Ori de cate ori se intampla sa vii in contact cu CV-ul unui artist despre care nu ai mai auzit, pe masura ce acesta e mai plin de titluri, cu atat esti mai tentat sa te intrebi "Oare chiar asa sa fie ?".
Curiozitatea se impleteste in astfel de cazuri cu neincrederea pe care melomanul roman, indiferent de genul muzical pentru care "compatimeste", a capatat-o cu ocazia mai multor experiente nefericite, in care stralucirea afisului nu s-a regasit in valoarea continutului actului artistic.
Din fericire insa, ce-i drept cu o oarecare timiditate, anumite institutii incearca si reusesc sa-si onoreze ambitia de promotori ai valorii autentice. Chiar daca intr-o postura oarecum bizara, data de menirea de a promova arta si cultura romana in strainatate si mai putin de a prezenta valori artistice internationale in Romania, Institutul Cultural Roman propune din nou - dupa cvartetul Belcea - o intalnire muzicala cu adevarat interesanta si de un inalt nivel artistic.
Astfel, in baza unei chimii aleatoare ce tine de farmecul imprevizibil al publicului romanesc, cuplul cameral format din violoncelista Natalie Clein si pianista Katya Apekisheva, doua exceptionale artiste de care nu a auzit altminteri nimeni in afara de cei ce urmaresc cu impatimire postul de televiziune Mezzo, a reusit sa faca sala plina la Ateneul Roman intr-o zi de luni. O zi de luni in care inghesuielii exasperante si parca fara de speranta de afara i-au fost opuse trei opus-uri din repertoriul romantic si postromantic dedicate violoncelului. O intalnire cu doua interprete de mileniu trei ale scolii interpretative internationale, ambele, in ciuda tineretii, posesoare ale unui CV artistic impresionant. Impreuna au oferit versiuni greu de uitat celor Cinci piese in stil popular op.102 de Schumann, vestitei Sonate in re minor op. 40 de Sostakovici si monumentalei Sonate in sol minor op.19 de Rachmaninov.
Tusa de mare elasticitate si eleganta a Katyei Apekisheva, posesoare a unui subtil rafinament dinamic, fara sa exceleze in nuante mari, a tesut un vesmant armonic plin de sensibilitate pentru temperamentul muzical atat de personal al lui Natalie Clein. Aceasta din urma, discipol al uriasului Heinrich Schiff - care va concerta se pare in cadrul acestei stagiuni la Ateneu -, este o figura artistica in care lumina unei energii pozitive molipsitoare se completeaza fericit cu o captivanta maniera de a povesti textul muzical. Fara a fi ultimativa sau inscrisa intr-o estetica a fortei, cu care multi interpreti tineri impresioneaza auditoriul prin perfectiunea uluitoare cu care rezolva cele mai mari dificultati ale textului muzical, Natalie Clein invaluie un travaliu instrumental de inalta performanta in datele unei feminitati ce penduleaza intre ingenuu si pasional.
Pusa in situatia de a intra in haina unui cameleonic rol de compozitie dictat de caracterul diferit al lucrarilor, violoncelista britanica a ales o cale de mijloc, fie ca a fost vorba despre Schumann, Sostakovici sau Rachmaninov. Ea a subscris astfel textul muzical, intr-o maniera suparatoare poate doar pentru cei mai inversunati puristi, unui romantism de o factura personala, concesiv fata de rigorile impuse de stilul lucrarii, dar in acelasi timp recognoscibil in toate piesele interpretate. Alaturi de aceasta tusa personala, rubato-ul frazei sale vine sa contureze si mai bine marca artistica Natalie Clein. O marca ce trece dincolo de titlurile stralucitoare ale CV-ului, definind un artist care are cu adevarat ceva de spus pe viitor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
