Ziarul de Duminică

EVENIMENT / Un weekend fierbinte cu B’ESTFEST

EVENIMENT / Un weekend fierbinte cu B’ESTFEST

1. Santana; 2. The Killers; 3. Motorhead; 4. The Ting Tings; 5. Gabriella Cilmi

02.07.2009, 13:59 22

Omul din "Top 100 al celor mai buni chitaristi ai tuturor timpurilor" si din "Cei mai mari 100 de artisti ai tuturor timpurilor", omul cu 10 Premii Grammy, prezent in "Rock and Roll Hall of Fame" inca din 1998, cel care a vandut mai bine de 90 de milioane de albume in 40 de ani de cariera, omul care a urcat pe scena legendarului Woodstock in 1969, cel care a compus piesa premonitorie "Europa", artistul care a stiut in permanenta sa se reinventeze, pastrandu-si, in acelasi timp, personalitatea distincta, Doamnelor si Domnilor, Carlos Santana canta maine, 4 iulie, ora 21.30, pe scena celui mai tare festival de muzica romanesc: B’ESTFEST.

 
Dar asta inca nu este tot: organizatorii de concerte sunt obisnuiti cu solicitarile, uneori extravagante, ale artistilor, dar cererea lui Carlos Santana tot i-a lasat cu gura cascata: interpretul a solicitat extinderea timpului alocat concertului sau la doua ore! Santana, care canta pentru prima oara in Romania, este unul dintre acei artisti rari care sunt ascultati cu egala placere de generatiile mai vechi si mai noi.
B’ESTFEST, care se desfasoara la Complexul Romexpo, a ajuns la a treia editie si a gazduit in primele zile (1 si 2 iulie a.c.) concertul trupelor si artistilor Snails, Patrice, White Lies, The Killers (in prima zi), Les Elephants Bizarres, Grimus, Ayo, Polarkreis 18, Motorhead, Moby si BalkanBeatz DJ (2 iulie). Astazi, in a treia zi, concerteaza (in ordinea intrarii in scena): AB4, Oceana, Alternosfera, Gabriella Cilmi, Klaxons, Franz Ferdinand, Orbital, Funkstar De Luxe. Maine, tot in ordinea intrarii, vor urca pe scena: Persona, Gravity Co, The MOOod, Looptroop Rockers, The Ting Tings, The Charlatans, Santana, Jochen Miller. Duminica, ultima zi a festivalului, este rezervata pentru: Manowar, Holyhell, Trooper, Thunderstorm, Nexus si Ulytau.
Prin organizare si prin calitatea artistilor si a trupelor invitate, B’ESTFEST pune Bucurestiul pe harta selecta a marilor festivaluri muzicale europene si genereaza un important aflux turistic (organizatorii estimau, inaintea inceperii celei de-a treia editii, ca B’ESTFEST va atrage in acest an in jur de 10.000 de turisti). La fel ca si in anii anteriori, si in acest an sunt prezenti nu putini vizitatori straini, atrasi de calitatea "line-up"-ului si, nu in ultimul rand, de pretul biletelor si al abonamentelor (la intrare, pretul unui bilet pentru o zi de concerte este de numai 150 de lei – si asta pentru nu mai putin de sapte ore de muzica).
Dincolo de muzica, organizatorii B’ESTFEST pun la dispozitia publicului venit din afara Bucurestiului oferte de cazare la tarife speciale (in baza unor parteneriate incheiate cu o seama de hoteluri din Capitala), apoi, in incinta Complexului Romexpo, vor functiona mai multe zone-restaurant (cu specific romanesc si international) numeroase baruri, setea spectatorilor care nu doresc sa piarda nici o clipa de muzica fiind ostoita de vanzatorii mobili de bere. La capitolul "Extra Goodies", organizatorii B’ESTFEST au invitat la Bucuresti spectacolul Dukes BOX – un show audiovizual care combina muzica cu spectacolul si Minuscule of Sound – cel mai mic club de noapte din lume, care calatoreste in jurul globului, fiind o prezenta inedita la festivalurile de muzica. Minuscule of Sound are capacitatea maxima de 14 persoane (incluzandu-l pe DJ), o suprafata totala de trei metri patrati si un ring de dans de doi metri patrati.
Vor mai fi prezenti Poles Apart – o trupa de street music pe picioroange si Silent Disco – o discoteca silentioasa, in care muzica este auzita doar de cei care poarta casti wireless. Sunt amenajate si zone speciale in care fanii pot solicita si primi autografe de la artistii preferati, iar Discovery Channel va oferi doritorilor tatuaje (temporare) realizate in stilul artistilor de la LA INK. Si asta gratis! Cu tot cu ziua de astazi, 3 iulie, mai sunt inca trei zile de B’ESTFEST. Ce mai asteptati?

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO