Prezentam pe scurt, intr-un numar precedent, istoria plina de taine nelamurite a Manuscrisului Voynich si a incercarilor perseverente, dar ramase fara rezultat, de a fi descifrat. Daca necunoscutele - obarsie, datare, autor, limba, scriere, continut - sunt deocamdata de neclintit, in ciuda risipei de energie, timp, arsenal tehnic si mijloace financiare, bilantul cercetarilor merita totusi a fi mentionat.
Manuscrisul, alcatuit initial din douazeci de fascicole (doua s-au pierdut), cele mai multe a cate opt foi, insumeaza 246 de pagini de 225 pe 160 mm. Impanat cu 200 de ilustratii si numarand cam 170.000 de semne, grupate in vreo 35.000 de "cuvinte", textul a fost impartit, cu referire la ilustratii, in sectiunile "astronomica", "cosmologica", "farmaceutica", "balneologica", "retete si chei" s.a. Conform unor interpretari diferite, "alfabetul" ar numara intre 20 si 30 de semne, unele ornate cu buclisoare nostime, si carora le-au fost asociate litere ale alfabetului englez, pentru a le simplifica transcrierea in vederea analizei pe computer. "Cuvintele" au similitudini cu cele ale limbilor naturale (frecventa, gruparea si entropia lor se supun unor principii lingvistice generale, unele semne par sa aiba rolul vocalelor), dar si particularitati care le fac sa se deosebeasca de limbile europene: nu prea apar "cuvinte" mai lungi de zece semne, dar nici mai scurte de trei, exista forme speciale pentru acele semne care apar la inceputul sau la sfarsitul cuvantului (ca la unele limbi semite), iar destul de des se intampla ca un "cuvant" sa fie repetat, identic sau cu mici variatii, de mai multe ori.
Unii sustin ca tot manuscrisul nu-i decat o farsa, o insirare de semne si imagini fara nici o noima, asternute pe rabdatoarele foi de pergament fie pentru a-l trage pe sfoara pe melancolicul Rudolf al II-lea (isprava care ar putea fi atribuita lui John Dee, ajuns la curtea imperiala in pana de bani), fie pentru a se amuza pe seama "lumii stiintifice" (in caz ca autorul saradei ar fi fost Voynich insusi). Unul dintre sustinatorii tezei, Gordon Rugg, expert informatician de la Universitatea Keele, a reusit sa produca, pornind de la un tabel cu litere alese la intamplare si folosind o tehnica de cifrare inventata pe la 1550 de catre matematicianul italian Girolamo Cardano ("grila Cardan"), fragmente de text fara nici o semnificatie, dar semanand surprinzator de mult cu unele pasaje din manuscrisul cu pricina. Un alt partizan al ideii, Andreas Schinner, programator si fizician de la Universitatea Johannes Kepler din Linz, a analizat aspectele statistice ale unor texte precum Biblia (in engleza si germana) sau Alice in Tara Minunilor si, comparand rezultatele, a demonstrat ca in Manuscrisul Voynich apar anumite tipare, reluate cu regularitate, si ca distributia aleatoare a semnelor si cuvintelor, specifica textelor "normale", se limiteaza aici la intinderea unui rand. De unde si concluzia lui ca pretinsa limba, atribuita de visatori chiar unei civilizatii extraterestre, ar fi mai curand rodul aplicarii unui procedeu stohastic. Insa nici argumentele lui Rugg si ale lui Schinner nu sunt unanim acceptate, unii cercetatori subliniind ca, intr-un anume sens, cei doi se contrazic (daca textul ar fi cifrat, cum sustine primul, comparatia cu structura unei limbi naturale ar fi desigur irelevanta), iar altii parand sa regrete faptul ca, daca teza farsei s-ar adeveri, pasionanta preocupare pentru a descifra textul si-ar pierde orice sens.
De numele lui Wilfrid Michael Voynich, polonez nascut in 1865 la Kaunas si multa vreme activ in randul patriotilor care se opuneau stapanirii tariste, se mai leaga o alta istorie, nu mai putin spectaculoasa. Inchis pentru tentativa de a elibera doi camarazi condamnati la moarte, este deportat in Siberia, de unde reuseste sa fuga si, dupa o intreaga odisee, ajunge in 1890 la Londra, unde deschide un anticariat si aduna in secret bani pentru revolutionarii polonezi si rusi, carora le procura si acte false. Aici o intalneste pe Ethel Lilian Boole - fiica ilustrului matematician englez George Boole, parinte al logicii matematice si al algebrei booliene - pe care, in duminica de Pasti 1887, pe cand era inchis la Varsovia, o zarise prin geamul celulei cum se plimba, costumata in negru, pe langa zidurile citadelei. Anticariatul prospera, cu filiale la Paris, Florenta si Varsovia. In 1902 cei doi se casatoresc, in 1912 el descopera la colegiul iezuit din Frascati manuscrisul care-i va purta numele, iar in 1915 se stabileste definitiv la New York, unde tocmai deschisese un nou anticariat. Wilfrid se imbolnaveste in 1929 de pneumonie si moare in 1930, lasand manuscrisul mostenire lui Ethel - care-l urmase in America la inceputul anilor ?20, desi nu mai traiau impreuna - si secretarei acesteia, Anne M. Nill, partenera ei de viata.
Ethel Lilian Voynich este, printre altele, autoarea romanului Taunul, aparut in 1897 in SUA, dar ajuns la celebritate in Uniunea Sovietica (de altfel faimos si in Romania, pentru adolescentii anilor '50/'60), unde a atins tirajul fantastic de 2,5 milioane si, in 1955, a fost filmat, cu Oleg Strajenov in rolul principal si muzica de Dmitrii Sostacovici. Lui George Bernard Show - care frecventa cercul de revolutionari si socialisti prezidat de anarhistul rus Stepniak, mentorul lui Ethel, si in casa caruia puteau fi intalniti si Eleanor Marx, Friedrich Engels, William Morris, sau Oscar Wilde - i se datoreaza o adaptare pentru teatru, din 1898, a Taunului. Drept model pentru eroul romanului pare sa-i fi servit autoarei Sidney Reilly - agent dublu al Intelligent Service si prototipul de mai tarziu al lui James Bond - cu care ea ar fi avut o legatura amoroasa si impreuna cu care ar fi facut o calatorie in Italia. In mod paradoxal, la vremea cand a fost turnat filmul, Ethel Lilian Voynich, inca in viata, era practic necunoscuta in URSS si n-avea habar de succesul colosal al romanului ei. A murit la 96 de ani, in 1960, data dupa care Anne Nill a vandut buclucasul manuscris, pentru suma de 25.000 $, unui anticar convins ca-l va revinde cu profit. Negasind cumparatori, acesta l-a donat in cele din urma, in 1969, Universitatii Yale.
Munchen, 12 iulie 2007
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
