Un cronicar literar autentic este Bogdan Cretu, chiar daca debutul sau editorial, dublu, il arata disputat intre formula criticii academice si aceea a foiletoanelor consacrate noilor aparitii de carte. Cum insa de studii universitar-doctorale e plina piata culturala romaneasca, mi se pare mult mai important, in context, acest volum de Arpegii critice (Editura Timpul, Iasi, 2005, Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor) decat monografia Matei Visniec - un optzecist atipic, aparuta simultan.
E interesant, ba chiar simptomatic, ca tanarul autor resimte cel dintai aceasta "scindare", nu numai sub raportul activitatilor sale curente, ci si sub acela al specificului lor, cu mizele diferite si conceptele puse in joc. In mai multe randuri, pe parcursul acestui desfasurator de cronici dispuse in ordinea cronologica a scrierii lor, el abordeaza problema fragmentarismului/ sintezei, pe care o percepe in intreaga ei dificultate. Initial, judecata culegerilor de texte este severa. Ulterior insa tonul se indulceste semnificativ.
Atrage imediat atentia curajul propriilor opinii, "rasparul" in care tanarul autor se plaseaza in raport cu nume sonore ale scenei noastre culturale. O excelenta cronica, Iavasaua criticii, e dedicata tezei de doctorat a lui Mircea Cartarescu, Postmodernismul romanesc, "cel mai extins manifest literar cunoscut", in care scriitorul ar vrea sa demonstreze ca "postmodernismul generatiei sale are origini 'sanatoase'. Accentele critice la adresa "optzecismului" nostru sunt frecvente la Bogdan Cretu, ele vizand insa mai degraba actiunea publica a unora dintre componentii acestei generatii, decat operele lor propriu-zise. Si mai exact, criticul de la Iasi constata cu un taios amuzament discrepanta dintre nivelul cartilor scrise si "tapajul" canonic facut pe baza lor.
Un alt punct de divergenta, limpede exprimat, este legat de termenul est-etic (creat de Monica Lovinescu) si de abordarea pe care el o circumscrie. Fiind sensibil la aspectul moral, la vertebrarea etica a unor personalitati culturale, criticul nu judeca totusi creatia literara prin aceasta grila, lasand operei ce e al operei si omului ce e al omului. Am exact aceeasi convingere ca perspectivele nu trebuie confundate si ca, de pilda, il putem penaliza oricat pe Eugen Barbu ca individ, citindu-i in acelasi timp cu seninatate un mare roman precum Groapa. O disociere, e drept, inconfortabila, pe care Monica Lovinescu si alti critici, din diaspora ori din tara, nu pot sau nu vor sa o faca. E poate o sansa a actualei promotii de comentatori aceasta distanta pe care ei o au, nolens-volens, fata de literatura scrisa inainte de 1989 si chiar fata de freneticele reconsiderari publicistice din anii '90.
Bogdan Cretu are o buna priza asupra operelor comentate (in sumarul volumului sau apar cronici numai la carti de critica, eseu si memorialistica), privindu-le deopotriva in litera si in contextul lor, nici timorat, strivit de respect, dar nici cu impertinenta specifica varstei. Analizeaza scriitori consacrati (Alexandru Paleologu, Constantin Toiu, Ileana Malancioiu, Nicolae Manolescu) si, de asemenea, debutanti (Antonio Patras, Dragos Varga-Santai), nu-i evita pe cei dificili, la propriu (Marin Mincu, Cristian Badilita), executa cateva reverente la adresa unor autori din dulcele targ al Iesilor (Mihai Ursachi, Elvira Sorohan) si are, pe tot parcursul cartii, respiratia calma a criticului echilibrat. Bunul-simt, in diferitele sale acceptiuni, il caracterizeaza.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
