Regizorul Andrei Blaier e unul dintre cei mai proeminenti reprezentanti ai cinematografiei romanesti, palmaresul sau incluzand importante distinctii nationale si internationale si un mare numar filme.
De cativa ani, e decan al Facultatii de Cinematografie din cadrul Universitatii Media. Iubeste tinerii si, tocmai de aceea, o discutie cu el e reconfortanta: filmul autohton se va vindeca.
- Au trecut 11 ani si cinematografia romaneasca nu reuseste sa depaseasca starea de colaps in care a intrat dupa '89. Ce se intampla astazi?
- Eu sper sa reinvie. Ultima ordonanta de urgenta privind functionarea cinematografiei in tara noastra a fost, cum se stie, o catastrofa. In trei ani, a "reusit" sa aduca pe ecrane un singur lung-metraj, fata de promisiunea de zece filme pe an. Adica a fost aplicat urechistic, nemestecat, un sistem care functioneaza in alte tari occidentale, dar care nu avea cum sa prinda inca la noi. Amintiti-va ca se cerea o contributie pentru bugetul de film de 51% din partea unor finantatori externi si interni. Or, in conditiile in care devizul unei productii cinematografice nu a putut fi coborat sub pragul de zece miliarde de lei, cine e capabil sa bage cel putin cinci miliarde intr-un film care nu reuseste sa aduca nici 10.000 de spectatori in salile din intreaga tara?
- Sa fie de vina numai lipsa de fonduri? Oare nu s-a obisnuit o mare parte a cineastilor romani cu productiile minore, facute la comanda pentru diverse companii private romanesti si straine, productii care aduc in schimb un oarecare profit?
- Vina principala pentru actuala stare de lucruri este lipsa de fonduri. Scenarii exista, multi regizori experimentati inca traiesc si vor sa creeze, iar tinerii absolventi sunt foarte talentati, har exista cat cuprinde in ei. O dovedesc filmele pe care le-au facut, cate si cand au putut, in studiouri, la televiziune etc. E limpede, asadar, ca motivul pentru care nu s-au realizat filme este lipsa de bani si nu lipsa de fond artistic. Daca inainte vorbeam numai de tehnica si de arta atunci cand era vorba de o productie cinematografica, acum trebuie sa luam in considerare, fie ca ne place, fie ca nu, si termenul de afacere. Filme se fac si astazi, dar se fac in coproductii, in prestari de servicii. Pe unele dintre ele le-am vazut, sunt pelicule de categorie inferioara, dar au minima calitate ca ii intretin pe cei ce mai lucreaza in cinematografie; acestia reusesc sa patrunda in spatiul cinematografic international tocmai cu astfel de filme, chiar daca sunt difuzate de posturi de televiziune obscure. Nu mai vorbesc de faptul ca ele sunt si o sursa de venituri pentru cineastii ramasi fara lucru. Dar astfel de pelicule se produc in toata Europa de Est. Exista la noi si studiouri porno, se fac multe filme porno. Deci exista productie cinematografica. Dar filme importante se fac din ce in ce mai rar.
- In aceste conditii, cu ce sperante pasesc tinerii pragul unui institut de cinematografie? Nu ma refer la aspiratiile personale ale fiecaruia dintre ei, ci la ce le poate oferi profesia dupa absolvire.
- Eu ma feresc sa retez aripile celor care intra in facultatea al carei decan sunt, in speranta ca, totusi, timpul va rezolva aceste probleme. Se pare ca primii pasi pe care-i face noua conducere a Centrului National Cinematografic, sprijinita si de colegiul nostru, va duce la asigurarea unui climat si a unor conditii de lucru mai bune. Dar nu-i pot pacali pe aspiranti spunandu-le ca, atunci cand vor termina facultatea, se vor apuca imediat de un lung-metraj, decat, cine stie, daca vreunul dintre ei are un tata multimiliardar. Ei insa pot lucra in televiziune, unde isi pot proba din belsug talentul, indiferent de suportul pe care vor lucra. Eu personal nu cred ca celuloidul este cel care decide valoarea unui cineast. Televiziunile au permanenta nevoie de profesionisti de buna calitate. Sper ca ei nu cred ca indata ce vor termina facultatea vor deveni fiecare in parte un Spielberg. E un drum lung si greu pana la realizarea primului lung-metraj.
- Ce planuri aveti in calitate de decan?
- Incepand cu anul universitar urmator, va functiona in cadrul facultatii o sectie de actorie condusa de regizorul Alexandru Darie. Pentru inceput, se vor scoate la concurs 16 locuri. Proiectul pe care ni l-a prezentat Ducu este foarte interesant, iar numele celor care s-au aratat entuziasmati de a preda la aceasta sectie sunt ele insele o carte de vizita de netagaduit.
- O facultate cu un asemenea profil se face uneori si de amorul artei. Sunt multi tinerii care vin la facultatea pe care o conduceti?
- Sunt destui si, spre marea mea bucurie, vin din ce in ce mai multi. Desigur, nu toti sunt si "chemati". Am deseori indrazneala si sinceritatea sa le spun unora dintre ei ca isi pot gasi de lucru probandu-si talentul in alte domenii. Sunt unii care nu vor decat o diploma - de parca aceasta le-ar folosi toata viata -, sunt altii care vor, pur si simplu, sa scape de armata... Acestia nu vor reusi in meserie. Dar, repet, sunt din ce in ce mai numerosi tinerii dornici sa invete aceasta grea meserie. Cinematografia e un teritoriu special si nu ne putem juca.
- Ati avut ocazia sa va intalniti zilele acestea, impreuna cu studentii dvs., cu Franco Zeffirelli, care se afla in tara noastra pentru turnarea filmului despre Maria Callas. L-ati intrebat ce stie despre cinematografia noastra?
- Am avut cateva filme prezentate in Italia, am luat si cateva distinctii, dar nu stiu cat cunoaste el cinematografia romaneasca si, sincer sa fiu, imi e si teama sa-l intreb. Prefer sa vorbesc despre el si filmele lui. De pilda, discutand despre femeile secolului XX, Zeffirelli a numit trei. M-a socat optiunea: Maica Tereza, Margaret Thatcher si Maria Callas. Trei femei dintr-un secol bulversat precum cel care a trecut sunt greu de ales. Eu n-as putea face o asemenea selectie. Sunt mai tanar decat el cu zece ani, deci inca mai am timp sa optez. Mi-a placut insa enorma sa intelepciune si claritatea in gandire de care a dat dovada la aceasta intalnire. Sper ca ne vom revedea. Oricum, Franco Zeffirelli va sustine o serie de cursuri la facultatea noastra.
- Ma adresez in incheiere nu decanului, ci regizorului Andrei Blaier. Ce se mai aude cu "Zahei Orbul", proiect care a implinit anul acesta patru ani de existenta?
- Planuisem, la un moment dat, o varianta cu Gheorghe Dinica in patru roluri. Acum insa, gandindu-ma serios si pragmatic la perspectiva realizarii acestui film, mi-am dar seama ca devizul ar depasi 40 - 50 de miliarde de lei, in conditiile in care, asa cum spuneam, pragul maxim e de 10 miliarde. M-am gandit si am optat pentru un serial de televiziune in opt sau zece episoade. Am citit un scenariu excelent, dupa piesa lui Vasile Voiculescu, al lui Petre Salcudeanu - un scenariu de actualitate, bine scris, cu personaje vii, diverse, foarte bine conturate. Voi face serialul cu mare placere daca, trecand de comisia pentru scenarii, vom obtine creditul necesar. Voi lucra la el in toamna si in iarna acestui an, si vreau ca echipa sa fie alcatuita din toti studentii mei de anul patru de la Regie si de la Imagine. Pentru ei va fi o oportunitate extraordinara aceea de a lucra cot la cot cu mine, iar in ce ma priveste, voi trai bucuria extraordinara de a fi cu ei si, in acelasi timp, de a-mi putea realiza filmul linistit.
- Nu va e teama sa lucrati cu o echipa alcatuita integral din studenti?
- Nu. Va fi un examen si pentru mine. Daca ei nu vor face fata, inseamna ca eu n-am stiut sa-i invat ce trebuie.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
