, iubirea ţarului,
Katharina Schratt, buna prietenă a împăratului Austriei, Madame Lupescu, Camilla Parker, iubirea ascunsă a prinţului de Wales.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
