Povestea cărţilor sibiline e arhicunoscută. Încerc să oreamintesc aici nu doar pentru pura şi simpla-mi plăcere, reală,intensă şi, de ce să nu recunosc, obsesivă la modulîngăduitor.
O bătrână puţintică la trup, dar încă în putere, cu privirealimpede şi mersul sigur, vine la cel de-al şaptelea rege legendaral Romei. Nu mai ştiu cum îl chema, aş putea să caut într-o carte,dar nu vreau să vă împovărez memoria cu un nume, din câte-miamintesc, destul de complicat.
Bătrâna duce pe umăr o desagă cu nouă cărţi despre care spune căsunt oracole divine şi că vrea să le vândă. Regele o priveşte culuare aminte pe necunoscută, nu pare de prin părţile locului, niciîmbrăcămintea, nici vorba nu-i trădează obârşia.
După ce întârzie o clipă mai mult decât se cuvine asupra bătrânei,regele o întreabă cât cere pe cărţi. Bătrâna, care în tot acestrăstimp i-a susţinut privirea cu seninătate, cere un preţ foartemare. Auzind-o, regele se porneşte pe râs şi-i spune că nu-i întoate minţile.
Fără să tresară, bătrâna se uită în jur, ia trei cărţi din desagăşi cu paşi măsuraţi se apropie de focul din încăpere şi le aruncăîn el. Apoi se întoarce spre rege şi-l întreabă dacă nu vrea săcumpere, tot la acelaşi preţ, cele şase cărţi rămase.
Regele râde şi mai tare, hohoteşte de-a binelea, spunând că, fărăîndoială, biata femeie e complet nebună. Bătrâna mai aruncă treicărţi în foc, după care îi cere regelui acelaşi preţ pentruultimele trei cărţi.
Dintr-o dată, se spune, regele s-a oprit din râs, a devenit atentşi serios, înţelegând că "acea stăruinţă şi încredere nu sunt dedispreţuit" şi a cumpărat cele trei cărţi la preţul cerut iniţialpentru toate nouă la un loc. Aceste cărţi au fost aşezate la loc decinste şi au fost numite sibiline.
Mărturisesc că am ţinut să repet povestea cărţilor sibiline pentrucă îmi place la nebunie încăpăţânarea (unii ar spune prostească) abătrânei şi acceptarea înţeleaptă a regelui. Găsesc aici o coerenţăreconfortantă între gesturile celui care ştie şi gesturile celuicare recunoaşte. Şi mai e ceva.
În aceste vremuri în care unii se dau de ceasul morţii să brevetezeincoerenţa, am naivitatea să cred că e bine ca măcar să vorbimdespre coerenţă, dacă tot nu reuşim să o exersăm, dacă tot nureuşim să scăpăm de incoerenţi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
