Odinioara, cand voiam sa exprimam, amar, conditia noastra cenusie, de oameni banali si resemnati, apelam la un panseu absurd si comic, atribuit unui filosof bulgar: "Omu-i ca tamplarul - traieste ce traieste, dupa care moare!". Cei mai multi dintre noi chiar asta facem - traim ce traim dupa care murim. Nu-i nici o mare drama si nici o zguduire existentiala. Este ceva lipsit de interes pentru cei din jurul nostru si de neobservat pentru cei care cauta subiecte. Nu este vorba de acel "om fara insusiri" al lui Robert Musil, ci de o majoritate ("muta", "tacuta", dupa cum este numita in cercetarile sociologice) care nu se exprima decat numeric, dar fara de care lumea nu ar putea exista.
Pe nimeni nu intereseaza, nimeni nu baga in seama si nimeni nu menajeaza sensibilitatile acestei majoritati. In numele ei doar se vorbeste si ea devine relevanta doar cand apelam la ea ca principiu cantitativ spre a o transforma in calitate. Majoritatea asta e foarte buna cand se numara voturile, iar cei care castiga alegerile o gratuleaza cu apelative care de care mai dragute, cum ar fi "partea responsabila", "oamenii de bine" si, suprema apreciere, "poporul roman". Acest "popor" este alcatuit din oameni normali. Din acest punct, "poporul" - ca oameni normali - devine tot ce e mai odios pe lumea asta: este odios pentru ca vrea sa-si pastreze normalitatea sexuala, normalitatea religioasa etc. Din acest moment el are prejudecati, este obtuz, nu pricepe nimic, nu are spirit liber, nu este modern, adica tolerant.
Cum se exprima aceasta intoleranta de multe ori nici cei care acuza nu stiu prea bine sa spuna. Cel mai adesea, eu vad ca abaterile de la normalitate sunt cele intolerante cu normalitatea.
Iata un caz: nu stiu ce asociatie cere, de fapt impune, someaza radioul public sa nu mai difuzeze rugaciunea "Tatal Nostru" la inceputul si la sfarsitul programului sau national. Argumentul: este o sfidare la adresa celor care nu sunt de religie crestin-ortodoxa. Asadar, aici, principiul democratic al majoritatii nu mai are relevanta. Ce conteaza ca platitorii de taxe si de abonamente radio sunt in proportie covarsitoare crestini ortodocsi? Cei mai multi trebuie sa urmeze regulile celor putini! Un amarat, plecat cu pluta, in opinia mea, din Buzau a pus ochii pe icoanele din scoli. Icoanele alea sunt crestin-ortodoxe, majoritatea copiilor sunt crestini ortodocsi si poate cate unul-doi intr-o clasa sunt de o alta religie. Solutia ar fi, nu-i asa, ca majoritatea sa renunte la simbolul credintei sale in favoarea simbolurilor religioase ale celor putini! Are dreptul o majoritate sa-si cultive, mentina, pastreze credintele, valorile? Nu, spun minoritarii, pentru ca asta reprezinta o ofensa la adresa lor. Asadar, cei putini cu orientari sexuale nemajoritare isi pot afisa in parade, demonstratii de strada apetentele. Nu intotdeauna intr-un mod neprovocator, nesfidator, ba dimpotriva, as zice. Violentand coloristic, sonor, comportamental majoritatea. Pentru ca mai crezi inca in familia alcatuita din barbat si femeie, cu unul dintre nobilele si traditionalele ei valori - nasterea si cresterea pruncilor -, esti pe loc etichetat drept plin de prejudecati, retrograd, neeuropean, tampit de-a dreptul. Toleranta inseamna sa dai celuilalt dreptul de a fi diferit de tine. Dar ea trebuie sa functioneze - pentru a fi cu adevarat aplicata in spiritul principiului - biunivoc. Am dreptul sa-mi apar normalitatea in masura in care accept ca exista si oameni diferiti de mine, iar acesti oameni diferiti de mine trebuie sa accepte ca si eu sunt diferit de ei fara a include aici o atitudine de superioritate, de axiologizare, de cereri de discriminari de tip pozitiv: vrem mai multe drepturi pentru ca suntem mai putini si diferiti de voi. Majoritatea "muta" este toleranta si prin forta pe care o resimte in spatele ei. Ea nu reactioneaza decat atunci cand este violentata, agresata in credinta si valorile sale. Nu cred ca este un afront adresat unei minoritati construirea unei biserici ortodoxe impunatoare. Si totusi tot felul de asociatii, fundatii sau uniuni au sarit imediat in sus, acuzand, presand, amenintand cand intr-o localitate enoriasii ortodocsi, prin daniile lor, au vrut sa ridice un astfel de lacas. Cred ca o drama mocnita, nebagata de nimeni in seama, se consuma zilnic, sub ochii fiecaruia dintre noi: drama de a fi normal. Exista aproape o lupta eroica de a pastra normalitatea lumii. Si tocmai cei care o duc sunt blamati, dispretuiti, marginalizati. A munci cu onestitate, a pastra randuielile lumii tale, a te ghida dupa legile bunului-simt par a fi azi demne de tot dispretul.
Am insa un dram de speranta: dupa cum merge lumea, in curand normalitatea va fi minoritara. Abia atunci va veni Soarele si pe ulita ei. Va fi protejata, cultivata, aparata. Cu totii se vor purta cu ea cu manusi de catifea, din teama de a nu fi blamati ca nu stiu sa se poarte cu o minoritate. Putinii barbati care vor iubi femeile vor fi considerati europeni, spirite libere, democratice, fara prejudecati si fara false pudori. Cele cateva femei care vor iubi barbatii si vor vrea sa se casatoreasca si pentru a naste copii vor aparea pe primele pagini ale tuturor tabloidelor de mare succes din lumea asta. Un paradis al normalitatii va fi lumea atunci cand ea va fi minoritara.
Pana atunci insa, normalitatea pare a fi condamnata la tacere, la mutenie. Sa nu te puna dracul sa ai o opinie in favoarea ei, sa nu care cumva sa te comporti normal, ca esti repede scos din normalitate: esti un animal ciudat, dintr-o epoca preistorica!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
