Nu e o producţie pentru neiniţiaţi, regizorul Cristof Loy dând impresia că a montat „Lulu" pentru Pierre Boulez şi pentru interpretarea sa intensă şi deliberat fracturată cu care şoca Parisul in 1979, iar nu pentru viziunea mult mai rotundă in care Pappano abordează şi incheagă această dramă lirică acum la Covent Garden.
De aceea nu prea se conjugă răceala montării alb-negru, ultraminimalistă (un zid opac de sticlă e toată scenografia) a lui Christof Loy cu expresivitatea muzicală şi fiorul romantic vienez de inceput de secol XX, de la jovial la sumbru, pe care le desoperi sub bagheta lui Piccolo Pappano, cum e poreclit cu dragoste şi umor Antonio Pappano de către admiratorii săi londonezi.
O soprană apărută parcă de nicăieri ca şi Lulu, eroina enigmatică şi impenetrabilă pe care o intruchipează, Agneta Eichenholz (cunoscută până acum doar publicului suedez) domină vocal toată cohorta de baritoni şi tenori – „bărbaţii" şi soprane şi mezzosoprane - „femeile".
„Brigitte Bardot pentru mine, spunea undeva Simone de Beauvoir, nu are decât o singură expresie, de parcă ea nu interacţionează cu lumea din jurul ei".
Lulu – in viziunea lui Christof Loy - e la fel de „moartă" emoţional, un sex-simbol somnanbulic care inspiră altora vise erotice.
Soprana suedeză Agneta Eishenholz face un adevărat tur vocal de forţă trecând prin declamaţii ritmice, belcanto, vorbire mată şi curentă, dar păstrând in acelşi timp – la indicaţiile regizorale ale lui Loy - o faţă imobilă. Doar că voaiajul ei muzical, fie el de inflorire la inceput sau ulterior de dezintegrare, rămâne astfel fără suport dramatic, ceea ce e frustrant şi se transformă in pur atletism vocal.
Călătoria Doctorului Schon in schimb, in interpretarea baritonul german Michael Volle, de la magnat la suflet torturat, e credibilă şi vocal, şi dramatic; iar uciderea lui şi reincarnarea in Jack Spintecătorul e o găselniţă regizorală excelentă. Cum notabilă este şi folosirea aceluiaşi tenor, germanul Will Hartmann, ca să-i intruchipeze pe rând pe Pictor, Poliţist sau Negru, tot atâtea faţete in jocul dragostei şi al morţii. Mezzosoprana americană Jennifer Larmore in Contesa Geschwitz, inamorată şi ea de Lulu, adaugă un strat nou de percepţie şi un surprinzător realism in interpretare. Soprana româna Simona Mihai, care a studiat la Royal College of Music şi a făcut parte in 2008 din programul Jette Parker Young Artists, pepiniera de talente a Royal Opera House, aduce un aer proaspăt in rolul Fetiţei de 15 ani.
Doar că, aşa cum remarca acid un confrate de la Sunday Telegraph, imbrăcaţi cu toţii la costum sau in micuţa rochie neagră, iubiţii şi iubitele lui Lulu par ieşiţi din cadrul Vienei decadente ori al Parisului revoluţionar şi mutaţi in ceva ce s-ar putea numi „Mic dejun la Tiffany cu Jack Spintecătorul".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
