John Kampfner – Bogaţii. O istorie de 2.000 de ani. De la sclavie la superiahturi. Editura Baroque Books & Arts, colecţia savoir-vivre. Traducere: Elena Ciocoiu. Ilustraţia copertei: Gheorghe Fikl, „White Cadillac, Peacock and Gold Curtain“ – în colecţia privată a HRH Charles Prince of Wales
Cu ce sunt mai buni decât noi? Sunt mai deştepţi, mai abili sau pur şi simplu mai norocoşi? Să fie actuala generaţie de bogaţi diferită de cele din trecut? Trebuie să recunoaştem că suntem obsedaţi de ei, îi invidiem şi îi detestăm în egală măsură, le citim cu aviditate indiscreţiile amoroase din presă şi studiem listele cu averile lor incomensurabile, pe care le spulberă peste noapte.
Între ascensiune şi decădere, între iubire şi disperare, din sala tronului până pe punţile celor mai luxoase iahturi.
Două mii de ani de opulenţă şi un carusel al săracilor bogaţi se găsesc în această carte: Marcus Licinius Crassus, Alain le Roux, Mansa Musa, Cosimo de’ Medici, Francisco Pizarro, Ludovic al XIV-lea şi Akhenaton, Jan Pieterszoon şi Robert Clive, Familia Krupp, Andrew Carnegie, Mobutu Sese Seko, Boris Berezovski, Mihail Hodorkovski, Roman Abramovici, Vladimir Gusinski, Vladimir Putin, Mark Zuckerberg, Larry Page, Serghei Brin, Steve Jobs, Bill Gates, Carlos Slim, Warren Buffett, Pierre Omidyar, Jimmy Cayne, Dick Fuld, Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, George Soros.
Cum se îmbogăţesc oamenii? Prin mijloace cinstite şi mârşave, prin spirit întreprinzător, prin spoliere şi prin moştenire. Creează pieţe şi le manipulează. Înfrâng concurenţa sau o elimină. Câştigă sau cumpără influenţă printre liderii politici şi elitele culturale şi sociale. De mai mult de un secol încoace, în politica americană nu se ascunde această legătură; de fapt, ea este celebrată. Cu cât e mai extravagantă reuniunea de strângere de fonduri, cu atât mai obligaţi se simt politicienii să asiste.
Cei 1 sau 0,1% din vârf sunt cu adevărat globalizaţi. Ei pot veni şi vin cu adevărat din toată lumea, dar ajung în aceleaşi locuri. Se întâlnesc în puncte bine ştiute. Poposesc la Londra, la Singapore şi la Zürich, graţie filozofiei neiscoditoare, de genul „nu punem întrebări“, a guvernelor şi băncilor de acolo, graţie indulgenţei lor în privinţa impozitelor. Cumpără proprietăţi la Paris şi New York şi acostează cu iahturile pe ţărmul dintre Saint-Tropez şi Portofino. Îşi confirmă reciproc stilul de viaţă şi valorile; vorbesc aceeaşi limbă.
„Vile şi castele în stil francez, gotic, italian, baroc şi oriental erau înşirate pe ambele părţi ale Fifth Avenue, în vreme ce case acoperite cu şindrilă, ca nişte piese de puzzle de dimensiuni uriaşe, dominau zona Newport. Unul îşi dorea un pat din stejar şi din abanos sculptat, încrustat cu aur, de 200.000 de dolari. Altul îşi decora pereţii cu email şi cu aur în valoare de 65.000 de dolari. Şi aproape fără excepţie prădau comorile de artă ale Europei, goleau castele medievale de sculpturi şi de tapiserii, smulgeau scări şi plafoane întregi de acolo de unde stătuseră secole întregi plasându-le în contextul unei epoci artificiale ca să simuleze grandoarea feudală.“
Aşa scria Matthew Josephson în cartea lui din 1934, intitulată cât se poate de nimerit Baronii briganzi. Autorul, asemenea altora de dinainte şi de după el, era în acelaşi timp captivat şi îngrozit de etalarea averii. Ne vorbeşte insistent despre corupţia politică, concentrarea bogăţiei, prostul-gust şi frământările maselor. Dar lucrarea lui este semnificativă pentru perioada de stagnare care a precedat New Deal deoarece a demonstrat limpede că baronii briganzi îşi obţinuseră bogăţiile nemeritat, iar imaginea construită de ei despre sine era doar o iluzie.
China şi Rusia contemporane prezintă aceleaşi condiţii perfecte de a strânge rapid sume enorme existente şi în timpul Republicii romane, în Italia renascentistă şi în Statele Unite după Războiul Civil. Cu cât e mai mare riscul, cu atât mai mare e şi premiul: absenţa unei societăţi civile transparente a favorizat un anume gen de afacerişti, perfect capabili de supravieţuire şi de abordarea flexibilă a eticii.
La fel se poate afirma şi despre occidentalii care au încheiat afaceri cu ei şi le-au făcut servicii. Omenirea dă în continuare din coate, s-a schimbat doar sensul.
Dacă din Evul Mediu târziu şi până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial europenii s-au năpustit în noile teritorii ca să le extragă şi să le exploateze bogăţia, acum politicienii din ţările cândva bogate au ajuns în postura de a veni cu basca în mână. Imaginea unui prim-ministru britanic şi a altor lideri ploconindu-se la Moscova şi la Beijing – implorând să se facă investiţii la ei în ţară, în condiţiile stabilite de gazde – devine tot mai familiară. Schimbarea e legată nu doar de geografie şi de raporturi de putere. Ea marchează revenirea unui mod autoritar de a face afaceri, cu dinţii şi cu ghearele.
Mai presus de toate, o achiziţie l-a propulsat pe Roman Abramovici pe scena globală: Chelsea Football Club. Nicio achiziţie nu se mai bucurase de asemenea publicitate până atunci, şi se pare că nici după aceea. Abramovici era o întruchipare a omului realizat prin forţe proprii: a început ca vânzător ambulant la sfârşitul anilor 1980, vânzând orice, de la raţe de cauciuc şi păpuşi la anvelope reşapate. Prietenia cu Berezovski, întâlnit în 1992, i-a deschis drumul pe scena cea mare. Trei ani mai târziu, cei doi au cumpărat pachetul de acţiuni de control al firmei petroliere Sibneft în cadrul planului de „împrumuturi contra cotă-parte“ din timpul lui Elţin.
Puţini dintre superbogaţii zilelor noastre se bucură de o faimă atât de proastă ca bancherii. De la crahul economic din 2008, aceşti stăpâni ai universului au fost aproape unanim făcuţi responsabili de aducerea economiei occidentale în pragul dezastrului. Alţii sunt poate mai de prost-gust (şeicii), mai bogaţi (geeks) şi mai dubioşi (oligarhii), însă doar bancherii au devenit sinonimi cu tot mai acuta inegalitate şi injustiţie. Să fie statutul lor de ţapi ispăşitori rezultatul hotărârilor luate de ei, al trăsăturilor de caracter – sau al ghinionului?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
