Cei care vor sa reformeze invatamantul universitar, in conformitate cu programul de la Bologna al Uniunii Europene, ar face mai bine sa vina la teatru. Aici ar urma sa vada piesa Galileo Galilei de Bertolt Brecht. E lunga, ce-i drept, dar li se va da voie sa plece dupa primul act, caci de acolo pot afla, practic, tot ceea ce ar trebui sa stie.
Savantul se scoala de dimineata, isi face toaleta si incepe un dialog pasionant cu baiatul care-l serveste, un tanar ager la minte. "Nu stii niciodata cine da si cine primeste", spunea Constantin Noica despre relatia dintre maestru si discipol. Invatandu-l pe baiat, Galilei progreseaza el insusi. Curand apare insa un elev "cu taxa", asa ca savantul trebuie sa-si intrerupa placerea, pentru a-si face datoria. Intr-una din anecdotele din ciclul Dl. Keuner, Brecht povesteste ca eroul ii spune unui cunoscut ca vrea sa rupa relatiile cu el. Motivul? "In prezenta dumitale, nu sunt in stare sa spun nimic inteligent." "Dar asta nu ma deranjeaza deloc", zice acela. a??Vezi, pe mine ma deranjeaza", raspunde Keuner.
Cu chiu-cu vai, lectia platita se incheie. Apoi Galilei primeste vizita rectorului universitatii din Venetia, caruia ii cere o marire de salariu. "Republica serenisima", spune rectorul, "lasa cercetarii intreaga libertate, dar o plateste, recunosc, prost." El ii sugereaza lui Galilei sa-si rotunjeasca veniturile dand mai multe lectii particulare, "meditatii" adica ("plata cu ora"). Acest ultim termen sugereaza asemanarea dintre profesor si prostituata, izbitoare, daca ne gandim ca ambii isi pun la dispozitia clientilor/elevilor, contra plata, trupul si energia, pentru un timp limitat. "Daca mereu ii invat pe altii, eu cand mai invat?", raspunde savantul. Pentru birocrati, instruirea este un proiect finit, in urma caruia rezulta un capital de valorificat. La ce sa mai inveti, de vreme ce stii destul ca sa-i inveti pe altii si sa castigi de pe urma lor? Pasiunea pentru cunoasterea gratuita n-are cum sa fie rasplatita. Adauga, insa, rectorul: daca, in locul unor studii teoretice, de neglijabila utilitate, ai face ceva folositor, un instrument de lucru, un obiect care sa serveasca la ceva? Galilei are o idee: aflase despre inventarea lunetei de catre un olandez obscur; nu va ezita sa-si insuseasca inventia, printr-un act socant de piraterie intelectuala, prezentand-o ca pe a sa proprie. Va primi, din partea universitatii, un bonus, caci instrumentul va fi util navigatorilor. Intr-alt fel, il va valorifica el insusi, si anume asa cum nimeni inaintea lui, nici chiar inventatorul veritabil al lunetei, nu s-a gandit: va indrepta luneta catre Luna, pentru a-i studia acesteia relieful.
Daca responsabilii cu reforma rezista si dupa primul act, vor vedea cum Galilei are de suferit din cauza ca-si depaseste competentele. Intervenind, ca intelectual, in dezbaterile teologice, in loc sa-si vada doar de bilele care aluneca pe planul inclinat, Galilei devine suspect. Puterea - atunci si acum - interzice savantului sa treaca dincolo de domeniul sau, ale carui granite au fost stabilite de catre altii. Pe vremuri i se spunea, in latina, cizmarului, sa nu treaca dincolo de pingele: Ne, sutor, ultra crepidam. Astazi i se spune, in europeneste, savantului: specialistule, limiteaza-te la domeniul tau.
Nu numai limitarea este impusa, ci si depersonalizarea: se doreste ca un curs tinut de profesorul X, la Toulouse, sa fie perfect echivalent cu altul, tinut de Y, la Torino, respectiv cu un al treilea, tinut de Z, la Targoviste. Or nici o relatie nu este mai speciala, mai nerepetabila decat aceea dintre maestru si discipol. Universitatile europene, in loc sa fie stimulate sa-si afirme identitatile si sa-si cultive diversitatile, cum se intampla in Statele Unite, sunt silite sa devina firme impersonale de prestari de servicii intelectuale.
In aparenta, Brecht a fost un populist; in realitate, era un elitist. Putin ii pasa de public, spectatorul sau ideal fiind unul singur: Karl Marx. Profesorul cu har are, si el, elevul ideal: acela care-l contrazice, il infrunta si-l provoaca. Studentul nomad intre universitati standardizate va fi doar auditor, niciodata interlocutor. Sala de curs este o sala de teatru in care ceva magic trebuie sa se intample. In forma propusa de europeni, prelegerea este o stand-up comedy, iar cursul, doar un sitcom.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
