Debutul cel mai spectaculos de dupa 1989 mi se pare al lui Dumitru Gorzo. Arta lui entuziasmeaza sau irita - cel mai clar semn ca Gorzo exista pe scena artei romanesti. E direct, subiectiv, original, socant, dar nu refuza nici anonimatul artei stradale. Coconii roz de coca lipiti pe cladirile bucurestene acum cativa ani nu au trecut neobservati. Unii s-au speriat si au crezut chiar ca ar fi vorba despre traseele initiatice ale unor secte. Stencilurile pline de haz cu Ceausescu-ingeras puteau fi vazute pana prin Transilvania.
Gorzo e din Ieud si picteaza (printre multe altele) tarani din Maramures. E o dovada de curaj sa te mai atingi azi de figura taranului, subiectul atator investitii si mize ideologice de la clasicul Nicolae Grigorescu incoace. Pentru unii, a picta tarani inseamna a reedita pasunismul, pentru altii a-i privi ireverentios, desi cu tandrete discreta, asa cum face Gorzo, e un sacrilegiu. Continuandu-l pe Ion Grigorescu si imaginile lui din anii '70-'80, taranii lui Gorzo sunt vazuti sociologic, realist-fotografic, intr-un decor minimal de vargaturi colorate acid ca zadiile minimalist-abstracte ale maramuresencelor. Dar Gorzo face din ei, in egala masura, personajele eroicomice, fabuloase, kitsch, ale unui basm postmodern. Nici o analiza sociologica nu ar prinde mai bine decat Gorzo tipul maramuresanului de azi, aflat intr-o dubla marginalitate, la marginea Romaniei si la marginea Europei care-si remodeleaza nonsalant arhaismele fara sa le paraseasca cu totul.
Pentru Gorzo nu exista tabuuri de nici un fel. Explorarea sexualitatii basculeaza spre pornografie intr-o pictura cu abilitati de virtuoz. Ciopleste frust ca un dulgher taran reliefuri colorate strident, care trimit ca spirit si factura la cimitirul vesel din Sapanta, dar si la arta de esente tari a hispanicilor californieni sau sud-americani. Relieful, gen hibrid intre pictura si sculptura, poate fi vazut ca emblema a hibridizarilor de tot felul din arta lui. Personajele androgine ale lui Gorzo mi-au adus aminte de Printesa X a lui Brancusi, care facea valuri in lumea pariziana din anii 20. Daca Brancusi si alti contemporani ai lui, apeland la figura androginului, urmareau o recuperare a originarului, in cazul lui Gorzo sensul mi se pare diferit. E mai degraba vorba de o remodelare a corpului in acord cu imaginarul biologic de azi, in care tehnologiile medicale au un cuvant important de spus.
Inventarul de teme al lui Gorzo, artist nascut in 1976, cu studii incheiate in 1999, e deja foarte vast. Noroc ca realitatea e inepuizabila si Gorzo sta cu ochii pe ea, pentru ca, asa cum declara, el "nu are turn de fildes".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
