- Ai realizat pictoriale pentru Vogue, Armani, Cesare Paciotti. Cum este să te bucuri de un succes mare în străinătate, iar în România să nu ai parte de acelaşi lucru?
- Nu este chiar aşa. Eu, de exemplu, în România nu m-am concentrat foarte mult pe ce fac eu, locuiesc de cinci ani la New York şi de fiecare dată când vin în ţară am timpul foarte limitat şi încerc să mă văd cu părinţii mei, cu prietenii. Atunci nu mai îmi rămâne timp de muncă. Vin să mă relaxez (râde).
- Să înţeleg că nu a fost o dorinţă de a ta să te afirmi pe piaţa din România?
- Exact. Nu m-a interesat în mod special. Nici nu m-am dus eu să bat la uşi.
- Nici nu ai fost chemată?
- Am fost, dar întotdeauna am fost în afara ţării şi sunt anumite costuri pe care, deocamdată, nu toată lumea şi le permite.
- Ce calităţi trebuie să aibă un model sau care sunt cele care contează pentru ca un model să ajungă pe coperta unei reviste?
- Nu ştiu dacă este ceva calculat. Trebuie să fii în locul potrivit, la momentul potrivit şi probabil să ştii de ce eşti acolo (râde). Sunt şi fete care se pierd pe drum şi care nu ajung unde ar trebui să ajungă. Dacă eşti serios.
- Cum a fost prima experienţă când ai apărut pe coperta unei reviste?
- Sincer, de obicei, în afară se fac copertele cu foarte mult timp înainte şi noi (modelele, n.r.) nu ştim neapărat că o să fim pe copertă. Ştii, în mare, că o să faci poză, o să fie cover tries, aşa se numeşte, e surpriză. Prima dată când am văzut prima copertă a fost o senzaţie foarte ciudată că sunt eu pe copertă, dar, în acelaşi timp, nu sunt eu. E foarte ciudat. M-am bucurat tare, îţi dai seama, când am văzut coperta. Şi părinţii mei la fel. A fost extraordinar.
- Cât de greu ai acces în lumea modei? Şi apoi, cât de greu este să rămâi în industrie?
- Sunt foarte multe fete şi există o competiţie foarte mare. Trebuie, în primul rând, să ajungi la o agenţie bună şi serioasă şi pe astea le poţi număra pe degete. Odată ce ai ajuns la agenţia respectivă, e o bătaie, pentru că trebuie să aibă cineva grijă de tine, acel cineva trebuie să creadă în tine, să te împingă un pic de la spate. Nu e de ajuns să te prezinţi la cineva şi să spui „Bună. Eu sunt Iulia” şi ei vor spune „Wow. E Iulia. Copertă direct”. Trebuie să ai ceva.
- Şi cum reuşeşti să rămâi în meseria asta?
- Trebuie să fii un om serios. E totuşi o meserie şi am observat că nu toată lumea înţelege asta. E greu. Psihic, fizic. Ştiu că sună cumva ciudat, că nu este mare lucru să stai în 40 de grade vara, îmbrăcată cu haine de lână. Te solicită. Dacă eşti profesionist, taci din gură şi mergi mai departe (râde).
- Care a fost cel mai greu shooting pe care l-ai avut?
- Vai. A fost Italia, la început. Şi acum ţin minte şi nu o să pot să uit niciodată shootingul respectiv. Era foarte, foarte, foarte frig afară. Ţin minte că fotograful îşi cerea geci peste geci, avea două geci pe el, iar eu eram într-o rochiţă prin care se vedea tot, pentru că bineînţeles nu se putea altcumva, şi stăteam pe o ciupercuţă imensă. Şi eu stăteam pe ciupercuţă. Frig afară de îngheţau pietrele, eu într-o rochiţă. Şi am stat şi nu am zis nimic foarte mult timp şi am răcit în ultimul hal. Ăla pot să spun că a fost cel mai greu. Eram la început şi nu ştiam că poţi să spui ceva. Şi eu nu am spus. Am zis că aşa trebuie să fie. Nu este adevărat. Poţi să spui într-un mod plăcut „Oameni buni, nu pot să stau dezbrăcată pe ciupercuţă la minus nu ştiu câte grade că o răcesc”. Am răcit. Înveţi.
- Şi cel mai frumos?
- Nu ştiu. Au fost foarte multe. Nici nu ştiu dacă aş putea să aleg. Foarte multe şi asta datorită oamenilor cu care am lucrat. Am lucrat cu oameni frumoşi, nu fizic neapărat, dar oameni extraordinari. Au fost experienţe extraordinare.
- Acum joci în primul tău film...
- Al doilea (râde).
- Povesteşte-mi despre prima experienţă.
- Ar fi corect să spun primul meu film, pentru că este primul meu rol mai consistent şi mult mai important. Primul film a fost de la Universal, a venit în România şi au făcut casting şi eu am luat castingul, pentru... nici măcar nu aveam nume. Eram „young woman” (femeie tânără, n.r.), la începutul filmului. Mi-a plăcut atât de mult energia şi tot ce se întâmplă, mi-a plăcut foarte mult. Şi atunci când s-a ivit ocazia să fiu în România şi să fie şi castingul pentru „Kyra Kyralina” am zis că merg.
- Cum a fost la castingul pentru „Kyra Kyralina”?
- Stresant. Foarte stresant, pentru că atunci când dau castinguri în limba engleză mie mi-a fost foarte uşor. Sunt obişnuită cu asta, de foarte mult timp fac modelling, mă duc la castinguri, îmi e uşor să interacţionez în limba engleză. Când trebuie să interacţionez în limba română, am avut foarte mari emoţii. A trebuit să merg la foarte multe castinguri pentru filmul acesta, nu am ştiut până în ultimul moment că am luat filmul, am fost extraordinar de stresată, mi-am dorit foarte mult să joc în film şi, când am aflat că o să joc, am luat-o razna. Dacă nu o să fiu în stare să duc personajul unde trebuie.
- Care e diferenţa între felul în care tu te pregăteşti pentru un shooting şi felul în care te-ai pregătit pentru filmări?
- Este o diferenţă foarte mare. Pentru un shooting habar nu ai ce faci până în ziua shooting-ului, în linii mari, în ziua shooting-ului îţi explică lumea. „Uite, astea sunt hainele, noi am vrea ca atmosfera să fie într-un fel” şi te pliezi după ce zic ei. La film, pe de altă parte, trebuie să faci un pic de research (cercetare, n.r.), să cauţi, să descoperi despre ce e vorba, dacă scenariul este bazat pe o carte, dacă ai citit cartea respectivă.
- Chiar, ai citit cartea lui Panait Istrati?
- Am citit, a trebuit să citesc. Am citit-o de vreo două ori. Am fost stresată maxim cu cartea. Mi-a plăcut foarte mult şi ca urmare am luat rolul.
- Cum a fost pe platou, să primeşti indicaţii de la Dan Piţa, un nume important al cinematografiei româneşti?
- Îţi dai seama că fiind primul rol mai consistent şi rol în care apar mai mult şi am şi un nume, extraordinar. Jos pălăria pentru domnul Dan Piţa. Vă iubesc. Nu am cuvinte. M-a uimit. Plus că toată echipa a fost extraordinară, m-au ajutat foarte mult. Eu neavând studii de actorie, pentru că au fost ei acolo a fost cea mai frumoasă experienţă.
- Spuneai că nu ai studii de actorie. Cariera de model este oarecum scurtă. Te gândeşti să mergi spre cinematografie, să urmezi cursuri de actorie?
- Mi-ar plăcea, sincer. Trebuie neapărat. Cursurile, odată ce mă întorc la New York, o să mă apuc. Mai nou, se schimbă trendul ăsta cu modelul are o durată mai scurtă. Nu mai este chiar aşa. Sunt foarte multe fete care sunt în vârstă, sunt foarte multe fete care au ajuns la 30 de ani şi încă fac modelling şi fac la un nivel destul de ridicat, deci nu mai contează de vârstă. Dar, la un moment dat, după câţiva ani, te gândeşti să te reprofilezi, să faci şi altceva.
- În „Kyra Kyralina” joci rolul unei fumuseţi balcanice. Spune-mi despre rolul tău.
- Sinceră să fiu, mi-a fost foarte greu, pentru că Kyralina este tot ceea ce eu nu sunt. Noi două nu avem nimic în comun.
- Adică?
- Ea creşte într-un mediu foarte ciudat, este supusă violenţelor în familie, pentru mama ei frumuseţea este cel mai de preţ lucru, iar în familia mea am părinţi iubitori, care au fost extraordinari, m-au crescut cum au ştiut ei mai bine. Nu am avut prea multe în comun. Pe de altă parte, mi-a plăcut chestia asta şi am încercat să mă pun în situaţia ei. A fost o provocare. Mie îmi place să mă uit foarte mult la documentare şi am urmărit foarte multe documentare şi cum violenţa în familie se întâmplă şi se întâmpla la 1900, se întâmplă şi în zilele noastre. M-am uitat, m-am documentat ce şi cum, cum sunt oamenii care au avut parte de nefericirea asta şi am încercat să aduc asta în rolul meu, în crearea personajului meu. Sper că am şi reuşit (râde).
- Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit, în general?
- Fii tu însăţi, dar în actorie nu prea te ajută (râde). Tocmai asta e, trebuie să fii altcineva. Cred că ăsta a fost.
- Referitor la proiecte, care sunt cele viitoare?
- Unul care mie mi se pare extraordinar este că o să am un site al meu şi îl pun la punct şi de câteva luni tot muncesc la el şi sper să fie un site foarte drăguţ. O să mă întorc la New York la un moment dat, pentru că deocamdată agenţiile mele şi agenţii mei tot îmi ţin programul ocupat şi atunci eu, printre ce fac eu, mai încerc să fac şi ce vreau eu şi atunci când o să merg la New York o să merg la cursuri de actorie, pentru că mi-a plăcut atât de tare şi am zis că trebuie neapărat să aprofundez. Proiecte am foarte multe, vreau să fac foarte multe lucruri, acum să vedem când am timp pentru ele şi cum o să se desfăşoare.
- Care este filmul tău preferat?
- Deşi nu l-am văzut, filmul meu preferat este „Kyra Kyralina”. (râde).
- Ai de gând să îl vezi înainte de premieră?
- Vreau să-l văd la premieră. Să fiu în sală, să simt pulsul oamenilor (râde). Sper ca lumea să interacţioneze cu noi, noi avem o pagină de Facebook a filmului şi mi-ar plăcea ca lumea să ne scrie, să ne spună ce s-a întâmplat, dacă au fost, dacă l-au văzut, dacă le-a plăcut, dacă ar fi trebuit să muncim un pic mai mult la ceva. Noi am muncit foarte mult la filmul ăsta şi ne-am dat silinţa, acum să sperăm că va fi primit cum vrem noi.
- Cât au durat filmările?
- Au durat cinci săptămâni, dacă nu mă înşel. (...) Au fost filmate la Castel Film, iarna, frig (râde), am muncit foarte mult, ne-am trezit devreme, foarte frumoasă este imaginea. Şi mie mi-a plăcut foarte mult şi am stat pe set mult timp, doar aşa să văd ce se întâmplă. Fiind acolo nouă în profesia asta, eu am fost probabil mai entuziasmată decât ceilalţi care asta au făcut. M-am uitat să văd unde se filmează, cum se filmează, caii, arme, petreceri. Decorul a fost excepţional.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
