Ziarul de Duminică

IndieLisboa. De la imperiu la cultură/ de Mircea Valeriu Deac

Este perioada festivalurilor de film în Europa: Cannes, Tiff-Cluj, Indielisboa. Oraşele europene devin în aceste momente ţintele interesului turistic şi se afirmă ca spaţii festive aflate la intersecţia economiei, turismului, industriei de film, divertismentului, istoriei şi artei. Festivalul de film european este o formă de afirmare multidimensională a specificului local al unui oraş ori al unei regiuni situate în concertul continental. Cu cât mai clar demarcat e un eveniment, cu atât se impune mai decisiv în construcţia şi atractivitatea Europei.

Festivalul de film independent de la Lisabona, aflat la cea de a 13-a ediţie (20 aprilie-1 mai), nu face o excepţie de la regulă. Deşi Indielisboa este dedicat filmelor care propun o viziune de societate şi o filozofie umanistă, el reuneşte o formulă extrem de eclectică – excesivă şi barocă – de pelicule provenite din orizonturi geografice şi culturale diverse. În programul din acest an, o retrospectivă a filmelor lui Paul Verhoeven, realizatorul unor pelicule ca „Total Recall” (1990), „Basic Instinct” (1992), „Robocop” (1987), a fost atracţia spectaculară principală. La polul opus stilistic s-a aflat o colecţie a filmelor experimentale semnate de Jean Gabriel Périot, autorul filmului documentar „A German Youth”/  „Une jeunesse allemande” (2015), ce relevă complicitatea dintre sistemul media – televiziunea şi elita culturală germană – şi terorismul neomarxist al grupului Bader Meinhof (grupul numit Facţiunea Armatei Roşii din anii 1970). În secţiunea dedicată competiţiei internaţionle, unde marele premiu a fost decernat unui film ce explorează discret şi rafinat viaţa unei familii chineze, semnat de un realizator australian de origine chineză, Shumin Liu, „Jia” („The Family”, 2015), s-au găsit şi peliculele româneşti: „Ilegitim” (2016) semnată de Adrian Sitaru şi „Un etaj mai jos” (2015) a lui Radu Muntean. În aceeaşi secţiune au fost selectate filme din Belgia, Franţa, Germania, Egipt, Statele Unite, Danemarca, Serbia, Argentina ori Brazilia. Festivalul portughez, ca o remarcă de subsol, în tradiţia unui Jean Luc Godard, doreşte să descopere şi să promoveze filmul care provoacă reflecţia spectatorului şi care, prin gestul iconoclast şi inovator, va destabiliza stilistica filmului narativ comercial de tip Hollywood, pentru a dezvolta o emancipare intelectuală. De aceea, o multitudine de filme experimentale de scurt metraj îşi găsesc locul aici. Reconsiderarea estetică este apropiată de interogaţia şi interpelarea politică. Organizatorii de la IndieLisboa recuperează filmele din cinematografiile local europene. De unde şi apropierea de filmul românesc, considerat atât novator stilistic cât şi notabil din perspectiva revanşei unei industrii minimale, dar susţinut creative. De unde şi apropiata şi permanenta relaţie de dialog şi colaborare cu Institutul Cultural Român de la Lisabona.

Deşi Europa are darul de a se victimiza, nu poţi să nu-i remarci prolifica producţie de film. De exemplu capitolul portughez a inclus 40 de filme din care majoritatea sunt de dată recentă. Printre ele a fost prezent şi poeticul „Treblinka” (2016), film semnat de Sergio Trefaut, autor portughez născut în Brazilia. Pelicula ce a primit premiul pentru cel mai bun film portughez reia subiectul călătoriei în abisul infernului european de la filmul cult al lui Lars von Trier, „Europa” (1991). Filmul este dedicat „fantomelor” lagărelor de exterminare naziste aduse în imaginarul filmului ca urme vii şi ca martori călători ai unui tren ce se deplasează în trecutul/ prezentul peisajului Europei către o Treblinka alegorică. Supravieţuitorii de azi şi fantomele trecutului se întâlnesc în tren – metafora cinematografului –, în călătoria amintire etică a inumanului holocaustului, marcă a dramei războiului şi cruzimii pe care Europa a fost şi poate fi oricând capabilă să le producă.

O secţiune a fost dedicată şcolii de film franceze, La Femis care, din 1986, reprezintă continuatoarea prestigiosului Institut Francez de Studii Cinematografice fondat în 1943. Această instituţie, echivalentul Universităţii naţionale de artă teatrală şi cinematografică, reuneşte în fiecare an 600 de profesionişti pentru a forma 200 de studenţi în meseriile legate de industria cinematografică (regie, scenariu, producţie, cameraman, montaj, sunet, decoruri, continuitate, distribuţie). De peste 30 de ani, pe porţile şcolii franceze au trecut 1.500 de studenţi şi au realizat mai mult de 2.000 de filme documentare şi de scurt metraj. Să nu uităm că şi Nae Caranfil a fost elev la Femis la sfârşitul anilor 80.

Rezumând, Festivalul de la Lisabona se află sub semnul enciclopedismul, universalismului uman şi emancipării iluministe a spiritului liber. Evenimentul de film continuă, pe de o parte, tradiţia unei foste puteri imperiale ce s-a extins pe mările lumii şi în spaţiile noilor continente, dar, pe de altă parte, tradiţia eclectismului muzeal ce se manifestă în muzeul de artă contemporană, Museo Coleção Berardo, în colecţia Gubelkian sau în călătoriile imaginare ale grădinilor esoteric baroce din Quinta da Regaleira. Deshiderea către cultura contemporană multimedială şi multinaţională este blazonul impresionantului muzeu Berardo. Rezidenţa palat şi grădinile mitologice din Quinta de Regaleira reunesc exuberanţa care cucereşte natura pe care o transformă într-un traseu iniţiatic format din sinuoase trasee de enigme culturale şi aluzii mitologice. Poate că pierderea unui imperiu economic şi militar a fost astăzi răscumpărată la Lisabona de stăpânirea domeniului mult mai vast şi mai bogat al imaginarului cultural.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.