"Prima pravalie din cale are firma... La Dorobantul Roman si e a lui Herman Binder, fost negustor in Bucuresti."
Se intampla in 1909 la Alexandria si Rosetti tocmai coborase de pe vapor cand a retinut aceasta remarca, notand in continuare: "E de observat ca ori unde s-o duce si-o deschide o negustorie un evreu, pune o firma nationala. La New-York, se numara cu zecile firme - la Briciul lui Cuza, Castelul Peles, Orasul Bucuresti etc... Alexandria si Cairo poseda o intreaga colonie de evrei refugiati din Romania".
In Alexandria, vizitatorul nostru a fost mai intai primit si ajutat de un anume domn Valeanu, care era atunci reprezentantul Serviciului Maritim Roman.
De remarcat ca sediul acestuia se afla in acelasi palat (termenul folosit de Rosetti, care ne asigura ca nu a gresit) cu marele serviciu maritim Norddeutscher Lloyd, Valeanu fiind atunci si directorul pentru Alexandria al Casei "Muller & Comp".
In acei ani, interesul turistilor pentru antichitatile orasului era inca scazut, in profitul afacerilor, al Bursei in principal si al "mersului bumbacului", cum scria autorul preluand expresia curenta a momentului.
Ca si acum, dar cu deosebirile tehnice de rigoare, calea cea mai folosita intre Alexandria si Cairo era cea feroviara, una dintre primele construite in Orient. Un aspect care l-a socat atunci pe Rosetti de-a lungul drumului este vizibil si astazi la casele satesti si chiar in multe cartiere urbane: "Curtile se fac deasupra caselor, ca sa se castige loc."
De aici, mai mult de o treime din Notele de calatorie se ocupa de vizitarea orasului Cairo si a monumentelor celebre care il inconjoara. Pentru aceste destinatii, Rosetti a trebuit sa-si tocmeasca un "dragoman", cum inca se numea pe atunci un translator in mai tot spatiul circummediteranean. "Pe dragomanul meu il cheama Ignatz Iacob, evreu din Romania, si sistemul intrebuintat ca sa dea de urma romanilor sositi la Cairo e cel mai practic si mai simplu: un prieten de al lui, din Alexandria, coboara in port la sosirea vaporului din Constanta, intra in vorba cu calatorii si telegrafiaza tovarasului din Cairo unde descind compatriotii."
Si astazi se mai vad la Cairo, in partile mai vechi ale orasului, casele specifice pe care le admira Rosetti in prima sa plimbare cu trasura, condus de Ignatz: case "pline de balcoane sculptate in lemn, celebrele 'musarabiuri' cari fac originalitatea orasului intr-atat, ca sunt reproduse in toate expozitiile internationale. Nicaieri nu te impresioneaza mai mult misterul Orientului ca sub ferestrele acestea sculptate in chiparos, dindaratul carora se ascund haremurile arabilor." Mult din peisajul urban si uman de atunci s-a pierdut astazi, la aproape un secol de viata si schimbari. Totusi, case din acelea inca mai exista, unele transformate in muzeu, exista si tocmeala pentru pret in bazar, tratatia cu ceai sau cafea in pravaliile traditionale si, in unele locuri, in oras sau mai departe, pe Nil in sus, vorba si fapta "bacsis". Dragomanul s-a suparat pe clientul sau cand acesta a cedat ignorand vorba lui, "Mafis!", adica "Nu!", si i-a aratat apelul tiparit al lordului Cromer si al ministrilor plenipotentiari ai puterilor, prin care turistii erau rugati, "in interesul moralei, sa nu mai dea de pomana cui nu merita."
Era in 1908 de Craciun cand Ignatz i-a inlesnit clientului sau, mai curand dintr-o intamplare norocoasa, spectacolul trecerii convoiului de ofiteri calare insotind trasura Khedivului, adica a viceregelui de atunci al Egiptului, pe nume Abbas Hilmi. In acel moment, toti slujitorii din hotelul unde se afla Rosetti si trecatorii de pe strada s-au oprit facand plecaciune adanca, iar viceregele le-a multumit surazand. "Khedivul Egiptului e un blond inca tanar, cu infatisare barbateasca. Si-a facut educatia la Teresianum din Viena, si e un modern in tot intelesul cuvantului..." Iar autorul explica mai departe cu oarece mirare situatia politica a acestuia si a Egiptului. Atunci, tara se afla sub suzeranitatea Inaltei Porti, careia ii platea tribut, in timp ce monarhul era supus al Marii Britanii, care controla strict activitatea tarii prin consilierul sau general si prin directorii din ministere. Asa ca, potrivit explicatiei lui Rosetti, Khedivul neavand prea multe griji, se ocupa mai mult de agricultura, unde avea reusite interesante. Cu educatia primita, el incerca sa fie mai european decat predecesorul sau la tron, Ismail. Asa ca, oficial, avea doar o sotie, chiar daca gurile rele vorbeau despre o aventura de-a lui chiar pe vasul romanesc Principesa Maria, "cu o 'Khe-divina', cum o botezasera marinarii", potrivit informatiei relatate de acelasi Rosetti. Cat despre Ismail, primul vicerege al Egiptului, care avusese un harem format din patru femei legitime si 250 de cadane, Rosetti aminteste ca era foarte cheltuitor. Prilejul cel mai de rasunet a fost oferit, desigur, de inaugurarea Canalului de Suez.
Lucrare condusa de Ferdinand de Lesseps, Canalul de Suez a fost inaugurat in anul 1869. Ismail a platit atunci (din banii statului, precizeaza Rosetti) serbari grandioase la Cairo, o suma uriasa fiindu-i oferita lui Giuseppe Verdi pentru premiera operei "Aida", care a inaugurat si cladirea Operei din Capitala. Alte milioane au fost "trebuincioase primirei oaspetilor, printre cari se numarau imparateasa Eugenia a Frantei", sotia atat de influenta a lui Napoleon al III-lea, "si imparatul Franz Ioseph".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
