Am fost in Paltinis pe vremea cand Constantin Noica traia acolo. Dar eu nu stiam. Nu auzisem niciodata despre numele lui, necum ca s-ar afla intr-un loc - atat de izolat! - in care ajunsesem si eu. Puteti sa va indignati si sa abandonati imediat acest articol.
Nu am avut niciodata un aparat de radio la care sa se auda Europa Libera in conditii acceptabile. In adolescenta, ma chinuiam sa prind cate ceva din "Metronom"-ul lui Cornel Chiriac, dar auzeam mai mult pacanituri si vajaieli. Am abandonat. Tata, e drept, asculta Vocea Americii, dar acolo venea vorba mai rar despre cultura, cred - si, oricum, nu ma omoram sa trag cu urechea. Mi se parea ca propriile-mi observatii asupra binefacerilor comunismului, plus discutiile cu apropiatii, imi sunt suficiente.
Accept fara sa clipesc ca sunt vinovat. Dar nu asta e problema, ci aceea ca, la fel ca mine, majoritatea romanilor au intrat in decembrie 1989 fara sa fi auzit absolut nimic despre Corneliu Coposu (dovada ca-l credeau venit de pe la Paris, unde manca icre negre cu polonicul) sau despre Petre Tutea si extrem de putin, de vag, despre inchisorile comuniste si despre sutele de mii de oameni care si-au lasat oasele pe acolo. Cei mai multi dintre noi fie nu discutasera niciodata despre asta, cu nimeni, fie credeau ca a fost vorba, asa, mai de mult, de niste cazuri de legionari si de alti indivizi cu comportament cel putin discutabil. Mai degraba am fi crezut ca un roman poate ajunge la inchisoare daca spune un banc cu Ceausescu decat ca altii au suferit zeci de ani si au murit pentru ca nu credeau in comunism!
In decembrie 1989, o buna parte dintre romani stiau cate ceva, mai mult la nivel de legenda, despre cativa disidenti de data foarte recenta, dar practic nimic despre martirii anilor '50-'60.
Dupa razboi, locuitorii din preajma lagarelor de exterminare naziste au sustinut ca nu stiau ce se intampla dincolo de ziduri si de gardurile de sarma ghimpata, in ciuda fumului care iesea zilnic din cosurile cuptoarelor. Un lagar de munca, probabil, infractori, bag seama, or fi ei vinovati de ceva daca au ajuns acolo.
Nu vom afla niciodata daca aceasta nestiinta era sincera. Dar una e sa nu stii si alta - sa refuzi sa stii, chiar si dupa. Intalnesc romani care au o problema: "Nu vezi, draga, ce bine arata? Cum sa fi facut 15 ani de puscarie grea? Si chiar n-a comis el nimic-nimicuta in afara de faptul ca a fost ministru sub ailalti? Si cum crezi tu ca ii lasa Securitatea la Paltinis pe toti aia care zic c-au fost acolo!?".
Doua lucruri pot explica atare "mirari": 1. comparatia cu sine - ceea ce stiu ca eu n-as fi fost in stare in veci sa suport ori sa fac e imposibil sa fi indurat sau infaptuit un altul; 2. e greu sa accepti ca zece, douazeci, patruzeci de ani ti-ai vazut de viata ta, mai buna, mai rea, fara sa ai habar de Istoria (neagra) care se scria la doi pasi de tine...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
