Ziarul de Duminică

Expoziţie la Muzeul Bran: Regina Maria şi arta populară

Regina Maria şi arta populară/ de Daniel Tiberiu Apostol

Autor: Daniel Tiberiu Apostol

22.07.2011, 00:00 420

Ieri, 21 iulie, s-a deschis la Muzeul Naţional Bran expoziţia"Regina Maria şi arta populară", care va rămâne deschisă până la 21mai 2012. Pentru Regina Maria a României, arta populară areprezentat o importantă sursă de inspiraţie în vestimentaţie, darşi în decorarea interioarelor pe care le-a creat. (Totodată, în 21şi 22 iulie, s-a desfăşurat al VII-lea simpozion Regina Maria, înprezenţa unor oaspeţi de seamă.)

Expoziţia "Regina Maria şi arta populară" pune în valoarecâteva dintre piesele de artă populară care provin din fondulregal, realizate de meşteri populari români, saşi, germani sauruşi, începând de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi până înprima jumătate a secolului al XX-lea.

În foarte multe imagini de epocă, regina Maria aparefotografiată purtând costum de ţărancă română. Dintre puţinelepiese care provin din vechile costume populare ale suveranei sauale principesei Ileana, menţionate în inventarele muzeale (cele maimulte dintre textilele semnalate în inventarele de epocă aleCastelului Bran fiind transferate după 1948, din ordinulautorităţilor comuniste, ca recuzită, la Teatrul Naţional dinBucureşti) au fost selectate două vâlnice - fote creţe sau plisatede tip oltenesc - bogat ţesute cu dungi verticale în culorivariate, cu motive geometrice sau florale geometrizate mărunte, pefond roşu sau roşu închis.

Camerele amenajate după 1920 în Castelul Bran erau consideratede suverană "odăi româneşti", ornamentate pe deasupra cu "acel cevafără nume" care a ajuns să fie "stilul reginei Maria". Aranjamentuleclectic al interioarelor propunea desfiinţarea graniţei dintrearta cultă şi arta populară. Ştergarele româneşti şi săseşti,icoanele pe sticlă transilvănene, mobilierul pictat de meşteripopulari saşi sau germani, ceramica românească şi străină, scafelelucrate artistic de meşteri ruşi, alături de vasele de lemnromâneşti şi căldările de aramă împodobite cu flori îşi găseaulocul în odăile organizate de regina Maria în Castelul Bran.

Arhitectura populară era reprezentată pe domeniul regal de laBran de biserica de lemn datată 1731, care fusese donată regineiMaria de locuitorii satului Luieriu din judeţul Mureş şi aşezată,la dorinţa suveranei, în apropierea castelului, pe platoul de lapoalele Măgurii Branului. Descoperită într-o avansată stare dedegradare de către patriarhul Justinian (după 1947 fiind nefolosităşi neîngrijită), biserica a fost strămutată în 1956 la schitulJercălăi de lângă Urlaţi, judeţul Prahova.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO