Ziarul de Duminică

Două cursuri de referinţă/ de Stelian Ţurlea

Două cursuri de referinţă/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

09.12.2011, 00:04 52

Andre Scrima

Funcţia critică a credinţei

Editura Humanitas

Încă un volum din seria de autor Andre Scrima. Prefaţă, traducere din franceză, note şi îngrijirea volumului de Anca Manolescu. Volumul cuprinde două cursuri ţinute la facultatea de Ştiinţe Religioase a Universităţii Catolice Saint-Joseph din Beirut, în anii 1977 şi în 1980. Primul - "Conştiinţa credinţei exercită ea o funcţie critică faţă de «ordinea lumii»?", iar al doilea - "Ideologie şi utopie".

"Distincţia şi articularea între credinţă şi religie - ţine să sublinieze prefaţatoarea -, raporturile lor specifice cu ordinea istoriei, cu proiectul omului modern: iată subiectele unei investigaţii conduse cu pătrundere spirituală şi rafinament intelectual. Laicitatea face şi ea parte din planul divin. În ea, credinţa vie are de descifrat semne şi responsabilităţi, are de întruchipat un vector eliberator, critic faţă de orice închidere, fie că ţine de proiecte şi ideologii seculare sau de instalările religiei în veac. «Conştiinţa credinţei», spune Andre Scrima, «îşi adresează critica atât lumii, cât şi instituţiei religioase (...) cu dorinţa de a le asuma pe amândouă într-o luciditate mereu vie, de a le îndemna la o depăşire şi de a le oferi, în cele din urmă, un fel de profeţie a sensului: anume că lumea are un sens, că, în pofida a toate, lumea este încă în stare să primească acest sens, această iubire, să facă faţă scopului ei ultim»".

Andre Scrima (1925-2000) urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1943-1948), apoi descoperă grupul de reflecţie spirituală Rugul Aprins de pe lângă mânăstirea Antim, iar în 1949 se înscrie la Teologie. În 1956 primeşte o bursă la Institutul Ecumenic din Geneva şi începe un lung periplu: Franţa, Muntele Athos, India, Orientul Apropiat. În 1991 se întoarce în România şi se alătură Colegiului Noua Europă şi Grupului de studiu al secolului al XVII-lea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO