"La Lonja", vechea Bursa renacentista din Zaragoza, Spania, gazduieste din mai pana in luna august 2005 o expozitie dedicata marelui sculptor basc Eduardo Chillida. 84 de opere, sculpturi de diferite formate, mai ales din anii 1980 si ''90, colaje, desene si "gravitatii" sunt expuse in sala inalta, in forma de cruce latina, cu capele laterale, unde lumina difuza creeaza un spatiu propice meditatiei, facilitand incursiunea in lumea filosofica a lui Chillida, dialogul cu tacerile sale pline de substanta.
Sunt trecute in revista materiale folosite de artist: otelul si fierul - care l-au insotit toata viata, alabastrul - care vorbeste despre lumina neagra a Atlanticului si cea alba a Mediteranei, pamantul - dur, masiv, sonor. Chillida le prelucreaza urmarind dialectica intre materie si spatiu, negru si alb.
Cu radacini in pamantul natal si cu bratele intinse catre toate zarile, asa considera Eduardo Chillida ca trebuie sa fie creatorul. Cel care descifreaza glasul materiei, gasind sonoritatile pietrei, mladierea metalului, "pieptenele vantului"... cum se intituleaza una dintre compozitiile sale, asezata pe un pinten de stanca lovit de valuri chiar in golful din San Sebastian, orasul basc unde s-a nascut in ianuarie 1924 si unde s-a stins din viata in august 2002. Lucrarile sale sunt aspre si totodata senzuale, facute sa dureze, gandite in ritmica naturii, ca un contrapunct retinut si salbatic deopotriva. Masura si forta caracterizeaza opera acestui basc, intransigent ca pamantul unde a vazut lumina zilei: o opera construita din taceri si spatiu, unde forma vibreaza iar materia este muzica. Cel mai premiat sculptor al Spaniei, Eduardo Chillida este considerat un deschizator de drumuri, precum Brancusi sau Giacometti. Viata i-a fost o calatorie continua catre cunoastere, o calatorie ghidata de intuitie si de dorinta de a experimenta, cu uimire, in fata necunoscutului, ascultandu-i imensitatea, incercand sa vada nevazutul. Fiecare opera este semn si expresie a unei atitudini spirituale, a unei posturi etice, a unei mari responsabilitati. Vointa artistului interactioneaza cu vointa materiei, colaboreaza cu ea. Chillida lucreaza dinauntru in afara, el trezeste materia la viata, cauta energiile plastice ale masei, care din statica devine dinamica. "Iubesc ceea ce este limpede, taiat cu claritate, dar poate sa se extinda in toate partile, sa creeze distante, sa produca liniste si gol pentru ca forma sa cante. Bascii iubesc muzica. O muzica aspra, grava, ce insoteste rituri antice uitate". O tensiune dramatica intre gravitatie si imponderabilitate. Lucrarile sale masive, unde masa pare covarsitoare, dau senzatia de levitatie. Pe Chillida il intereseaza mai mult intrebarile pe care le pune materiei, decat raspunsurile pe care le poate primi, pentru el drumul spre cunoastere este mai important decat cunostintele pe care le poate dobandi, prin experienta.
A fost prieten cu Heidegger, Calder, Mir-: "Fierul spune vant, lemnul spune cant, alabastrul spune lumina, dar toate spun acelasi lucru: spatiu", scria Octavio Paz. Pentru Chillida, sculpturile sunt o functie a spatiului. Nu spatiul din afara formei, ci cel care traieste in ea, care o face sa repire, care pune in miscare materia, ii determina proportiile, masoara si ordoneaza ritmurile, creeaza corespondente si ecou in privitor.
Eduardo Chillida vroia sa se faca fotbalist, si chiar a jucat ca portar titular pentru Real Sociedad. In timpul razboiului civil din Spania a locuit la Paris, in casa unor prieteni de familie. Tatal era militar si mama, cantareata. A urmat studii de arhitectura. Acest lucru se vede in creatia sa. El ataca spatiul, il domesticeste, il incorporeaza in lucrare acceptand o lupta solitara cu fortele interne ale materiei care i se opun si carora le lasa uneori libertatea de a alege o anume directie. A creat case simbolice pentru personalitati ale trecutului, Goethe, Bach, pe care ii iubea. Afirma ca intre pictor si sculptor se afla intotdeauna un unghi de 90o. A urmat cursuri de desen si a ajuns sa se foloseasca de mana stanga, pentru ca, spunea el, dreapta mergea prea repede si il impiedica sa gandeasca. Atras de arta arhaica greaca, face prima sa sculptura la Paris in 1948, un tors de tanar ce arata deja interesul artistului pentru esentializarea volumelor. Prietenia cu pictorul constructivist abstract Pablo Palazuelo il influenteaza, dar isi gaseste adevaratul drum in arta de-abia cand se intoarce in 1951 in tinutul natal, la Hernani (GuipÃ?zcoa), unde dupa jumatate de veac s-a deschis un important muzeu in aer liber dedicat operei sale: "Chillida-Leku".
La inceputul carierei a folosit mai ales fierul si lemnul, apoi betonul armat, otelul, piatra si alabastrul, care il interesa pentru calitatile sale de luminozitate. Incepand din 1970, Chillida a observat natura si a cautat in ea inspiratie pentru formele sale. Din anii 80 s-a specializat in instalarea de lucrari de mari dimensiuni in spatii urbane sau naturale deschise, unde contrapune armonic masa si gol, in geometrii simple unde alterneaza suprafetele aspre cu cele slefuite. Mereu in cautarea celei de-a treia dimensiuni, creeaza "gravitatii", colaje care nu sunt lipite, ci lasa sa circule liber aerul printre foi decupate, ca o noua si delicata ofranda adusa spatiului.
Zaragoza, iulie 2005
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
