Oh, nu ne-ar ajunge toata revista pentru un raspuns complet, nici macar pentru a colectiona afirmatiile-slogan, aforismele, frazele sententioase rostite sau scrise de persoane cu nume mai mult sau mai putin celebre despre joc, despre rolul lui in psihologia umana, in educatie, cultura, civilizatie in general.
Omenirea s-a jucat dintotdeauna, se joaca din plin si se va juca totdeauna. De fapt, nu este deloc clar unde este granita dintre joc si non-joc. Totul este joc, nimic nu este joc; nici nu mai stiu daca fraza asta am citit-o undeva sau am scris-o undeva...
Cu siguranta insa am citit undeva (in multe locuri: vezi, de pilda, Huizinga in "Homo Ludens", incepand chiar cu prefata lui Liiceanu la editia de la Humanitas din 91) ca (o virgula anticacofonica ar prinde bine aici) cultura insasi, in generalitatea ei, este un mare joc, nu doar rezultatul unui joc, asa cum se accepta in mod curent.
Toti oamenii-oameni joaca/se joaca. Includ aici jocul-joaca, aparent gratuit si fara reguli prestabilite, dar si jocurile propriu-zise, de la cele logice la cele de noroc (in limite pre-psihiatrice - aproape nici o aluzie la bingomanie).
Un om care a uitat sa se joace - nu se poate imagina un copil care nu a facut-o - e deja un non-om, iar afirmatia nu e deloc exagerata, este un grav bolnav psihic. In termenii la fel de abrupti ai lui Brancusi, "atunci cand nu mai suntem copii suntem deja morti".
Ori de cate ori am ocazia repet faptul ca jocul face diferenta dintre munca si corvoada (devenind el insusi munca sau corvoada, in cazuri particulare, cand este impus sau se desfasoara in conditii de stress, eventual de stress financiar - vezi un "joc" de box, sau chiar de fotbal, atins de incorectitudine).
Cred ca am invatat acest adevar de foarte mic, poate l-am avut inscris in gene (zodie de Sagetator...), am avut desigur si noroc, dar aproape toata viata am reusit sa muncesc jucandu-ma. Sa fac adica ceea ce-mi place, deci sa fac cu placere, in libertate, de dragul a ceea ce fac.
Ca in joaca. Joc e acea activitate care are recompensa intrinseca, in insasi buna sa desfasurare, ne invata psihologii. E o stare de spirit asta, a nu se crede ca la serviciu am sarit intr-un picior, ba chiar dimpotriva; daca la ora confesiunilor ne putem da putin frau liber vanitatii, chiar as spune ca la cei cincizeci de ani pe care ii implinesc curand, am rotunjit un palmares profesional destul de consistent, fara a acumula si prea multe ticuri.
atiti, pericolul clasic pentru matematicianul de performanta este sa-i pese din ce in ce mai putin de ce are in preajma, inclusiv de propria-i aparenta, sa uite ca se afla in vizita la Manastirea Cutare si sa inceapa sa dea din cap in ritmul unor calcule-formule-demonstratii, dondanind in spatele unor ochelari rar stersi, insensibil la eventualele zambete din jur si chiar la ironia amabila a randurilor anterioare - chiar daca usor exagerata. Jocul ne poate pastra terestri chiar si pe matematicieni (fraza fiind reflexiva, nimeni nu are a se ofusca). Includ aici hobby-urile de tot felul.
Descoperirea asta nu-mi apartine: cred ca nu cunosc mare matematician, si calatorind mult am cunoscut destui, care sa nu aiba o preocupare - uneori chiar mai multe extraprofesionala.
De la colectionarea de bufnite-bibelouri, la aprofundarea istoriei corridei sau a tehnologiei morilor de vant olandeze. Personal, m-am defulat in literatura (poate nu degeaba cele mai reusite pagini pe care le-am scris, mi s-a spus, sunt cele atroce...), in jocuri propriu-zise, in ceva publicistica de popularizare stiintifica (o sintagma-sablon, fada si derutanta, dar nu am alta la indemana).
Toate trei inconjurand ca un halou profesia, matematica, ea insasi un mare joc cu semne, atat in sine cat si, spuneam, in ceea ce am facut pana acum.
Evident, si in vremurile dinainte, dar si in cele de acum, m-am mai jucat confesiune inseamna si onestitate, nu? si din ratiuni mult mai prozaice, pentru a mai completa mereu anemicul salariu: salariul mediu pe economie nu este deloc tras in sus de salariul unui matematician, fie el si cercetator principal I, fie el si membru al Academiei.
Poate doar daca nu s-a mai schimbat ceva prin preajma Carpatilor in cele doua luni cat am fost plecat din tara... De fapt, stiu ca nu s-a schimbat, pentru ca urmaresc ziarele pe Internet, drept care, din acest motiv si din toate cele abia mentionate, ma voi mai juca o vreme - de exemplu, co-editand colectia "Biblioteca Ludica", la Editura Tehnica.
O ambitie-vis care ma bantuie de mult, care a prins viata in decembrie 1999 si despre care sper sa putem vorbi si peste zece ani, ba poate si peste mai multi. Pentru ca, sper ca nu numai eu sunt convins de asta, fara joc nu se poate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
