Ion Bulei: Acum 90 de ani... (VI)

Conditiile puse de Centrali delegatiei Romaniei la Buftea sunt intr-adevar dure: cedarea Dobrogei (se lasa doar un coridor spre Constanta), rectificari de frontiera in favoarea Austro-Ungariei, obligatiuni economice vexatorii, demobilizarea a 8 divizii, asigurarea accesului trupelor Centralilor spre Sudul Ucrainei, plecarea misiunilor aliate...

Conditiile acestea erau foarte departe de declaratiile initiale ale Puterilor Centrale privind o pace fara anexiuni si despagubiri. Exact contrariu. Teritoriile care se luau Romaniei in Dobrogea si in regiunile muntoase cuprindeau aproximativ 26 000 de kilometri patrati, cu 800 000 de locuitori adica zece la suta din populatia Regatului. Ratiunile strategice invocate de Centrali erau evident un pretext. Romania ramanea fara cele mai importante paduri din regiunea muntoasa, atasate Ungariei pentru a rotunji terenurile de vanatoare ele magnatilor unguri si pentru a asigura prosperitatea societatilor de exploatare forestiera in care erau interesati mai multi suspusi din Dubla Monarhie ce aveau astfel posibilitatea sa creeze un monopol al cherestelei. Era falsa si ideea ca acele teritorii ar fi fost nelocuite. Regiunea ce se anexa Ungariei avea 170 de asezari si o populatie de peste 130 000 de locuitori. Centralii voiau sa instituie monopolul exploatarii si comercializarii padurilor si monopolul exportului de cereale. Aceste monopoluri reprezentau in realitate reparatii de razboi si povara lor urma sa apese timp indelungat asupra Romaniei. Austro-germanii vor impune sa li se cedeze dreptul de a determina cantitatile de cereale care urmau a fi exportate, iar evaluarea acestor cantitati se facea in functie de cerintele lor, nu de valoarea recoltei, constrangand Romania la o rationalizare a consumului. Germanii creasera deja o societate de exploatare agricola cu un capital de 80 de milioane, care urmarea un monopol asupra productiei agricole romanesti sub forma de contracte de arenda pe termen lung, incheiate in favoarea ocupantilor si care constituiau in realitate o expropriere deghizata. Guvernul roman trebuia sa avanseze si platile la marfurile cumparate de Puterile Centrale si sa le deschida un cont curent care sa fie reglementat mai tarziu si in favoarea acestora.

 

La 27 ianuarie/ 9 februarie se incheie pacea de la Brest-Litovsk cu Rada Centrala a Ucrainei. In schimbul ajutorului militar contra Rusiei sovietice, Ucraina urma sa furnizeze un milion de tone de grau si alte produse alimentare. Austro-Ungaria semna ceea ce se numea o "pace pentru paine" (Brotfrieden). Graul ucrainean era considerat salvarea monarhiei. Carol, imparatul, ii adreseaza o telegrama lui Czernin: "Profund emotionat si fericit de stirea semnarii pacii cu Ucraina, va exprim, draga conte Czernin, din adancul inimii, recunostinta mea pentru reusita Dvs. care loveste drept in tinta propusa. Mi-ati dat cea mai fericita zi a domniei mele, pana acum accable de griji".

Pacea cu Ucraina e semnata fara a se tine seama de nemultumirea sovieticilor. Trotki tocmai declara ca Rada de la Kiev nu reprezenta pe nimeni, si in fapt sovieticii ocupa Harkov si Kiev. Guvernul ucrainean, in fuga, nu mai dispunea ca teritoriu decat de "camera reprezentantilor sai la Brest-Litovsk", cum remarca cu ironie Trotki. Un Trotki furios care a doua zi le spunea germano-austriecilor ca Rusia se va retrage din razboi, va demobiliza armata, dar va refuza sa semneze o pace-dictat. Pentru a patra oara sovieticii paraseau Brest-Litovsk.

Prin tratatul cu Ucraina, Viena ceda ucrainenilor Cholm-ul, o regiune din Polonia ruseasca, pe care polonezii o considerau ca facand parte din statul lor national. Mai mult, intr-o clauza secreta a tratatului, in Polonia ruseasca se forma o tara a rutenilor care includea si Bucovina (intreaga Bucovina, revendicata in toata intinderea ei de Romania, dat fiind criteriul majoritatii etnice si al dreptului istoric). Afland de prevederile tratatului (cele secrete erau doar banuite), clubul parlamentar polonez de la Viena, reunit la 11 februarie, rupe orice legaturi cu guvernul austriac, iar la Cracovia circa 30.000 de manifestanti proclama doliul national. Drapele negre pretutindeni, teatrele si cinematografele sunt inchise, consulatul german devastat. La Sadagora, in nordul Cernautilor, un corp auxiliar polonez paraseste armata austro-ungara. O greva se declara si in Galitia occidentala, unde manifestantii poarta haine de doliu, lucratorii de la caile ferate isi leapada uniformele, decoratiile austriece sunt legate de cozile cainilor.

 

La 26 februarie, sovieticii isi retrimit delegatii la tratativele de pace. De data aceasta ei nu mai aveau in frunte pe Trotki, ci pe Sokolnikov si pe Cicerin. De cealalta parte, nici Kuhlmann, nici Czernin nu mai erau prezenti. Plecasera la Bucuresti pentru tratativele de pace cu Romania. La 18 februarie/ 3 martie pacea e semnata. Clauzele ei erau dezastruoase pentru Rusia. Ea trebuia sa recunoasca independenta Poloniei, Finlandei, Curlandei, Lituaniei, Estoniei si Ucrainei. Trebuia sa cedeze Turciei regiunile caucaziene Kars, Batum si Ardahan. Fostul imperiu tarist pierdea un sfert din teritoriu sau si mai mult de 60 de milioane de locuitori. Totodata, Rusia sovietelor urma sa plateasca o indemnizatie de 300 de milioane de ruble de aur, iar trupele germane ocupau "provizoriu" Rusia alba, gaj al executarii tratatului. La Moscova, Consiliul Sovietelor ratifica pacea cu 784 voturi pentru, 261 impotriva si 115 abtineri. "Trebuie sa ne dovedim noua insine, declara Lenin, ca suntem capabili nu numai de atacuri eroice, dar si de o retragere eroica. Noi vom stii sa asteptam pana cand proletariatul international socialist ne va veni in ajutor. Atunci noi vom face a doua revolutie socialista la scara mondiala".

 

Romania ramane singura in fata presiunilor fortelor armate ale Puterilor Centrale pe frontul oriental. Inca mai erau misiunile militare ale Aliatilor in Moldova. Dar pana cand? Dupa Ucraina si Rusia sovietelor, urma Romania. In ianuarie 1918 Centralii nu se pusesera de acord asupra felului in care urmau "sa rezolve" soarta Romaniei. Faptul dadea sperante lui Berthelot, care nu inceta sa declare in dreapta si stanga la Iasi ca Puterile centrale nu mai au forta de atac pe frontul oriental si romanii puteau sa reziste si singuri. Evident o buna parte a trupelor germane plecasera de pe frontul oriental spre cel occidental. Dar cele austro-ungare, bulgare, turce ramasesera. Si suficiente mai erau si cele germane.

Adevarul era ca reglarea conturilor cu Romania ridica probleme delicate intre Germania si aliatii ei. Din cauza apetiturilor teritoriale ale austro-ungarilor, bulgarilor si turcilor. Practic toata chestiunea Balcanilor era pusa in cauza. Si discutiile intre cei patru aliati ajunsesera la un punct mort in ianuarie 1918. Dar in februarie von Kuhlmann, ministrul de Externe german si Czernin se stabilesc la Bucuresti si intreaga chestiune e reluata. Kuhlmann acorda Romaniei o atentie speciala. Aceasta tara reprezenta pentru el primul esalon al acelei Mitteleurope la constructia careia lucra de la venirea sa in Wilhelmstrasse.

 

Stabilizarea frontului in Vest si destabilizarea lui in Rasarit, prin defectiunea Rusiei, il determina pe omul de stat german sa indemne la expansiunea Germaniei spre Est. O expansiune sistematica, in primul rand economica, nu militara. Kuhlmann intentiona sa determine si Austro-Ungaria sa sprijine ideea. Kaizerul, prins si el de constructia secretarului sau de stat, mai cu seama dupa vizita sa la Constantinopol in octombrie 1917, se gandea sa nu cedeze Romania Austro-Ungariei, cum o promisese, ci sa-i propuna acesteia un schimb cu Polonia. Solutia Kaizerului starneste reactia lui Hinderburg, care ii atrage atentia suveranului ca bunavointa sa ar putea duce la situatia in care Hohenzollernii sa redevina vasali ai Habsburgilor. Kaizerul era impins spre proiectele sale de catre industriasii germani care considerau posesiunea Constantei vitala pentru importul de petrol. Ludendorf ii pregateste suveranului un memorandum aratand in 24 de puncte ce ar pierde Germania cedand Polonia. Kaizerul cedeaza (in Germania, sub razboi, militarii isi impuneau punctul de vedere), dar continua sa sustina ideea mitteleuropeana a lui Kuhlmann, de cucerire a zonei prin mijloace economice.

Nu se voia, in acest caz, dezmembrarea Romaniei, prin cedarea Dobrogei de Nord si a zonei subcarpatice, Bulgariei si respectiv Austro-Ungariei, ci, dimpotriva, Romania trebuia ajutata sa se dezvolte economic, in asa fel incat sa devina placa turnanta a expansiunii germane in Balcani si o contrapondere a Bulgariei a carei prietenie fata de vechiul protector, Rusia, putea sa fie reluata. Deci esential pentru Germania era sa controleze economia Romaniei. De aceea urma a se crea o "Societate europeana", cu capital german (56 la suta), austriac (24 la suta) si roman (20 la suta) pentru exploatarea petrolului, urma sa se asigure o situatie privilegiata Germaniei la Constanta, sa se infiinteze o comisie mixta germano-romana pentru fixarea pretului granelor...