Gennifer, Paula, Monica…
În primul episod al serialului "Infidelităţile preşedintelui", din 23 ianuarie 1992, Bill Clinton telefonează lui Hillary pentru ca s-o avertizeze de apariţia unui tabloid care anunţă că, de doisprezece ani, el are o relaţie cu Gennifer Flowers. În a doua parte a serialului, la 18 decembrie 1993, David Kendall tulbură ambianţa de sărbătoare a unei mese de Crăciun când citeşte, de faţă cu First Lady, un lung articol apărut în American Spectator. Aceasta este o publicaţie lunară de dreapta, cunoscută pentru luările de poziţie împotriva administraţiei în exerciţiu. "Este foarte, foarte urât…", spune David Kendall. Patru poliţişti din Arkansas, foste gărzi de corp ale lui Bill Clinton, pretind că i-au procurat femei pe vremea când era guvernator. Articolul, scris de David Brock, conţine inexactităţi uşor de dovedit, dar statutul informatorilor dă totuşi credibilitate dezvăluirilor. Afacerea este imediat botezată Troopergate. În articol nu este citat niciun nume de femeie, dar una dintre ele se recunoaşte. Împinsă de Cliff Jackson, un vechi adversar al lui Bill din Arkansas, Paula Corbin Jones ţine o conferinţă de presă pentru a-şi spăla onoarea. Contrar aşteptărilor soţilor Clinton, Paula Jones nu atacă publicaţia American Spectator pentru calomnie, ci îl acuză pe preşedinte de hărţuire sexuală. La 6 mai 1994, cu două zile înaintea expirării perioadei de prescriere, Paula Jones intentează un proces preşedintelui Statelor Unite şi cere şapte sute de mii de dolari daune morale şi materiale.
Acţiunea sa în justiţie este sponsorizată de Institutul de studii juridice Rutherford, institut care lucrează pentru dreapta fundamentalistă. Avocaţii preşedintelui credeau că cererea ei va fi respinsă datorită unei plângeri inadmisibile, dar a fost o apreciere greşită a situaţiei, căci Curtea Supremă lasă procedura să-şi urmeze cursul. În consecinţă, Paula Jones are voie să citeze martori, inclusiv pe preşedintele Statelor Unite. Bill Clinton depune mărturie sub jurământ, la 17 ianuarie 1998. El face aceasta fără să ştie că, în ajun, Kenneth Starr obţinuse de la Janet Reno o extindere a mandatului de anchetă pentru a găsi o lacună în mărturia preşedintelui. Capcana se închide. În mass-media apar zvonuri care lasă să se înţeleagă că mărturia lui Bill Clinton contrazice alte mărturii în legătură cu relaţia sa cu o stagiară de la Casa Albă. Planul lui Kenneth Starr apare acum în mod foarte clar. Depoziţia sub jurământ în ceea ce-o priveşte pe Paula Jones avea ca scop ascuns să-l încurce pe preşedinte şi să stabilească capul de acuzare de sperjur. Jurământul strâmb este o acuzaţie foarte gravă care duce la demisie sau destituire.
Miercuri 21 ianuarie, patru zile după depoziţia sa, Bill o trezeşte pe Hillary de dimineaţă şi se aşază pe marginea patului pentru a-i citi titlurile ziarelor. Acestea toate prezintă o legătură a sa cu o fostă stagiară căreia el i-ar fi cerut să mintă pe avocaţii Paulei Jones. Bill Clinton contestă toate aceste fapte şi pretinde că Monica Lewinsky a interpretat greşit atitudinea lui.
Hillary trăieşte de şase ani în ritmul falselor afirmaţii venind de la aceleaşi grupuri, un scandal în plus anunţat la marginea patului, evident, nu poate aduce nimic agreabil. Soţul ei neagă orice conduită deplasată, ea vrea să-l creadă, dar se pregăteşte să trăiască şi să treacă printr-o nouă anchetă. În acest timp, procesul Paulei Jones este în plină desfăşurare.
Kenneth Starr explorează toate pistele susceptibile să-l înfunde pe preşedinte. Aşa de exemplu, în februarie, îi constrânge pe membrii Serviciului Secret să depună mărturie în faţa marelui juriu cu scopul de a găsi elemente care să contrazică declaraţiile lui Bill Clinton în procesul Paulei Jones. Este o cerere fără precedent, care ar putea avea drept consecinţă să distrugă încrederea reciprocă care există între Serviciul Secret şi preşedinte şi, drept urmare, securitatea sa prezentă şi viitoare. Departamentul Trezoreriei, de care depinde Serviciul Secret, intervine pe lângă tribunal pentru ca cererea procurorului să fie refuzată, iar preşedintele Bush scrie mai multe scrisori în acest sens. Kenneth Starr nu ţine cont de nicio cerere şi citează douăzeci de agenţi însărcinaţi să se ocupe de securitatea lui Bill Clinton.
Opinia publică se plictiseşte de acest vodevil pus în scenă de Kenneth Starr, mass-media începe chiar să bănuiască existenţa unei uneltiri împotriva preşedintelui. La 9 februarie, Newsweek titrează "Coincidenţă sau conspiraţie?". În publicaţia lunară Esquire, din luna aprilie a anului 1998, David Brock retractează cele spuse, îi prezintă scuze lui Bill Clinton pentru articolul despre Troopergate, publicat în anul 1994 în ziarul American Spectator. Acest articol a condus la plângerea Paulei Jones.
La 1 aprilie, când cuplul prezidenţial se află în Africa, Bill Clinton primeşte un telefon de la avocatul său. Bob Bennett îl informează că judecătoarea Susan Weber Wright respinge plângerea Paulei Jones din lipsă de fundamente juridice şi faptice. Avocaţii acesteia fac apel la decizia judecătoarei, şi spun că, în schimbul sumei de un milion de dolari, clienta lor este gata să închidă procesul. Preşedintele nu răspunde şantajului. Ecouri ajung în presă, anumite indicii încearcă să demonstreze că biroul procurorului independent este la originea acestor scurgeri de informaţii apărute în mass-media. Judecătoarea Norma Holloway Johnson deschide o nouă perspectivă, şi anume aceea de a-l cita pe procuror. Acesta ar trebui să explice care este percepţia sa în ceea ce priveşte confidenţialitatea unui proces. Bill Clinton şi Hillary abandonează provizoriu răfuiala lor cu Kenneth Starr, rezolvarea problemelor curente nu mai poate aştepta. Două călătorii sunt prevăzute, una în Africa şi alta în China. După aceea, Hillary lansează programul cultural destinat celebrării sosirii noului mileniu, a cărui temă, "Să onorăm trecutul, să imaginăm viitorul", rezumă toate speranţele sale. Un alt program, "Să salvăm comorile Americii", vizează restaurarea şi protejarea obiectelor şi siturilor istoriei americane. Călătoriile din această primă jumătate a anului se termină la Seneca Falls, acolo unde a început, în urmă cu o sută cincizeci de ani, prima campanie în favoarea dreptului de vot al femeilor, campaniile condusă de Elizabeth Cady Stanton şi Susan B. Anthony.
La sfârşitul lunii iulie, Hillary Clinton află că Kenneth Starr a negociat cu Monica Lewinsky un acord care o protejează de urmăriri judiciare. Stagiara americană cea mai celebră din lume depune mărturie la 6 august, în faţa aceluiaşi mare juriu din procesul Whitewater. Preşedintele este citat să se prezinte. Consilierii săi juridici se opun ideii, dar prea multe considerente intră în joc, în primul rând, alegerile de la jumătatea mandatului. Şi Hillary îl încurajează să depună mărturie, ea nu vede niciun motiv de nelinişte la orizont, este, "pur şi simplu, încă o povară de înlăturat". Această povară se îngreunează şi mai mult datorită faptului că preşedintelui i se cere o probă de sânge, fără să i se facă nicio precizare asupra motivului acestei cereri.
Hillary nu acordă nicio atenţie cuvintelor consilierului ei juridic, Bob Barnett, când, la 14 august, în Salonul Oval galben, acesta pe de o parte, o reconfortează, iar pe de altă parte, o chestionează în legătură cu atitudinea pe care ar avea-o dacă Kenneth Starr ar mai găsi un nou element. "Ţinând cont de ceea ce ştiu, nu voi crede nimic din ce va spune sau va face… soţul meu are defecte, dar nu m-a minţit niciodată."
Fragmente dinFirst Ladies, de la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton.În pregătire la Curtea Veche Publishing. Traducere de Olimpia Coroamă
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
