Ziarul de Duminică

Femeile lui Ion Luca Caragiale/ de Ziarul de duminică

Femeile lui Ion Luca Caragiale/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

09.11.2012, 00:01 837

Ioana Blaga Frunzescu

Frustrare şi nesaţ. Personajul feminin în proza şi teatrul lui Ion Luca Caragiale

Editura Casa Cărţii de Ştiinţă

"Acest demers se constituie într-o cercetare a universului feminin din opera literară a lui I.L. Caragiale, mai precis - din teatrul şi proza literară, în încercarea de a identifica elementele de inovaţie aduse de acest important scriitor român în dezvoltarea reprezentărilor feminităţii, precum şi a particularităţilor poeticii lui Caragiale pe această temă." , a scris sibianca Ioana Blaga Frunzescu, absolventă a Facultăţii de filologie din Cluj-Napoca şi a unui curs de actorie. Autoarea a explicat la lansarea volumului că a "dat drumul din sertar frustrării şi nesaţului"; "femeile" lui Caragiale au în comun, în viziunea sa, "frustrare care se converteşte în… nesaţ". Dintr-un articol publicat de Mihai Curtean într-un ziar din Sibiu spicuim câteva idei enunţate la lansare. Cartea a fost iniţial o lucrare de doctorat. Declarându-se extrem de interesat şi delectat totodată de subiectul "eternului feminin" şi cel al operei lui Caragiale, scriitorul Ioan Radu Văcărescu, preşedintele Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, este de părere că "nu e o carte feministă, din fericire, ci o carte pentru feminitate". Paginile cărţii ilustrează teoria că românul e împărţit în două tipologii: Hyperion şi Mitică, după doi mari clasici ai literaturii noastre, Eminescu şi Caragiale, iar demersul critic al autoarei umple un gol şi dezbate un subiect inedit: femeia văzută de marele dramaturg. Andrei Terian susţine că, din punctul de vedere al criticii şi istoriei literare, noutatea cărţii constă în analiza personajelor în contextul pieselor în care apar şi situarea lor în acţiune, raportându-se unele la altele. O calitate a cărţii este aceea că textul caragialean nu e redus la reprezentarea scenică, iar "moftangioaica" din paginile dramaturgiei şi prozei lui Caragiale e studiată în profunzime.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO