Ziarul de Duminică

Cum să NU scrii un roman. Arta greşelilor/ de Sandra Newman şi Howard Mittelmark

200 de greşeli clasice şi mult mai ingenioase decât noi.

Cel mai scurt drum al romanului tău din coşul cu manuscrise respinse direct în vitrina librăriilor. Multe manuale oferă cele mai bune sfaturi despre cum să scrii cât mai bine. Dar nu şi volumul de faţă, care propune o colecţie de fragmente teribile, îngrozitoare, fioroase, ridicole până la ilizibil, din care poţi să înveţi ce trebuie ocolit – cu orice preţ – dacă doreşti să îţi vezi vreodată romanul publicat.

Autorii Sandra Newman şi Howard Mittelmark distilează în Cum să NU scrii un roman experienţa lor combinată, însumând 30 de ani de predat, redactat, scris şi recenzat literatură, oferindu-vă sfaturi veritabile şi eficiente, venite din partea celor care de obicei redactează scrisorile de respingere. În loc să vă spună cum şi ce să scrieţi, ei identifică 200 dintre cele mai răspândite greşeli comise inconştient de autori şi vă învaţă cum să le recunoaşteţi, cum să le evitaţi şi să le îndreptaţi. Însoţit de „contraexemple“ devastator de amuzante, textul demonstrează cum toate aceste erori reuşesc să mutileze scriitura, şi vă învaţă cum să depanaţi şi să corectaţi începuturile şi sfârşiturile, personajele negative, eroii romantici, stilul, glumele, perspectiva, vocea auctorială şi câte şi mai câte. Un ghid esenţial care vă arată cel mai scurt drum de la coşul cu manuscrise respinse direct în vitrina librăriilor.

 

Un strop de postfaţă

Felicitări! Dacă aţi urmat sfaturile cu atenţie, ar trebui ca acum să fi progresat de la statutul de romancier nepublicat la cel de romancier total invulnerabil la publicare. Purtând armura incomprehensibilităţii şi a agresivităţii ofensatoare, puteţi râde în faţa ameninţării cu nepublicarea! Puteţi dormi noaptea liniştiţi, fără teama că cineva care nu vă este rudă bună, prin alianţă, sau frate de sânge vă va citi cartea, darmite s-o publice.

I-aţi putea ţine ostatici şi pe Harper şi pe Collins fără a avea vreo şansă ca angajaţii lor să fie de acord să publice o carte pe care apare numele vostru. Dacă domnul Random ar fi disperat să se culce cu dumneavoastră, domnul House tot ar interveni pentru a se asigura că nu vă publică romanul. Aţi putea fi un nordic sângeros – Eric cel Roşu însuşi – că Viking Press ar prefera să se ducă-n Valhalla pe o corabie în flăcări decât să vă publice.

Etc.

Şi acum, eliberaţi de orice ameninţare din partea părerilor unui cititor, veţi putea să vă dezvoltaţi în voie maiestatea propriei voci naturale. Adevărul sacru al viziunii voastre nu va fi niciodată maculat de labele macabre ale comerţului.

Sper că aţi ajuns să ne vedeţi ca pe mai mult decât nişte ciopârţitori de manuale de scris; sperăm să fi devenit eliberatorii voştri – Spartacii, Che Guevarii manualelor de scris.

Însă, dacă aţi refuzat în mod pervers să folosiţi această carte în felul în care trebuia şi, în schimb, aţi evitat toate greşelile pe care le-am descris, poate că sunteţi deja autori publicaţi. În cazul acesta, următoarea noastră carte, Cum să nu câştigi destul pentru a trăi, vă va fi indispensabilă. Vă oferim instrucţiuni pas-cu-pas despre cum să furaţi hârtie igienică din toaletele publice; reînviem arta pierdută a epocii Depresiunii economice, de a supravieţui cu pliculeţe gratuite de zahăr şi de ketchup; şi vă enumerăm cele mai bune tactici de a împrumuta bani la o primă întâlnire de amor. Pentru a încerca să trăiţi din avansurile editorilor, veţi găsi util capitolul nostru în care explicăm ce tipuri de cutii de carton sunt mai potrivite pentru clima din statul unde locuiţi.

Dar, orice cale aţi alege, fie cea singuratică şi nobilă a scriitorului nepublicat, fie cea zbuciumată şi plină de compromisuri a celui publicat, noi vă urăm succes!

Vaya con Pollo! Arroz con Dios! Noi ne spălăm pe mâini de orice responsabilitate! Sau, cum ne-au spus părinţii noştri când ne-au trimis la colegiu:

– Ne pare rău să vă informăm că manuscrisul dumneavoastră nu se potriveşte momentan profilului editurii noastre!

 

Propoziţii şi paragrafe

Legaleză, oficialeză şi psihopupu sunt o plagă din ce în ce mai accentuată în ficţiunea amatorilor. După ce a petrecut ani întregi scriind corespondenţă de afaceri, completând formulare de aplicaţii şi dându-şi vecinii în judecată, scriitorul novice începe să scrie o scenă de dragoste şi rezultatul sună ca şi cum ar fi o traducere din vulcaniană. Limbajul evaluărilor psihiatrice se îmbină cu cel al formularelor de impozit, dând naştere unui cocteil enervant de cuvinte din patru silabe care înseamnă „drăguţ“. Îndelungata luptă a scriitorului de a stăpâni limbajul afectat şi dezrădăcinat al oficialităţilor l-a făcut să creadă că scrisul trebuie să fie plat şi lipsit de viaţă pentru a fi inteligent.

În mod deosebit indigestă este versiunea în care respectivul limbaj este utilizat cu o lipsă totală de interes faţă de adevăratul lui înţeles.

* * *

Copywriterii din publicitate se confruntă cu o sarcină total diferită de a ta, romancierul. Ei au în general la dispoziţie doar câteva rânduri în care să-şi învelească mesajul – doar câteva secunde din atenţia cititorului – şi din acest motiv şi-au dezvoltat o formă concentrată şi artificială de limbaj, foarte diferită de ceea ce considerăm în general a fi scrisul. Dacă romanul ar fi fost un soi de vin vechi şi fin, în comparaţie cu el, stilul reclamelor ar cam fi un concentrat din suc de struguri: numai printr-o convenţie vorbim despre struguri, şi nu e nevoie decât de puţin din acel suc nediluat pentru a-ţi face rău.

Textul de pe clapeta unei cărţi, descrierea de pe coperta a patra sunt adesea mai asemănătoare reclamelor decât este scrisul propriu-zis, iar locul lor este în exteriorul cărţii, unde-şi pot face treaba de a atrage atenţia străinilor care trec pe lângă raft. A găsi acele texte în interiorul cărţii poate face cititorul să reacţioneze ca în faţa unei reclame, adică să schimbe canalul.

 

TM

De la finele anilor şaptezeci şi începutul deceniului următor, scriitori precum Stephen King sau Ann Beattie şi-au dezvoltat stiluri de scris numite adesea Realism de Supermarket. Aruncând la gunoi o tendinţă generală din literatura americană de a trata numele de branduri ca detalii superficiale, efemere, care ar dăuna caracterului etern, transcendental, al literaturii, Realiştii Supermarket au descoperit că, referindu-se la mobila Sears sau la vinul Riunite, nu făceau altceva decât să găsească o metodă eficientă de a conjura cultura americană contemporană. Însă scriitorii care le-au urmat au înţeles câteodată greşit acest lucru şi şi-au umplut romanele cu liste aleatorii de cumpărături. A menţiona nume de branduri poate fi o metodă puternică de a transmite informaţie – atunci când transmite informaţie („Îşi renovase total bucătăria şi o dotase complet cu aparatură Subzero“), nu şi când nu spune nimic în plus faţă de orice generalitate („Ea a băgat pâinea în cuptorul cu microunde marca General Electric”).

 

Cârnatul ca un penis

Unde metaforele sunt nepotrivite

Nasul i se cocoţa pe faţă ca un pescăruş, arcuindu-şi aripile pentru a crea două nări bine definite. Dedesubt, gura era atât de subţire încât părea unidimensională, asemenea acelor bucle care stau la baza materiei în teoria stringurilor. Ochii ei erau albaştri ca nişte flori. Bronzată de soare, pielea ei era nepătată şi pură asemenea unei porţiuni din tabloul lui Crown, Furtună de nisip. Stomacul ei era atât de plat pe cât se credea că ar fi fost Pământul odinioară. Se mişca tot atât de uşor precum o particulă de praf săltând într-o rază de soare ce străbate sticla colorată a unei ferestre dintr-o catedrală franceză. Sânii ei erau mândri ca doi soldăţei de plumb gemeni. Privind-o, el simţea pornirea incontrolabilă de a-şi vomita cele mai ascunse sentimente, direct înainte, spre ea. El privi spre cer, care devenise pătat de acneea apusului.

O metaforă sau o comparaţie ar trebui să fie cât mai exactă în ceea ce priveşte cei doi termeni pe care-i compară, şi potrivită dispoziţiei şi contextului în care este utilizată. Ar putea fi adevărat într-o anumită proporţie că o fată este la fel de frumoasă precum clădirea Chrysler, dar, dat fiind că cele două tipuri de frumuseţe sunt atât de diferite, cititorul va fi bulversat în lipsa unui tabel de conversie. Tot aşa, nu e bine să argumentaţi că sângele sare dintr-o rană exact ca sucul dintr-o cutie pe care a căzut un copilaş; deşi descrierea ar putea fi exactă din punct de vedere fizic, ea va distrage atenţia de la drama pe care încercaţi s-o construiţi.

O altă problemă des întâlnită este cea a metaforei de tipul furnica-ducând-o-bucată-de-brânză, unde metafora reduce din dimensiunea lucrului pe care ar trebui să-l descrie. Lucrul acesta se întâmplă atunci când metafora necesită atâtea explicaţii şi atâta context încât până în momentul când cititorul şi-a compus în cele din urmă o imagine mentală, a uitat total despre lucrul pe care ar fi trebuit să-l imagineze. Metaforele care implică concepte complexe, cum ar fi referinţele la fizica cuantică, istoria Bisericii, algebră, vor opri cititorii din drumul lor; ele îşi găsesc cel mai bine locul în romane care chiar sunt despre lumea fizicii cuantice, istoria Bisericii sau algebră.

 

Fragment din Cum să NU scrii un roman. Arta greşelilor, de Sandra Newman şi Howard Mittelmark. În pregătire la Editura Baroque Books & Arts, colecţia Savoir vivre, traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.