Ziarul de Duminică

Curburi feminine/ de Ovidiu Pecican

Cele 8 graţii

galerie foto

Autor: Ovidiu Pecican

05.09.2013, 23:50 205

Intitulându-şi expoziţia de pictură Boudoir, Alexandru Lupşe (n. 1982, cu studii de specialitate la Cluj şi cu un masterat bucureştean în pictură pe lângă Marin Gherasim, obţinut în 2006), anunţă ca perimetru al explorărilor sale un spaţiu al intimităţii feminine. Echivalent al cabinetului rezervat bărbatului, budoarul este, istoric vorbind, camera personală a femeii de condiţie bună, când nu suita de camere a acesteia, incluzând dormitorul, baia şi garderoba. Mai recent însă, acelaşi termen descrie şi un gen fotografic în cadrul căruia scenografia crează o ambianţă de lux şi senzualitate în cadrul căreia femeia etalează unul dintre rolurile ei fundamental tradiţionale: acela de obiect al dorinţei.

O declaraţie de gen poate fi, deci, socotită suita de pânze şi de desene incluse de pictor în suita sa. Ea vine dinspre o conştiinţă artistică ce asumă masculinitatea machistă numai prin atenţia pe care i-o reţine corporalitatea feminină nudă – sau sumar înveşmântată -, nu şi prin declaraţii explicite ori implicite de dominator ori prădător sexual. Impotrivă, atrage, pe de altă parte, atenţia faptul că femeia locuieşte în totalitate, fără excepţie, produsele artistice implicate în eveniment. Pe de o parte, în unele dintre tablouri, cuplul feminin, locuind dormitorul, eternizează aşteptarea dinaintea sau de după trezire/ adormire; este clipa ambiguă în care răgazul unei respiraţii precedă sau succede ori obnubilarea conştiinţei ori revelaţia trezirii la realitate. Iar această trezire-adormentare se leagă de veghea şi somnul propriu-zise ori de cea/ cele induse de manifestarea sexualităţii în limitele condiţiei feminine.

Mânuitorul penelului contemplă asemenea răstimpuri stăruitor, nu doar într-una din creaţiile lui. El nu o face cu frustrarea masculinităţii neglijate, ignorate, ci cu atenţia celui care pândeşte o încărcătură a cărei densitate ţine de tăcerea vremelnică de dincolo de dezbaterea privitoare la condiţia hetero sau homosexuală. Pentru el sexualitatea şi odihna, veghea şi transa, raporturile dintre corpurile ce nu se îngemănează (Siesta, Cele 8 graţii, Noapte albă, 8 graţii în detaliu, La matineu, La matineu 2, Incognito) sunt dincolo de obsesivul acompaniament arhetipal Adam – Eva, meritând o scrutare în sine înseşi. De altfel, în multe dintre exponate, corpurile sunt „secţionate”, în atenţia penelului rămânând ori partea lor inferioară, ori dispunerea în racursiu care face chipurile invizibile, ascunse după reliefuriloe umerilor şi ai sânilor, etalând, în schimb, deplin gambe şi coapse.

Nu se poate, totuşi, spune, că integralitatea feminină absentează. Dimpotrivă, într-o serie de exponate ea se oferă privirii pe înţeles, deşi în continuare enigmatic. Femeile tinere şi suplu alungite ale lui Alexandru Lupşe rămân, cu toate acestea, nişte siluete, forme naturale căutându-şi expunerea optimă în posturi episodice, fie întinse în pat (ca în Rugă de vreme rea, În aşteptare, Întâlnirea, Liniştea se ascultă, Melancolie roz, Muza ş. a.), fie curbate asupra lor şi suficiente fiecare pentru sine.

Tuşele sunt neconcesive, deşi nu decortichează dezordini şi imperfecţiuni ale cărnii şi nici nu pariază pe relevarea vârstelor personajelor. Amiaza vieţii pare răsfirată peste tot în glorie, chiar dacă nu în expuneri solare, ci în penumbra complice a interioarelor perdeluite. Cromatica este caldă, deşi straturile se despart net, aproape didactic, lăsând la vedere o nonşalanţă grăbită şi o preocupare pentru impresia de ansablu, nu pentru finisaje maniacale.

Autenticist, dar rafinat, Alexandru Lupşe face servicii feminităţii afirmate după revoluţia sexuală, aducând perenul, cu mijloace artistice adecvate, în timpurile modernităţii târzii ale lumii de după Beatles.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO