Ziarul de Duminică

Cum se pierde o femeie/ de Stelian Ţurlea

Cum se pierde o femeie/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

18.01.2013, 00:04 109

Au fost puţini maeştri europeni ai nuvelei. Unul dintre ei s-a numit, fără dubiu, Stefan Zweig (1881-1942). A fost - şi este - alături de Hermann Hesse, unul dintre cei mai citiţi autori de limbă germană. A fost, chiar în timpul vieţii, cel mai tradus scriitor german. Se traduce şi astăzi masiv. Biografiile sale romanţate au şi astăzi un succes fulminant. A mai scris romane, piese de teatru, note de călătorie. I-a fost dat să trăiască în vremuri tulburi, în prima jumătate a secolului trecut, în ultimii zece ani de viaţă s-a exilat, din cauza nazismului, iar în 1942 s-a sinucis. Ca nimeni altul a ilustrat teoria lui Goethe asupra diferenţei dintre o povestire normală şi o nuvelă, nuvela trebuind să relateze o întâmplare până atunci nemaiîntâlnită .

În acest an, Editura Humanitas a publicat două titluri de Stefan Zweig, cel mai recent nuvela "Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei"*). O poveste despre o izbăvire ratată şi despre fragilitatea raţiunii în faţa nevoii de iubire - spune editura. Nuvela a fost atât de cunoscută şi de apreciată, încât a fost ecranizată de patru ori: în 1944 - în regia lui Carlos F. Borcosque, în 1952 - în regia lui Victor Saville, în 1968 - în regia lui Dominique Delouche şi în 2002 - în regia lui Laurent Bouhnik, adică în spaniolă, în engleză şi de două ori în franceză.

Subiectul pare, poate chiar este, banal. În atmosfera strălucitoare a Rivierei franceze, în plină belle époque,când o clipă de uitare de sine putea aduce dezonoarea, mai ales în cazul unei femei, o respectabilă doamnă, cu soţ şi copii mari, dispare în lume cu un june fermecător, la mai puţin de o zi după apariţia acestuia. Fireşte, toţi o condamnă, mai puţin naratorul, căruia o altă doamnă respectabilă, dar în vârstă, îi relatează o poveste oarecum asemănătoare, petrecută cu decenii în urmă, care sfârşise rău. Respectabila doamnă întâlnise la un cazinou un tânăr superb, fermecător, cu patima jocului de noroc, care, după ce pierde tot, vrea să se sinucidă. Îl salvează, petrece o noapte cu el într-un hotel şi îl convinge într-o biserică să jure că nu se va mai apropia niciodată de jocurile de noroc. În aceeaşi seara, doamna îl vede în cazinou, dedându-se pasiunii sale. În faţa tututor, tânărul cu minţile pierdute de patimă îi cere să plece, pentru că prezenţa ei îi aduce ghinion. Farmecul poveştii stă nu în faptele în sine, ci în atmosferă, în descrierea sentimentelor, în stilul superb.

Iată o mostră. Te poţi îndrăgosti de mâinile cuiva? Respectabila doamna o face:"Şi atunci am văzut (…) două mâini cum nu mai văzusem niciodată, două mâini care, asemenea unor animale înverşunate, se frământau una într-alta şi se întindeau şi se cabrau atât de convulsiv încât încheieturile degetelor trosneau cu zgomotul sec al nucilor ce se sparg. Erau mâini de o frumuseţe rară, neobişnuit de lungi, neobişnuit de înguste şi totuşi strunite tare de muşchi, foarte albe, cu vârful unghiilor palide, cu spatula sidefie delicat rotunjită. (…) dar ceea ce m-a umplut de spaimă era pasiunea, expresia nebunesc de pătimaşă, îmbrăţişarea lor spasmodică. Am ştiut îndată că un om supraîncărcat îşi concentra pasiunea în vârful degetelor ca să nu-l sfărâme. Şi acum, în clipa când bila s-a oprit cu un sunet sec, scurt, pe ruletă, şi crupierul a strigat numărul… în acea clipă amândouă mâinile au căzut, despărţindu-se deodată, ca două animale doborâte de acelaşi glonte. Au căzut amândouă cu adevărat moarte, nu doar vlăguite. Au căzut cu o asemenea expresie de istovire, de dezamăgire, ca lovite de trăsnet, sfârşite, cum nu sunt în stare să exprim în cuvinte. Căci niciodată, şi nici de atunci încoace, nu am văzut mâini atât de elocvente, în care fiecare muşchi era ca o gură şi din care patima ţâşnea prin pori aproape palpabilă".

Cei care nu caută acţiune cu tot dinadinsul, nici mistere elucidate prin împuşcături, cei care vor o lectură paşnică, în stare să-i poarte spre visare, paseiştii, în sfârşit, vor găsi în această carte subţire, care se citeşte dintr-o răsuflare, lectura idelaă.

*) Stefan Zweig - Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei. Editura Humanitas fiction, colecţia "Raftul Denisei". Traducere din germană şi note de Ida Alexandrescu

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO