L-a visat mai multe nopţi la rând. Poate săspună şi aşa, de ce să n-o facă?
Mai intâi, a fost contrariată. S-a intunecat pentru o clipă,apoi a incercat-o un soi de plăcere simplă şi veselă. In cele dinurmă, s-a gândit dacă nu dăduse intâmplător peste vreun obiect caresă-i amintească de el sau dacă nu intâlnise vreun cunoscut care săfi făcut cea mai mică aluzie la vremurile de demult. Nu a găsitnimic deosebit, ceva care, in mintea ei, să declanşeze visele, săle justifice.
Erau vise clare, senine, fără nimicinspăimântător. Şi foarte scurte, dacă stătea bine să se gândească.In toate, o lumină blândă, aproape catifelată, ii invăluia faţa, şiobiectele din jur, şi copacii verzi, şi iarba inaltă.
Intr-unul din ele, stătea intinsă pe spate peun câmp inverzit, pe care-l bănuia fără margini. Iarba inaltăfoşnea uşor la câte o pală de vânt şi-i invăluia trupul intr-orăcoare parfumată. Lumina blândă se revărsa dintr-o parte; părealumina unui reflector pe care cineva il manevra cu agilitate,descriind arcuri de cerc şi linii drepte de-a lungul trupuluiei.
Intr-altul, era culcată pe un pat mare şi alb,intr-o incăpere neverosimil de inaltă şi albă. Lumina lăptoasăcurgea din tavan, se filtra discret pe unul din pereţi, apoi pecelălalt şi tot aşa pe următorul, intr-un joc neastâmpărat custrălucirea stinsă a parchetului. Putea să se ridice in oricemoment, dar nu voia să o facă. Nu ştie la ce ii folosea gândulăsta.
Se simţea in siguranţă, se simţea bine,ştia că se intâlnise cu el. N-ar fi putut să explice, dartrupul ei putea să spună că se despărţise de el chiar atunci, cu oclipă mai inainte.
Şi cam asta era tot. Cum să povesteşti aşaceva fără să stârneşti râsul? Ce şi cum să spui ca să te faciinţeleasă şi să scapi de sâcâitoarea senzaţie dedisconfort?
Chipul lui apărea doar o singură datăintr-unul din vise, destul de şters, neclar şi străveziu. Poateapărea şi-n celelalte, dar nu-şi mai aducea aminte sau, probabil,nu mai era nevoie să o facă. Nimic nu sugera vreo legătură intrestarea ei de bine şi chipul care apărea spre sfârşitul visului doarpentru câteva clipe: o fotografie alb-negru inrămată cu nişte şipcide lemn date cu baiţ, un fel de tablou suspendat in aer. Şi,totuşi, ea o făcea. Mai mult ca sigur, legătura exista doar incapul ei. Dar, in mod caraghios, şi senzaţia asta era o parte avisului.
El tânăr, foarte tânăr, poate inainte de a intra la facultatesau imediat după aceea. Chipul lui incadrat de nişte plete blonde,cârlionţate părea să absoarbă toată lumina ca şi cum pe acolo ar fiexistat o spărtură in cer care urca, şi urca, şi urca.
Nu reuşea să-şi explice senzaţia de prea plin, dar nici nuvoia să-şi bată capul prea tare cu asta. Cel puţin aşa lăsa să seinţeleagă.
I-a spus Claudiei, in treacăt, aşa cum ar fi anunţat-o că aincercat o cremă nouă. Prietena ei a privit-o cu un fel denaivitate jucată, de mieluşea veritabilă, prin care insinua că inspatele poveştii se ascunde altceva. Nu a incercat s-o convingă decontrariu. Dacă era să fie sinceră, chiar s-a simţit bine văzând-ope Claudia că se zbate in ceaţă, că vârfurile urechilor ei seinroşesc instantaneu.
Intr-o seară, a inceput o discuţie mai sofisticată cu soţul eiEmil, ceva despre vise, Jung şi bătrâneţe. Dar cu el nu se puteasta de vorbă. Se aştepta la asta, ştia asta, invăţase asta. Caintotdeauna in ultimii ani, nu era atent, nu avea nici un chef despeculaţii savante, nici de problemele ei. De fapt, nu avea chef denimic, in afară de colecţia lui de timbre şi de corespondenţa luiinsipidă şi enervantă.
In următoarele zile şi-a impus să nu se mai gândească lavisele ei, la vremurile de altădată, la chipul lui. Pleca la firmădis-de-dimineaţă şi se intorcea acasă noaptea târziu. Nu mairăspundea la telefon sau, dacă ii răspundea Claudiei, o făcea pefugă, uşor agasată, uşor ironică. Acasă, schimba câteva vorbe cuEmil, dacă nu dormea sau nu era cufundat in albumele lui.
Stătea toată ziua cu capul infundată in registre şi cifre.Cele două angajate se priveau lung şi-şi făceau semne pe furiş. Nuera prima dată când o vedeau balansând dintr-o extremă intr-alta.Fie intra intr-o muţenie obositoare şi agasantă, fie se apuca săţipe ca ultima ţaţă. Işi spuneau, pesemne, că e uşor sărită de pefix. Nu indrăznea insă niciuna să-i atragă atenţia că tot maţulacela de cifre la mai trecuse o dată prin mână. E greu de crezut căii ştiau de frică. E de presupus că se obişnuiseră cu hachiţele eişi o lăsau să-şi facă numărul, o suportau. In fond, era firma ei,munca ei, nebunia ei.
Şi ea era conştientă de excesele ei. Ştia că-i sare ţandăradin te miri ce, că se isteriza brusc şi ridica tonul până scotea unţipăt ascuţit, piţigăiat. Dacă ar fi văzut-o Claudia in momentelealea, cu siguranţă ar fi umplut-o râsul. Sau şi-ar fi făcut cruceşi-ar fi strigat după ea, fiori de menopauză, madam!Probabil că ea insăşi, dacă ar fi avut cum să se vadă, s-ar ficonsiderat, in cel mai bun caz, o caraghioasă.
Accesele ei de furie nu erau deloc lungi şi, de cele mai multeori, nu erau indreptate asupra cuiva anume. Era un val deinverşunare, o fierbinţeală, ceva ce-i inceţoşa privirea şi o făceasă scoată vorbe răstite, stropşite printre dinţi; fiecare cuvântera violent ţipat şi faptul că nu era anunţat de nimic ii dădea onotă şi mai exagerată; dar nu exista nici un duşman prinpreajmă.
Nimic din comportamentul ei nu arăta că nu şi-ar da seamaasta. In acelaşi timp, ştia că şi fetele au devenit, cu timpul,nişte mici complice cu ea şi au răbdare şi acceptă să-şi descarcenervii chiar şi pe ele, convinse fiind că nu va merge prea departe,că peste alte câteva clipe râsul ei va inghiţi totul, şiincordarea, şi ţipetele, şi şarpele cenuşiu al zilelormonotone.
Işi revenea repede sau cel puţin aşa i se părea ei. Ai fiputut spune că are nevoie de intreg spectacolul pentru a-şi incărcabateriile, pentru a se menţine in formă.
Fetele, era sigură, invăţau din comportamentul ei că lumea emai mult decât un cap de tabel. Poate şi ea invăţa câte ceva dincomportamentul ei: că lumea e lipsită de coerenţă.
In ultimele zile insă totul se desfăşura după un scenariu uşorschimbat. Liniştea care se instăpânise in cele trei camere alefirmei (un apartament reamenajat la etajul trei, intr-un bloc deşapte etaje) devenea mai ameninţătoare decât ţipetele ei cele maiacute. Delia, fata micuţă şi uşor peltică, ii arunca priviriintrebătoare colegei sale Angela, un balonaş trandafiriu careplutea peste birouri şi peste parchet şi nu indrăznea să-şi ridiceochii de pe monitorul calculatorului.
Nici ea nu inţelegea mai mult decât fetele. Poate că ea sedescurca mai bine in confuzia ei decât ele in nelămurirea lor, dartot un drac. Aşa incât n-avea nici o tragere de inimă să stea devorbă cu cineva şi nici să se fâţâie nimeni in jurul ei. In douăzile le-a trimis pe fete acasă chiar de dimineaţă, de la prima oră,iar in următoarele două de pe la prânz, sub pretexte destul defanteziste şi lipsite de noimă.
Cifrele, ca intotdeauna, ii făceau bine, se putea bizui peele, putea avea incredere in ele. Ştia foarte bine, invăţase de-alungul timpului că, dacă era corectă şi atentă faţă de ele, nu seputea aştepta la nici o surpriză din partea lor, că in compania lorse simţea in siguranţă şi nu avea nici un motiv să seingrijoreze.
Credea că se cunoaşte bine şi, pe neaşteptate, constată că nuştie mare lucru despre sine. Peste alte trei zile o căutainfrigurată pe Claudia la telefon propunându-i să ia masa impreunăin oraş.
Era decisă să vorbească despre visele ei; in acelaşi timp, secredea in stare să stea nemişcată ca o pubelă in care Claudia săarunce la intâmplare indignările ei despre fiţele amantului, desprelaşităţile fostului soţ şi răzgâielile fetiţei de şase ani pe carefusese nevoită să o ducă la maică-sa, la ţară.
Apoi se va arăta dispusă să ia de la capăt viaţa aceea caremai era de luat.
Dar pentru asta era nevoie de un mic ocol, de o mică buclă intimp, nu mai mare decât bucla din părul ei de la douăzeci de ani.Se vede asta dintr-o fotografie inrămată pe care o ţine pe birou,la firmă.
Acum e momentul ca ea, Silvia anului 2009, să facă un salt sauun pas uşor (nu se ştie niciodată cum se parcurg distanţeleinapoi), să se apropie de Silvia anului 1979, să o susţinăşi să o privească indelung. O străină, slabă, sfrijită, ii treceprin faţa ochilor. Are şolduri ascuţite şi un nas cârn, poartăpantaloni şi părul tuns băieţeşte.
Pe el in cheamă Toader, dar işi spune Teodor, iar ea il strigăTeo. E un băiat de la ţară, necioplit in multe privinţe, dar tocmaide asta face figură aparte in rândul colegilor lui şi in cercul lorde prieteni.
S-au cunoscut in timpul liceului la un ceai dansant, cum sedistrau pe vremea aceea. In mod normal n-ar fi trebuit să seintâlnească. Trăiau in lumi diferite, se invârteau in jurul altorstele: el era la liceul de artă, ea la unul economic.
Au rămas impreună in ciuda prevestirilor câtorva binevoitoricare nu le dădeau mai mult de trei luni.
N-are pic de rafinament, dar are o linie sigură şi un desen cumult peste medie, l-a auzit ea pe un profesor de la Şcoala popularăde artă vorbind despre el.
Nu a inţeles dacă era o apreciere sau o critică la adresa lui.Nu-şi incurca ea existenţa cu asta.
Au mers impreună la facultate. Ea, la Academia Comercială, el,la Arte plastice. O vreme, fiecare a stat in cămin; apoi s-au mutatintr-o garsonieră la subsolul unui bloc. Toată ţevăria bloculuitraversa garsoniera şi, dintr-o dată, şi-au spus că sunt foartebogaţi: erau proprietarii tuturor zgomotelor lumii.
După o vreme, el a pictat pereţii in culori pastelate, ici untrunchi de copac bătrân, colo un luminiş străpuns de o rază desoare. I-a arătat peisajele lui Rubens cu razele sale de soare inpoieniţele din fundal. Ea a clătinat din cap şi a zâmbit cuinţelegere; era şi un firicel de apă, destul de discret şi câtevapăsărele al căror nume ea le incurca mereu.
Descris in cuvinte, interiorul garsonierei poate părea unkitsch veritabil, dar nu era aşa nici pe departe. Mai ales după cea pictat bufniţa pe peretele dinspre stradă. Şi din cauza căreias-au certat pentru prima dată.
Ea nu voia să fie supravegheată de o bufniţă de cum intra incasă, nu-i plăcea in ruptul capului să fie privită cum facemâncare, cum işi bea cafeaua, cum face dragoste. El aproape că şi-aieşit din minţi şi i-a spus că e ternă şi mărginită. Ei i-au datlacrimile din senin şi le-a lăsat să curgă până când el a inceputsă-i lingă obrajii şi să o mângâie cu mâinile lui mari. Tremurulnervos al trupului ei s-a risipit repede. Mâinile lui mari făceauadevărate minuni şi strămutau războiul dintre sexe pe altemeridiane.
Ea pozează goală şi-l priveşte cu dragoste, cu inţelegere, cuadmiraţie. El işi ia ce-i trebuie din trupul ei, din luminatrupului ei, din toată fiinţa ei.
Dintr-un inceput, ea nu realizează, nu-şi dă seama sau, pur şisimplu, nu dă nici o atenţie ochilor lui devoratori şi mâinilor luidevoratoare. Apoi el incepe să soarbă din ea, să o desfigureze, săo repare la loc şi iar să o infulece cu brutalitate.
Boema lui, dar şi tablourile lui fac incă din el un tipatrăgător. Ea ştie prea bine asta, dar ştie la fel de bine şi că ainceput să bea mai mult ca altădată. Vrea să ţină pasul, vrea săinţeleagă şi să susţină setea lui de viaţă şi de artă, dar undevase impotmoleşte, ceva nu mai merge, un postament se prăbuşeşte şinudul ei rămâne neterminat. Pentru o altă zi sau pentru o altăviaţă.
Şi, târziu, in altă viaţă, când nu se mai aştepta, el acăutat-o. Cum să nu crezi in vise? Sau măcar să te miri şi să tebucuri discret. Au vorbit la telefon. Nu i-a recunoscut vocea de labun inceput.
- Silvia, aş vrea să te văd, a spusel.
Nu a intrebat cine e la telefon. Nu a avut timp sau poate că aezitat câteva clipe.
Părea o conversaţie firească intre doi cunoscuţi care sedespărţiseră cu o zi in urmă.
- Sunt Teo, a adăugat el pe un ton incare se simţea siguranţa celui care se ştie
recunoscut.
Poate vorbele astea au fost declicul. A tăcut vreme de zecesecunde, poate mai mult cu două sau trei. Tăcerea ei părea să nuaibă darul de a ascunde surpriza, cât un soi de nervozitate. Nu s-agândit de unde are numărul de telefon, nici dacă se intâmplase cevagrav şi ireparabil.
- Unde eşti, l-a intrebat intr-unsfârşit.
Şi-au dat intâlnire a doua zi in mica piaţetă a oraşului. Dupăce a inchis telefonul şi-a dat seama că nu-i rostise numele. Pentruo clipă s-a gândit că poate ar fi trebuit să-i dea câtevasemnalmente, au trecut treizeci de ani, ce Dumnezeu!
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
