Unul dintre putinele bloguri pe care le citesc aproape in fiecare zi este http://gramo.ro. Desi face parte din elita blogosferei romanesti, daca ne raportam macar la numarul de vizitatori unici pe zi, Gramo este putin diferit fata de ceilalti bloggeri romani cu notorietate, pentru ca scrie inspirat, prietenos, nu practica yellow web-journalism si, din cand in cand, pune probleme precum cea care da titlul acestui articol. O problema ce pare relativ simplu de rezolvat, dar care, de fapt, este foarte dificila. Daca am trece foarte repede in revista o istorie a cunoasterii, am vedea ca astazi, gratie idealurilor democratice si internetului, ne aflam intr-o epoca privilegiata. Poate prima epoca in care accesul la informatie nu numai ca este gratuit si se face, teoretic, fara niciun fel de discriminare, dar una in care dobandirea a cat mai multe cunostinte din domenii cat mai variate este obligatorie (desi, din pacate, nu si suficienta) pentru toti cei care viseaza sa acceada la un statut social superior. Cu toate acestea, intrebarea din titlu ramane: este cunoasterea un bun public sau unul privat?
Pe blog, Gramo argumenteaza ca, de exemplu, daca pe unele tehnologii (si servicii, as adauga eu) este normal sa dam bani, cunoasterea care a stat la baza crearii lor ar trebui sa fie gratuita si accesibila tuturor, precum sunt teoremele si demonstratiile matematice. Problema este ca, in prezent, aproape nimeni nu mai inventeaza nimic de capul lui, iar marile companii au asa-numiti head hunteri care, dupa cum le spune numele, "vaneaza" si angajeaza creierele de pe piata. Transnationalele investesc zeci de milioane de euro, vreme de cativa ani, in planul de dezvoltare al unei anumite tehnologii. In baza carui considerent etic am putea cere acestor companii sa faca publice toate informatiile care duc la produsul final? Anterior si chiar posterior aparitiei acestuia pe piata?
Asta imi aduce aminte de o discutie pe care am avut-o cu un hacker rus, Freeloader, in urma cu sase ani. Tipul se specializase pe spargerea unui anumit segement de jocuri online. Era foarte precis si foarte rapid: cum se lansa un videogame nou, cum Freeloader il hackuia, ii facea crack si il distribuia gratuit pe nenumarate forumuri unde avea cont. Pentru ca era un baiat deschis, l-am intrebat pe un forum cum face treaba asta. Spre surprinderea tuturor, ne-a explicat in detaliu fiecare pas si tot ceea ce folosea. In total, erau cinci softuri. La patru din ele, ne-a dat si link de unde puteam sa le downloadam. Al cincilea program era inventia lui. A zis ca pe acesta din urma nu o sa-l dea niciodata la liber, dar ca orice hacker incepator ar trebui sa fie in stare sa creeze ceva similar. In lunile care au urmat, foarte multa lume, inclusiv subsemnatul, a incercat sa programeze acel soft. Nimeni nu a reusit.
Asadar, foarte rar un creator isi va dezvalui intreaga "marfa prima" folosita pentru nasterea produsului final. De exemplu, in cazul muzicii, compozitorul nu o sa faca publica partitura si versurile inainte de a termina de compus intreaga melodie. Totusi, notele muzicale sunt bun public si le cunoaste toata lumea. De asemenea, dupa ce piesa este difuzata pe piata, orice alt cunoscator de muzica poate transpune exact partitura originala. Si, evident, oricine poate fredona piesa. Deci, aceasta devine bun public. In cazul tehnologiilor insa, ma tem ca lucrurile sunt un pic mai complicate...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
