Democratia, au spus-o multi altii, referindu-se desigur la varianta ei contemporana, nu-i o forma de organizare a societatii tocmai ideala, dar este oricum cea mai buna din cate au fost experimentate pana acum. Aceasta constatare de ordin general, cu care nu vad de ce n-am putea fi de acord, nu trebuie nici sa ne impinga la desperare, dar nici sa ne incante in asemenea masura, incat sa renuntam a ne mai exprima nemultumirea atunci cand realitatea se abate in mod evident de la rigorile proclamate ale ordinii sociale, fie ele chiar imperfecte, sa abdicam cu alte cuvinte de la obligatia civica elementara de a contribui, dupa puteri, la infaptuirea unei lumi mai bune, sau macar de a ne opune deteriorarii ei.
Unul dintre principiile fundamentale ale ordinii democratice este garantarea egalitatii de sanse a tuturor cetatenilor, indiferent de rasa, etnie, religie, sex, obarsie sociala, convingeri politice, a dreptului fiecaruia la o dezvoltare nestingherita a personalitatii, prin accesul nelimitat si in conditii egale la instructie si cultura, la deplina afirmare profesionala. Sunt desfiintate astfel, principial, in virtutea legii fundamentale, discriminarile de orice natura, care au nedreptatit de-a lungul istoriei categorii intregi de indivizi, minoritati oprimate dar si paturi mai largi, adeseori chiar majoritatea. Dupa cum se stie, insa, de la teorie la practica e cale lunga, caci legile, oricat ar fi ele de bune, nu actioneaza de la sine.
Ca abolirea unor inechitati istorice n-are cum starni entuziasmul privilegiatilor de odinioara si ca multi dintre acestia se straduiesc in fel si chip sa-si pastreze macar unele avantaje, este desigur de inteles. Numai ca, in mod paradoxal, practicarea reala a sanselor egale pentru toti este impiedicata nu de putine ori tocmai de catre unii dintre cei care, in trecut, se aflau printre napastuitii discriminarilor de tot soiul. Nu-i un secret pentru nimeni ca scutul eficace al solidaritatii, cu al carui sprijin oamenii se aparau de milenii impotriva vitregiilor naturii, a fost preluat cu succes si de catre cei oprimati, in stradania lor seculara de a-si ocroti interese legitime. Lozinca lansata de Marx, "Proletari din toate tarile, uniti-va!", este expresia uneia dintre cele mai virulente variante ale acestei atitudini, varianta care, din pacate, in locul promisului "viitor de aur al omenirii", a generat o monstruoasa dictatura - chipurile, a proletariatului.
Solidarizarea celor prigoniti, reactie fireasca si legitima, a luat in alte cazuri forma unor veritabile retele de sprijinire reciproca: cazul primilor crestini este pilduitor in acest sens. Cimentarea sentimentului tonic de apartenenta s-a insotit pe alocuri, ca reactie la umilintele indurate, cu o mandra exacerbare a particularitatilor, declarate nu intamplator drept semne de distinctie, ba chiar de superioritate. S-a mers insa uneori si mai departe, coeziunea de grup a fost prefacuta din scut in arma, dand nastere la societati secrete, clanuri, fratii, la adevarate corporatii cu caracter mafiot. Infloritoarea economie paralela din fosta Uniune Sovietica s-a constituit exact pe acest calapod, infiltrand cu metastazele ei intregul aparat al puterii, incat mafiotizarea uriasei tari dupa prabusirea regimului comunist nu mai mira astazi pe nimeni.
Dar nici democratiile occidentale n-au fost cu totul scutite de asemenea fenomene. Nu ma refer aici numai la mafiile propriu-zise, a caror proliferare e combatuta cu mai mult sau mai putin succes de catre justitie. Am in vedere mai ales incercarile, de multe ori extrem de eficiente, ale unor grupuri de interese, provenite din randurile unor minoritati candva supuse discriminarii, care se folosesc cu multa abilitate de logistica exclusivista a unor filiere solidare, socotind ca, drept despagubire pentru persecutiile si privatiunile indurate de generatii trecute, li se cuvine sa fie... "mai egali" decat altii, si practicand (cu binecuvantarea unor reglementari stranii, impuse prin sarg lobby-ist, dar de cele mai multe ori dincolo de orice cadru legal) o discriminare intoarsa pe dos ("discriminare pozitiva"). Constati astfel, cu consternare, cum, operandu-se cu doua masuri diferite, ceea ce unora li se reproseaza (si pe buna dreptate) drept nepotism, favoritism, protectie, trafic de influenta, pentru altii ajunge un motiv de lauda, teoretizat chiar, ca pricepere in cultivarea a ceea ce se cheama mai nou "networks". Asemenea practici, tacite sau fatise (satisfactia pentru venitul apei la moara este afisata nu o data chiar cu cinism), prin care unele minoritati prospera pe seama lezarii drepturilor constitutionale ale covarsitoarei majoritati, nu au nimic comun nici cu spiritul democratic, nici cu cel justitiar - caci inechitatea nu poate fi compensata printr-o noua inechitate - ci ilustreaza, in ultima analiza, doar perenitatea unor naravuri omenesti.
Munchen, februarie 2006
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
