Ziarul de Duminică

„Evolution” la Triade/ de Jecza Sorina

„Evolution” la Triade/ de Jecza Sorina

Autor: Jecza Sorina

15.07.2011, 00:00 147

Recent a avut loc la noua galerie Triade din Timişoaravernisajul expoziţiei de pictură a artistului plastic PetricăŞtefan, "Evolution".

Petrică Ştefan este masterand la Facultatea deArte a Universităţii de Vest din Timişoara, câştigătorul premiuluiJuventus din anul 2010, decernat de Fundaţia Interart TRIADE şi deClubul Economic German din Timişoara şi, mai recent, al premiuluiArs Pontem decernat de fundaţia omonimă din Hamburg. A expus dejaîn expoziţii de grup în străinătate, la Budapesta, Roma sauHamburg.

Discipol al artistului Cristian Sida, Petrică Ştefan seidentifică cu acesta în opţiunea pentru marile suprafeţe, vibratesub tensiunea forţei picturalului. Arta sa se poate înscrie pelinia expresionismului abstract, temperat pe alocuri de o dozăputernică de lirism, sau irumpând, alteori, în accese violente deculoare.

O materialitate tactilă, grea, încărcată de o senzualitatetragică, alternează cu suprafeţe liniştite în care eşti invitat lameditaţie - aceasta este substanţa picturii lui Petrică Ştefan. Şi,deasupra de toate, impresia privitorului că se află în faţa unuiartist pentru care arta nu e un spaţiu al facilului.

Pictura sa se desprinde puternic de cea a colegilor săi degeneraţie, atraşi de hiperrealismul contemporan, sub semnul marilorexpresionişti abstracţi, precum Pierre Soulages sau GeorgesMathieu.
Expoziţia a fost deschisă de către Cristian Sida şi va rămânedeschisă până la 10 august 2011.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO